AFP

Cetățenii străini din opt țări, blocați în Gaza, pot părăsi regiunea. Nu și moldovenii. MAEIE explică de ce

Polițiștii de frontieră din Fâșia Gaza au promis că vor permite cetățenilor Republicii Cehe, Finlandei și altor țări să intre în Egipt. Hamas a publicat inclusiv o listă a străinilor care vor putea trece astăzi granița. Printre ei nu se numără, însă, cetățeni ai Republicii Moldova. Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Igor Zaharov, a declarat că Egiptul a aprobat, pentru început, ieșirea unui număr limitat de cetățeni străini din Fâșia Gaza, în mare parte fiind vorba de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale.

Gruparea palestiniană Hamas va permite cetățenilor din Austria, Australia, Bulgaria, Indonezia, Iordania, Finlanda, Republica Cehă și Japonia să părăsească Fâșia Gaza. Serviciul de frontieră al enclavei a raportat acest lucru pe Facebook, scrie publicația RBK.

„Publicăm liste cu deținătorii de pașapoarte din alte țări care vor putea trece prin punctul de control Rafah pe 1 noiembrie. Cetățenii menționați în document trebuie să fie prezenți la punctul de control la ora 07:00 pentru a facilita procesul de tranziție”, se spune în mesajul citat.

De asemenea, Hamas a promis că va permite angajaților Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) și ai unor organizații neguvernamentale (ONG) să părăsească enclava.

Raportul departamentului nu menționează ostatici străini capturați de militanți, multe țări fac eforturi pentru a-i elibera. Potrivit părții israeliene, Hamas a capturat cel puțin 245 de persoane. Printre ei se numără, inclusiv, cetățeni ai Rusiei și ai României cu dublă cetățenie.

Ce se întâmplă cu moldovenii blocați în Gaza

Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău a declarat că Egiptul a permis eliberarea unui grup limitat de oameni, din Gaza. În mare parte, spune Igor Zaharov, este vorba despre persoane care au nevoie de îngrijiri medicale.

„Autoritățile noastre au furnizat listele necesare tuturor părților implicate și interacționăm cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt pentru asigurarea evacuării în siguranță a cetățenilor noștri. Este important de menționat că conform informațiilor oficiale, în prezent, în Fâșia Gaza se află peste 7000 de cetățeni străini, iar evacuarea acestora se va desfășura gradual” – a precizat Zaharov.

MAEIE dă asigurări că funcționarul consular al Republicii Moldova se află în Egipt pentru a oferi asistența necesară cetățenilor noștri la traversarea punctului de trecere, inclusiv eliberând acte de călătorie provizorie.

De menționat că în Fâșia Gaza se află, potrivit datelor oficiale, în jur de 100 de cetățeni ai Republicii Moldova. 50 dintre ai au solicitat suportul Moldovei pentru a putea părăsi Fâșia Gaza, după declanșarea conflictului militar dintre gruparea Hamas și Israel, pe 7 octombrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: