Cinci asociații vitivinicole autohtone au trimis o scrisoare deschisă deputatului „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, conducerii Parlamentului și Guvernului, în care condamnă declarațiile parlamentarului despre vinificatori. Reprezentanții sectorului au respins afirmațiile privind subvențiile acordate companiilor vinicole și pretinsa reîmbuteliere a vinurilor de import, calificându-le drept „falsuri”. Totodată, aceștia i-au cerut lui
Promit să fie o „voce puternică” și „curată” împotriva abuzurilor și în apărarea „familiei tradiționale” în viitorul Parlament. Deși nu se află la prima tentativă de a accede în Legislativ, Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, speră să câștige încrederea alegătorilor la scrutinul din 28 septembrie. Formațiunea a fost
Sergiu Stefanco, membru al Asociației „Forța Fermierilor”, acuză autoritățile de inacțiune în raport cu seceta gravă din sudul Republicii Moldova. Fermierul a prezentat imagini video cu un bazin de acumulare a apei secat din raionul Călărași. Acesta a declarat că pentru a depista apă, a fost nevoie de săpături de