„Чемодан – вокзал – Россия!”: Reacții, după ce o dronă rusească a fost depistată pe o casă din Florești

Incidentul cu drona rusească aterizată pe acoperișul unei case din raionul Florești a provocat un val de reacții pe rețelele de socializare. În timp ce unii declară că incidentul ar fi o înscenare, alții au sugerat că ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, ar trebui să fie expulzat. NM vă prezintă o sinteză a comentariilor.

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, s-a arătat sceptică față de circumstanțele în care drona a ajuns pe acoperișul locuinței.

„A apărut în presă marea „alertă națională”: o dronă a survolat Republica Moldova și… șoc și groază!… a fost găsită pe acoperișul unei case. Dar, înainte să ne apucăm să fugim prin beciuri: ați văzut dimensiunile acelei „arme de distrugere în masă”? Arată ca o buburuză turbo, cu baterie cât telefonul meu din 2015. (…) Cum a reușit bijuteria asta de 50 de grame, cu un Z desenat cu markerul, să parcurgă „mii de kilometri” tocmai din Federația Rusă? Răspuns corect: nu a reușit. Doar dacă a venit frumușel în camion până la frontieră și după aia a pus-o cineva pe acoperiș: „Ia, zboară!”. Hai, terminați cu conspirațiile astea moldo-ucrainene”, a spus Furtună.

De asemenea, mai multe canale de Telegram pro-ruse au distribuit un videoclip generat cu inteligența artificială care arată că drona ar fi fost plasată intenționat pe acoperiș, ridiculizând cazurile de survolare ilegală a teritoriului țării. Imaginile au fost publicate inclusiv de deputatul socialist Bogdan Țîrdea.

captură de ecran

Fostul ministru al Dezvoltării și Digitalizării Economice Dumitru Alaiba s-a declarat îngrijorat de declarațiile persoanelor care pun la îndoială circumstanțele în care drona a fost depistată pe acoperișul unei casei.

„Suntem la hotar cu cel mai sângeros război de pe continent din ultimii 80 de ani. (…) Mă îngrijorează comentariile celor care insinuează conspirații că asta ar fi o înscenare. Unii – în ignoranța (să nu zic prostia) lor. Alții – urmând și aplicând agenda propagandei ruse care va investi în continuare efort să ne convingă că războiul nu e război și că Rusia nu e agresor. Patru ani de război și ei neagă, refuză să vadă, lucruri evidente”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.

Caricaturistul Alex Buretz a publicat o ilustrație care ironizează pe seama celor care incidentul cu drona ar fi o înscenare.

La rândul său, deputatul PAS Radu Marian consideră că aparatul de zbor depistat pe acoperișul unei locuințe demonstrează că Federația Rusă nu respectă suveranitatea și integritatea țării noastre.

„Drona militară rusească cu îndemnul războinic Z, a căzut în Cuhureștii de Jos, Florești! E încă o reamintire a războiului sângeros dus de Putin în Ucraina și a lipsei de respect a Rusiei față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a declarat parlamentarul.

Totodată, Ion Ceban, primar de Chișinău și liderul Blocului „Alternativa”, a acuzat autoritățile centrale că ar fi făcut declarații „eronate” și pe alocuri „în batjocură” referitor la drona depistată la Florești. „Pozițiile oficiale ale instituțiilor statului care trebuie să asigure liniștea și securitatea cetățenilor oferă informații contradictorii sau incomplete și care nu fac lumină în aceste cazuri. (…) Din păcate oamenii nu sunt informați de instituțiile statului, iar primele persoane în stat ironizează pe aceste subiecte”, a adăugat el.

Deputatul „Democrația Acasă” Alexandru Verșinin a sugerat că autoritățile țării ar exagera seriozitatea incidentului.

„Drona a aterizat moale pe acoperiș. Pentru Guvern, asta e ca o insultă personală. Convocați CSS, să dramatizăm cum se cuvine”, a scris parlamentul pe Facebook.

Iar președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a menționat că ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, ar trebui expulzat.

„Cred că a venit momentul să trimitem ambasadorul rus acasă. Arată deja penibil și fără sens chematul la MAE și veșnica exprimare a îngrijorărilor. Gata, e clar, nu ai cu cine discuta. Чемодан – вокзал – Россия!”, a spus el.

Totodată, politicianul a anunțat că, pe 25 octombrie, PNM va picheta sediul misiunii diplomatice ruse în semn de protest față de „comportamentul agresiv al Kremlinului”.

Amintim că Ministerul Apărării a anunțat că, în dimineața de 25 noiembrie, pe fondul unui nou atac rusesc asupra Ucraine, 6 drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Unul dintre aparatele de zbor a fost depistat pe acoperișul unei locuințe din satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comunicat că drona aparține tipului Gerbera, este de fabricație rusească și nu avea încărcătură explozivă. Potrivit IGP, modelul poate fi utilizat pentru inducerea în eroare, misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și transport de explozivi.

În contextul în care în spațiul public au apărut speculații despre faptul că incidentul ar fi înscenat, IGP a subliniat că drone Gerbera „sunt proiectate să aterizeze singure atunci când rămân fără alimentare, evitând prăbușirea și protejând persoanele aflate la sol, iar tehnologia de bruiaj este concepută să contribuie la prevenirea accidentelor”.

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe 26 noiembrie pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, pentru a da explicații în legătură cu survolarea ilegală a Republicii Moldova.

***

De menționat că, în dimineața zilei de 25 noiembrie, au fost înregistrate pătrunderi de drone și în spațiul aerian al României. Ministerul Apărării de la București a transmis că un aparat de zbor a fost găsit căzut în județul Vaslui.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: