imagine simbol

Cinci asociații vitivinicole solicită scuze publice de la Stefanco, după acuzațiile despre reîmbutelierea vinului de import. Reacția deputatului

Cinci asociații vitivinicole autohtone au trimis o scrisoare deschisă deputatului „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, conducerii Parlamentului și Guvernului, în care condamnă declarațiile parlamentarului despre vinificatori. Reprezentanții sectorului au respins afirmațiile privind subvențiile acordate companiilor vinicole și pretinsa reîmbuteliere a vinurilor de import, calificându-le drept „falsuri”. Totodată, aceștia i-au cerut lui Stefanco să prezinte scuze de la tribuna legislativului, însă deputatul a anunțat deja că nu o va face.

Scrisoarea a fost semnată de Asociația Vitivinicole a Regiunii Geografice Delimitate „Codru”, Asociația Producătorilor de Vinuri cu Indicație Geografică Protejată „Stefan Vodă”, Uniunea Micilor Producători de Vinuri „Dionysos”, Asociația Producătorilor de Divin și Brandy de Moldova și Uniunea Vitivinicolă a Regiunii Geografice Delimitate „Valul lui Traian”.

Asociațiile vitivinicole au calificat declarațiile parlamentarului drept „iresponsabile”, menționând că acestea denigrează atât vinificatorii și sectorul, cât și „imaginea Republicii Moldova”.

Deputatul Stefanco a făcut și o serie de falsuri și manipulări. Primele 20 de locuri în lista companiilor subvenționate de AIPA nu sunt ocupate de întreprinderi de vinificație. De asemenea, este o manipulare și o acuzație falsă precum că vinificatorii noștri ar reîmbutelia vin din Spania pentru a pretinde că e moldovenesc. Republica Moldova importă și făină, roșii, lapte și multe alte produse, însă prețuim în primul rând produsele autohtone și ne bucurăm pentru succesul fiecărui sector agricol”, au spus semnatarii.

Asociațiile au adăugat că sectorul vitivinicol are un aport important la economia națională, reprezentând 1,75% – 2% din PIB-ul total, precum și contribuții semnificative la bugetul statului care depășesc de „2-3 ori” subvențiile primite.

Lovitura dată de embargourile Federației Ruse a fost una grea, falimentând 70% din vinificație la acel moment, dar care a determinat sectorul să devină unul competitiv și să se orienteze pe piața europeană, unde vinul nostru este respectat și căutat, iar în prezent 60% din volumele de produse vitivinicole sunt exportate în statele membre ale Uniunii Europene”, au mai menționat acestea.

Asociațiile vitivinicole i-au cerut lui Sergiu Stefanco să-și retragă public declarațiile și să prezinte scuze de la tribuna Parlamentului.

Între timp, Sergiu Stefanco a declarat deja, pentru Moldova 1, că nu intenționează să-și ceară scuze.

Eu doar n-am acuzat nici o vinărie, n-am dat niciun nume. Eu am dat doar niște, nici nu presupuneri, doar niște fapte deja împlinite. Mă bucur că îi deranjează, dar să vină cu explicații, asta este important. Dar faptul că ei au tratat fermierii mici, producătorii mici așa cum i-au tratat o să rămână pe conștiința lor. Asta este o faptă împlinită”, a spus deputatul.

Amintim că, în cadrul ședinței Parlamentului din 5 februarie, deputatul „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, a ținut un discurs la tribuna centrală înainte de votul privind moțiunea de cenzură împotriva Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Parlamentarul s-a referit, între altele, la sectorul vitivinicol și modul de funcționare a unor companii din domeniu.

Cel mai interesant, la raportul de la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA): primii 30 la subvenții în ultimii patru ani de zile sunt companii din vinificație, sunt companii din zootehnie. Se mai împiedică câte una acolo. Dar dacă vorbim de vinificație, hai să dăm timpul înapoi să vedem cum acele vinării care acum sunt bine mersi, dezvoltate, cu produs foarte bun, pe piața europeană au ieșire, cum și-au bătut joc de fermierii mici, cum se importă vin din Spania în vrac și îl ambalează aici și cum aceste vinării ajung controlate din offshore”, a declarat Stefanco.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tandem — 24 de ani de acasă. De la prima fabrică din Moldova la mobilarea completă a locuinței

Acum 24 de ani, Tandem pornea de la o idee simplă: să producă mobilier bun în Moldova și să îl creeze pentru case reale, nu pentru dimensiuni standard dintr-un catalog.

Astăzi, în spatele acestei idei sunt două fabrici proprii și o echipă de peste 300 de specialiști. Aici sunt proiectate și produse paturi, canapele, livinguri, dressinguri, antreuri, iar din 2026 — și bucătării.

Lansarea producției proprii de bucătării a completat un pas important pentru Tandem. Acum, aproape întreaga locuință poate fi mobilată într-un singur loc — de la măsurători și proiectul 3D până la producție, livrare și montaj.

Pentru client, avantajul este simplu: nu mai trebuie să caute separat producătorul bucătăriei, al dressingului, al dormitorului sau al canapelei și să coordoneze mai mulți furnizori. Proiectul rămâne în responsabilitatea aceleiași companii de la început până la final.

„În 2002, am deschis o fabrică cu convingerea că oamenii merită mobilier creat pentru ei — nu adaptat dintr-un catalog. De atunci, fiecare proiect Tandem pornește de la spațiul real al clientului și se încheie cu un rezultat pe care îl garantăm”, spune Corneliu Său, fondator Tandem.

În cei 24 de ani, mobilierul produs în Moldova a ajuns și dincolo de granițele țării. Tandem realizează proiecte în România și în alte țări europene, iar în portofoliul companiei se regăsesc inclusiv proiecte hoteliere din Paris.

Pentru cumpărător însă contează mai ales ce se află în spatele produsului: producție proprie și control asupra întregului proces, de la proiectare până la montaj. Pentru bucătării, Tandem oferă o garanție de 10 ani pentru corpuri, fațade, blat și feroneria Blum.

La 24 de ani, Tandem nu vorbește doar despre trecut. Vorbește despre o experiență care face astăzi amenajarea casei mai simplă: vii cu un spațiu gol și poți pleca de la un singur producător cu un proiect complet pentru casa ta.

Colecțiile Tandem pot fi văzute și testate în showroom-ul din Chișinău, str. Petricani 15/1, unde poate fi discutat și proiectul viitoarei locuințe.

Tandem · showroom Chișinău: str. Petricani 15/1

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: