observator.tv

Cinci copii au fost repatriați în Moldova, după ce au fost găsiți neînsoțiți în Rusia

Cinci copii care au fost găsiți neînsoțiți pe teritoriul Federației Ruse vor fi repatriați în Republica Moldova în perioada 23-24 decembrie. Informația a fost confirmată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care a precizat că minorii vor fi asigurați cu forme de protecție de tip familial.

Potrivit reprezentanților instituției, pe parcursul anului 2021, au fost repatriați 16 copii identificați neînsoțiți de pe teritoriul Federației Ruse, Poloniei și a Statelor Unite ale Americii. De asemenea, în perioada aprilie 2007 – 23 decembrie 2021, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale a organizat 230 misiuni, în total fiind repatriaţi 483 copii, dintre care 195 fete şi 288 băieţi.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Să vină cu amprentele de pe roata la tractor”: Deputatul din partidul lui Costiuc neagă că ar fi lovit un polițist

Deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, susține că poliția „se bagă sub roțile la tractor”. În același timp, a calificat drept „minciună” informația Inspectoratului General al Poliției (IGP), potrivit căreia ar fi lovit cu roata tractorului un polițist. Deputatul a cerut poliției să prezinte probe în acest sens.

„Este rușinos ca oamenii din forță să mintă. Să vină cu amprentele de pe roata la tractor, cu amprentele de pe bocan (nota red. bocanci) sau de pe picior, de pe haină, de unde l-am lovit”, a declarat Sergiu Stefanco, întrebat despre incident de Studio-L Căușeni. „Este regretabil să minți în halul acesta”, a adăugat deputatul.

Ulterior, el a spus că poliția „se bagă sub roțile la tractor”. Întrebat dacă totuși l-a lovit sau nu pe polițist, el a răspuns: „Când stătea polițistul în fața tractorului, eu am dat în spate și am dat după aceea în față. Să vină cu probe. Vă repet încă o dată: este rușinos ceea ce face poliția. (…) Este o rușine a societății acel polițist care a declarat asemenea lucru”.

Deputatul a declarat că nu a fost audiat în acest caz, însă a avut o discuție cu polițistul din apropierea tractorului: „S-a apropiat imediat după aceea polițistul că „de ce am mers peste el”. I-am arătat, zic: unde am mers peste tine? Rușinos”.

Jurnaliștii de la Studio-L Căușeni au surprins momentul în care Sergiu Stefanco a urcat la volanul tractorului.

Pe 25 iunie, poliția a anunțat că documentează un incident care a avut loc în raionul Ștefan Vodă. Potrivit poliției, în timpul intervenției oamenilor legii la un caz de blocare a carosabilului, deputatul Sergiu Stefanco a blocat intenționat traseul cu un tractor și nu s-a conformat solicitărilor poliției. Mai mult, a adăugat IGP, „acesta a pus în mișcare utilajul, lovind un polițist cu roata tractorului”. Inspectoratul a menționat că investighează cazul, iar acțiunile persoanei vor fi examinate prin prisma legislației în vigoare.

Menționăm că, pe 25 iunie, mai mulți fermieri protestează în Republica Moldova. Poliția de Frontieră a anunțat că, în urma protestelor fermierilor, accesul către punctele de trecere a frontierei Leușeni, Sculeni, Palanca și Tudora a fost blocat temporar. La manifestațiile organizate de fermieri au ieșit și deputații „Democrația Acasă” Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: