gov.md

Chicu propune ca Legea cetățeniei prin investiții să fie înghețată temporar. Ce termen propune șeful executivului

Guvernul va veni cu inițiativa ca legea privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin investiții să fie supendată. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu pentru TV8. Șeful executivului a precizat ca programul să fie înghețat până la 1 ianuarie 2021.

„Am analizat toate scenariile și riscurile. Fie dezghețăm legea, fie o anulăm. Vom veni cu propunerea ca această lege să fie suspendată de către parlament, pentru că guvernul nu are așa atribuții. Sperăm că parlamentul o să susțină. Am analizat toate avantajele și riscurile și am ajuns la concluzia că, la această etapă, este mai bine de suspendat”, a explicat prim-ministrul.

Precizăm că moratoriul asupra programului expiră joi, 20 februarie. În cadrul ședinței legislativului, deputatul PDM, Alexandru Jizdan a solicitat transferul proiectului care vizează abrogarea „Legii cetățeniei prin investiții” pentru o altă zi din motiv că nu există raportul comisiei de profil.

Moratoriul privind dobândirea cetățeniei prin investiție a fost instituit începând cu 23 august, pe o perioadă de patru luni. Însă, prin decizie de guvern, începând c u 20 decembrie, moratoriul a fost prelungit cu încă două luni.

Amintim că, într-o conferință de presă din 12 ianuarie, responsabilul de relații cu publicul al companiei Henley & Partners, partenerul guvernului Republicii Moldova în implementarea programului, a declarat că dacă contractul privind implementarea programului de cetățenie prin investiții va fi reziliat, Republica Moldova va fi nevoită să achite anumite penalități, prevăzute în document.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

halktoplushu.md

Președintele Adunării Populare cere urgentarea procedurilor pentru deschiderea colegiului moldo-turc din Comrat

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Valentin Gaidarji, a vizitat pe 20 august, împreună cu mai mulți deputați locali, Colegiul moldo-turc „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat. Ulterior, acesta a convocat o ședință cu reprezentanții instituțiilor responsabile și a cerut accelerarea procedurilor necesare pentru ca instituția să-și poată începe activitatea.

Potrivit serviciului de presă al APG, în prezent mai sunt de îndeplinit o serie de proceduri administrative și organizatorice. Printre acestea se numără obținerea actelor necesare pentru darea în exploatare a colegiului și selectarea personalului.

Ulterior, în cadrul unei ședințe de lucru, Valentin Gaidarji a discutat cu reprezentanții instituțiilor responsabile despre problemele care întârzie deschiderea colegiului și despre măsurile necesare pentru soluționarea acestora.

Președintele APG a subliniat că trebuie luate măsuri concrete pentru ca instituția să-și poată începe activitatea cât mai curând.

În aceeași zi, în cadrul unei vizite la Consulatul Turciei din Comrat, Gaidarji a declarat că deschiderea Colegiului „Recep Tayyip Erdoğan” este importantă pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Găgăuzia. El a menționat că instituția este, totodată, un exemplu de cooperare dintre Găgăuzia și Turcia.

halktoplushu.md
halktoplushu.md

Amintim că, pe 5 august, Guvernul a aprobat înființarea Colegiului moldo-turc din Comrat. Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, însă, instituția ar putea începe activitatea abia în septembrie 2027, din cauza unor probleme legate de autoritățile locale.

Colegiul Industrial „Recep Tayyip Erdoğan” din Comrat a fost construit în perioada 2021–2024, cu sprijinul financiar al Agenției Turce pentru Cooperare și Coordonare (TİKA) și sub patronajul președintelui Turciei. Instituția nu și-a început însă activitatea nici în 2024, nici în 2025, pe fondul unor neînțelegeri între autoritățile locale și cele centrale.

Potrivit Ministerului Educației, limba principală de instruire în cadrul colegiului va fi româna. Unele discipline ar putea fi predate în limba găgăuză și în engleză. Ministerul a menționat că acest lucru este prevăzut în Protocolul de cooperare în domeniul învățământului profesional tehnic, semnat între Republica Moldova și Turcia.

Autoritățile Găgăuziei au criticat decizia privind limba de instruire, susținând că aceasta a fost luată „fără a ține cont de mediul lingvistic din Găgăuzia”. Totodată, autoritățile locale au reproșat că nu au fost prevăzute grupe cu predare în limba rusă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: