a-tv.md

Cinci posturi TV, inclusiv Moldova 1 – sancționate. Amenzile se ridic la 80 mii lei

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cinci posturi TV cu 80 de mii de lei. Totodată, CA a emis trei avertizări publice pentru abateri privind reflectarea campaniei electorale. Posturile TV vizate sunt Jurnal TV, TVC21, PRO TV Chișinău, Jurnal TV, Moldova 1 și TVR Moldova. Deciziile au fost luate de membrii Consiliului în ședința din  24 noiembrie, în baza celui de-al zecelea raport de monitorizare.  

Potrivit CA, controlul s-a desfășurat în perioada 13-17 noiembrie 2023 și a vizat respectarea prevederilor ce țin de informarea corectă – art. 13 din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA), în cadrul principalelor programe de știri din orele de maximă audiență de seară și/sau în emisiuni de informare electorală, precum și ale art. 89 și 90 din Codul electoral, de 13 servicii de televiziune care au declarat că vor reflecta alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Sursa citată precizează că, în cazul Jurnal TV, postul ar fi difuzat două programe audiovizuale în cadrul cărora au fost abordate subiecte cu conținut electoral și despre concurenți electorali, deși în Declarația privind reflectarea alegerilor locale, furnizorul nu a indicat aceste programe, fapt care contravine prevederilor Codului electoral. De asemenea, într-un subiect difuzat de Jurnal TV, serviciul media audiovizual de televiziune nu ar fi prezentat principalele puncte de vedere aflate în opoziție.

În același timp, TVC 21 ar fi difuzat o emisiune în care au fost vizați concurenți electorali, programul nefiind inclus în lista programelor cu caracter electoral din declarația privind politica editorială a furnizorului.

La fel, într-un program de informare electorală de la același serviciu media audiovizual de televiziune ar fi fost invitat un singur candidat la funcția de primar al municipiului Bălți. CA spune că, astfel, serviciul media nu a respectat prevederile art. 89 alin. (2) din Codul electoral care prevede expres obligativitatea de a respecta principiile de echitate, echilibru și imparțialitate în reflectarea alegerilor.

Serviciul media audiovizual TVC 21 a mai fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 13 alin. (6) lit. (b) din CSMA, pentru că ar fi admis etichetări discriminatorii în raport cu unele persoane, pentru nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) din CSMA, pentru lipsa bunei-credințe în relatarea unor fapte, dar și avertizat public pentru lipsa mențiunii „Direct” pe parcursul unui program, cerință stipulată la alin.12 al art.13 din CSMA.

Serviciile media Moldova-1, TVC 21, PRO TV Chișinău, Jurnal TV și TVR Moldova au fost sancționate pentru difuzarea imaginilor fără a indica sursa de proveniență a acestora, și/sau pentru lipsa mențiunii „Arhiva” în cazul unor înregistrări. Sancțiuni pentru aceste încălcări sunt prevăzute la art. 13 alin. (5) lit. e), și alin. (14) din CSMA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Valentina Petrova/AP Photo/picture alliance

Alegeri prezidențiale în Bulgaria: 27 de candidați pe buletinul de vot. Doi favoriți

La șase luni de la alegerile parlamentare, Bulgaria își alege următorul președinte. Scrutinul, care are loc pe 25 octombrie, va reprezenta un test de rezistență pentru guvernul fostului președinte Rumen Radev, al cărui partid, „Bulgaria Progresistă”, a obținut o victorie categorică la alegerile parlamentare din aprilie, câștigând o majoritate fără precedent. Deși pe buletinul de vot figurează 27 de candidați la președinție, principală luptă se dă între actuala șefă a statului, Iliana Iotova, care beneficiază de sprijinul lui Radev, și fostul premier Andrei Ghiurov, relatează Deutsche Welle.

Potrivit sursei citate, Iliana Iotova a ocupat anterior, timp de două mandate, funcția de vicepreședintă în perioada în care Rumen Radev, actualul premier, era președinte și beneficiază de sprijinul acestuia. Andrei Ghiurov, susținut de partidele de opoziție, a exercitat funcția de prim-ministru interimar din februarie până în mai anul curent.

Potrivit Constituției Bulgariei, președintele este garantul unității naționale. Acesta reprezintă țara pe plan internațional, cu anumite excepții, este comandantul suprem al forțelor armate, semnează decretele de numire a procurorului general și a președinților instanțelor supreme, desemnează un prim-ministru interimar dintr-o listă restrânsă de persoane stabilite prin Constituție și are drept de veto asupra legilor adoptate de Parlament.

Influența războiului din Ucraina asupra alegerilor prezidențiale din Bulgaria

Potrivit sursei citate, în etapa inițială, campania prezidențială s-a remarcat prin mitinguri rare, absența dezbaterilor televizate și numeroase atacuri personale la adresa celor doi candidați principali. Totuși, în ultimele săptămâni, în urma atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în prim-plan au ajuns diferențele dintre pozițiilor favoriților în cursa electorală privind sprijinul acordat Ucrainei.

Guvernul Bulgariei a respins, la un moment dat, invitația de a se alătura așa numitei „coaliții de voință” și programului NATO de combatere a dronelor. Însă, după atacurile recente cu drone, Sofia și-a schimbat poziția în privința celei de-a doua inițiative.

Iliana Iotova s-a pronunțat în favoarea creării unei „coaliții pentru pace”, în cadrul căreia, consideră ea, Bulgaria ar putea juca un rol diplomatic mai important în procesul de încheiere a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Iotova a încercat să-i asigure pe alegători că militarii bulgari nu vor fi trimiși în Ucraina, deși acest subiect nu a făcut obiectul unei dezbateri publice ample. În plus, anul trecut, Parlamentul a adoptat o declarație prin care a reconfirmat că forțele armate ale țării nu vor participa la operațiuni de luptă pe teritoriul Ucrainei. Cu toate acestea, atacurile recente cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră au intensificat presiunile atât asupra președintei, cât și asupra partidului „Bulgaria Progresistă”.

Consecințele atacurilor cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Mulți oficiali europeni, inclusiv președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, au atribuit în mod direct Rusiei responsabilitatea pentru aceste incidente. Faptul că autoritățile bulgare nu au oferit o evaluare clară a incidentelor și nu au numit vinovații a provocat nemulțumiri în țară, relatează sursa citată. „Nu avem dovezi solide și concludente pentru a formula acuzații împotriva unei anumite părți. Cu toate acestea, logica ne spune că Rusia are de câștigat de pe urma celor întâmplate”, a declarat premierul Radev.

După ce problema securității a devenit una dintre temele centrale ale dezbaterilor publice, la Sofia au avut loc manifestații de amploare, participanții protestând față de ceea ce consideră a fi poziția ambiguă și contradictorie a guvernului în materie de politică externă în această privință.

Toate aceste evenimente s-au reflectat în rezultatele celui mai recent sondaj realizat de Alpha Research. Deși, potrivit sociologilor, prezența estimată la vot este în creștere, diferența dintre cei doi favoriți se reduce. Conform sondajului, Iotova se menține în continuare pe primul loc, devansându-l pe Ghiurov cu aproximativ 12 puncte procentuale. Totuși, avantajul ei nu mai este la fel de mare ca înainte.

Politologul Hristo Paciugov susține că ultimele evenimente nu înseamnă neapărat o schimbat a raportului de forțe. Potrivit politologului, campania lui Ghiurov a fost afectată de ezitările acestuia, de lipsa de „pasiune” în campania electorală, precum și de faptul că, înainte de a intra în cursa prezidențială, acesta a vorbit de rareori despre problemele politice de actualitate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: