Capital/imagine simbol

Chișinăul și Kievul au convenit un mecanism pentru reluarea exporturilor de carne de pasăre

Republica Moldova și Ucraina au convenit asupra măsurilor de reluare a exporturilor de carne de pasăre. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în seara zilei de 4 martie. Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, ANSA a anunțat decizia de a suspenda temporar importul de carne de pasăre și produse derivate din Ucraina, iar, în reacție, Kievul a pregătit un proiect de hotărâre care prevede introducerea unor restricții la importul strugurilor proaspeți, vinului și alcoolului etilic și distilatelor din Republica Moldova.

Reprezentanții ANSA au anunțat că au purtat o discuție cu Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Alimentară și Protecția Consumatorilor despre reluarea exporturilor de produse din carne de pasăre din Ucraina către Republica Moldova.

„Părțile nu numai că au discutat problemele tehnice existente, dar au convenit și asupra unui algoritm clar de acțiuni, care va permite restabilirea pieței pentru carnea de pasăre congelată și refrigerată, urmare a punerii în aplicare a unui mecanism robust de control comun între autorități”, au declarat reprezentanții ANSA.

Potrivit Agenției, pentru reluarea exportului de carne de pasăre congelată sau refrigerată, întreprinderile care au dreptul de a exporta în statele membre ale UE și care dispun de un ciclu de producție închis (cu abatoare proprii) vor putea livra produse doar după efectuarea analizelor de laborator ale 10 probe de ser de sânge în laboratoare acreditate ale UE. „De îndată ce rezultatele testelor vor confirma conformitatea cu standardele de siguranță stabilite, se va deschide exportul atât de carne de pasăre congelată, cât și refrigerată pentru capacitatea corespunzătoare. (…) După reluarea exporturilor, condițiile și frecvența efectuării de studii de laborator suplimentare vor fi discutate în continuare între autoritățile competente ale celor două țări”, au menționat reprezentanții instituției.

Reprezentanții ANSA au precizat că „Ucraina a făcut deja pași concreți”. „A selectat un număr reprezentativ de probe și le-a trimis la laboratorul UE pentru a fi analizate”, au adăugat reprezentanții Agenției.

***

Pe 26 ianuarie, ANSA a anunțat decizia de a suspenda temporar importul de carne de pasăre și produse derivate din Ucraina. Instituția preciza că decizia a fost luată în urma depistării unei substanțe interzise – metronidazol – în loturi de furaje importate anterior din Ucraina. ANSA a adăugat că măsura va rămâne în vigoare până când autoritatea competentă din Ucraina va prezenta garanții credibile privind controlul substanțelor interzise.

Amintim că, pe 9 ianuarie, ANSA anunța că 110 mii de păsări au fost nimicite în Moldova, după ce analizele de laborator au depistat prezența metronidazolului.

Între timp, Guvernul de la Kiev a pregătit un proiect de hotărâre care prevede introducerea unor restricții la importul strugurilor proaspeți, vinului și alcoolului etilic și distilatelor din Republica Moldova – mai exact, despre introducerea unui regim de licențiere. Ministerul ucrainean al Economiei a declarat că inițiativa este o măsură de răspuns la sistarea temporară a importurilor de carne de pasăre și produse derivate din Ucraina.

Viceministrul Economiei din Ucraina, Taras Visoțki, a numit decizia de sistare drept nejustificată, menționând că reziduurile de antibiotice au fost depistate doar în furaje, nu în carnea de pasăre propriu-zisă. Potrivit lui Visoțki, lotul neconform a fost distrus, iar alte cazuri similare nu au mai fost identificate. Întrebat dacă Ucraina ar putea anula măsura de licențiere în cazul în care Moldova își va revizui decizia, Visoțki a precizat că Kievul a informat, săptămâna trecută, reprezentanții Guvernului de la Chișinău despre intenția de a introduce licențierea, însă nu a primit niciun răspuns oficial. În reacție, Chișinăul a declarat că nu a fost notificat despre licențiere.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Omul de afaceri, Anatolie Golea: PORT MALL începe o nouă etapă de dezvoltare

După 3 ani de creștere continuă și performanță, PORT MALL se extinde. Cel mai mare centru comercial din Republica Moldova va adăuga încă 13.000 de metri pătrați închiriabili. Omul de afaceri, Anatolie Golea, a făcut anunțul oficial la gala aniversară de trei ani, în fața partenerilor de încredere, a bancherilor și a marilor lideri din retail.

Decizia de extindere a fost validată de cifre și indicatori de performanță. La doar trei ani de la tăierea panglicii, mall-ul operează la capacitate maximă, iar presiunea cererii pentru spații comerciale a grăbit deschiderea noului șantier.

„Comunitatea PORT MALL demult nu mai înseamnă „municipiul Chișinău”, ci oamenii din întreagă R.Moldova. Avem o creștere a traficului cu 40% comparativ cu primul an de activitate și o creșterea a vânzărilor din Port Mall – cu 64%. Fiecare metru pătrat aduce valoare. Nu mai avem spații libere, iar cererea brandurilor care vor să fie alături de noi continuă să crească”, a declarat Anatolie Golea în fața liderilor din industrie.

Șantierul este deja vizibil în aripa dreaptă a clădirii, noua zonă urmând să fie inaugurată în 2027.

Suprafața extinsă va aduce mai multe branduri naționale și internaționale. Planul include o zonă mai mare de restaurante (food court), sală de sport, spații noi de relaxare, dar și un centru pentru conferințe și evenimente. În plus, clienții se vor bucura de încă o terasă panoramică ce va pune în valoare priveliștea din zonă.

Planurile nu se opresc aici. Se planifică alte două etape de extindere care vor fi demarate în funcție de cererea de spații comerciale și evoluția pieței. Obiectivul final țintește un complex comercial de 100.000 de metri pătrați închiriabili, 4 clădiri de birouri și o parcare supraetajată capabilă să acomodeze 2.000 de mașini. Extinderea va oferi o anvergură care va amplifica poziția PORT MALL ca reper urban.

În prezent, cel mai mare centru comercial din Republica Moldova găzduiește peste 100 de branduri naționale și internaționale, pe o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri pătrați. La PORT MALL, vizitatorii găsesc atracții exclusive – precum cel mai mare karting outdoor, primul cinema 10D și cea mai nouă tehnologie VR.

Port Mall și-a deschis oficial ușile pentru vizitatori pe data de 21 octombrie, 2023.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: