Imagine simbol

„Circa 140 de alarme pe zi”: ambasadorul R. Moldova în Israel, despre numărul alertelor de adăpostire în 7 zile de război

De la începutul războiului au fost emise 1 000 de alerte de adăpostire, aproximativ 140 de alarme pe zi. Datele au fost comunicate pe 7 martie de ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman, aflat la Tel Aviv, care a prezentat o statistică a alertelor și o captură cu unele dintre acestea. În contextul situației din Orientul Mijlociu, Ministrul Afacerilor Externe a declarat, pe 7 martie, că nu există victime în rândul cetățenilor Republicii Moldova. În ceea ce privește Israelul, Ministerul a precizat că nu au fost înregistrate noi solicitări de evacuare din partea cetățenilor moldoveni.

„O mică statistică. Războiul durează o săptămână, de atunci au fost 1000 de alerte de adăpostire. Reiese circa 140 de alarme pe zi și fiecare dată trebuie să mergi la adăpost antirachetă”, a declarat diplomatul.

Alex Roitman

Datele Ministerului de Externe de la Chișinău

În contextul situației din Orientul Mijlociu, Ministrul Afacerilor Externe a declarat, pe 7 martie, că nu sunt înregistrate victime în rândul cetățenilor Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, situația de securitate din Israel rămâne fără schimbări. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să respecte în continuare instrucțiunile autorităților israeliene și să urmărească comunicările oficiale privind măsurile de securitate. Ministerul a precizat că nu au fost înregistrate noi solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Israel. Menționăm că, anterior, 17 cetățeni ai Republicii Moldova aflați în Israel au solicitat evacuarea. Ulterior, 15 dintre aceștia, contactați de ambasadă, au declarat că, la această etapă, nu mai doresc evacuarea. Între timp, 2 cetățeni, care dețin și cetățenia României, au reușit să părăsească Israelul cu sprijinul Ambasadelor Republicii Moldova și României de la Tel Aviv.

Situația generală din Emiratele Arabe Unite rămâne similară celei raportate anterior, a declarat Ministerul. Potrivit Chișinăului, autoritățile locale mențin funcționale serviciile publice esențiale, iar zborurile din principalele aeroporturi continuă să fie operate în regim limitat. Amintim că, pe 5 martie, 82 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la Chișinău cu cursa aeriană Dubai–Chișinău. Pe 6 martie, Chișinăul a anunțat că alți 10 cetățeni ai Republicii Moldova au confirmat că au părăsit deja zona. Potrivit BBC, pe 7 martie, aeroportul internațional din Dubai (DXB) și-a suspendat activitatea din motive de securitate.

Situația din Qatar rămâne în mare parte neschimbată. Spațiul aerian al statului Qatar a fost parțial redeschis pe 7 martie, însă operațiunile aeriene continuă să fie limitate.

Potrivit Ministerului, Ambasada Republicii Moldova la Ankara monitorizează în continuare situația cetățenilor moldoveni aflați în Liban și analizează eventualele opțiuni de tranzit pentru persoanele care au solicitat sprijin pentru repatriere.

Ministerul a declarat că Azerbaidjan rămâne un punct important de tranzit regional pentru cetățenii străini care părăsesc Iranul. Frontiera terestră Azerbaidjan–Iran rămâne închisă pentru traficul obișnuit de pasageri, iar ieșirile în regim de urgență sunt posibile doar prin coordonare instituțională prealabilă.

Cetățenii Republicii Moldova care s-ar putea afla în Iran sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova la Baku pentru coordonarea eventualelor opțiuni de tranzit sau evacuare. Potrivit informațiilor, nu există solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Iran. Datele Ambasadei Republicii Moldova în Azerbaidjan, acreditată prin cumul în Iran: Tel.: +994 50 228 51 35. E-mail: [email protected]

***

În prezent, Orientul Mijlociu este scena unui conflict militar, după ce Statele Unite ale Americii și Israelul au lansat, pe 28 februarie, o operațiune militară împotriva Iranului, constând în atacuri aeriene asupra unor ținte militare și strategice. Cele două țări afirmă că operațiunea vizează eliminarea programul nuclear și balistic al Teheranului, precum și înlăturarea regimului teocratic iranian.

În prima zi a operațiunii, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, împreună cu mai mulți oficiali de rang înalt, a fost ucis.

De la începutul ostilităților, Iranul a lansat lovituri de represalii împotriva Israelului și a unor baze militare americane din regiune. Totodată, în Liban, gruparea militantă Hezbollah, susținută de Iran, este implicată în confruntări cu armata israeliană în sudul țării.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: