captură foto

UPDATE Circa 300 de persoane rămân la coadă la Palatul Republicii. Au mai rămas 600 de doze de Sputnik V (VIDEO)

Până la ora 13:00, în cadrul maratonului de vaccinare care se desfășoară pe 26 iunie la Palatul Republicii, au fost imunizați 3 540 de oameni. În prezent, mai sunt circa 600 de doze de vaccin Sputnik V. Datele au fost prezentate de către Oleg Crudu, coordonatorului Centrului COVID-19 din Chișinău. Totodată, circa 300 de persoane așteaptă la coadă să le vină rândul pentru a fi imunizați. 

UPDATE (14:00) Primarul Ion Ceban a anunțat că toate dozele de Sputnik V au fost utilizate.

Pentru maratonul care s-a desfășurat pe 26 iunie au fost mobilizați peste 250 de lucrători medicali. În cadrul centrului găzduit de Palatul Republicii au fost amenajate 31 de puncte de vaccinare simultană.

„Acest lucru a permis o administrare rapidă a vaccinului. Am avut emoții dimineața, când la 6:00, erau deja 1 500 de persoane și a fost un pic de îmbulzeală”, a declarat Boris Gîlcă.

Reprezentantul Primăriei a menționat că majoritarea doritorilor de a se vaccina astăzi au fost persoane în etate, care și-au manifestat preferința pentru serul Sputnik V. Unii dintre ei au venit din raioanele țării și chiar de pe malul stâng al Nistrului. Potrivit acestuia, la un moment dat, numărul persoanelor care au stat la coadă a ajuns la circa 3 000.

„La un moment dat, ne-am panicat din cauza insuficienței vaccinului. Cu suportul primarului a fost apelată Mitropolia Moldovei, care a donat 1000 de doze de vaccin Sputnik V”, a precizat Gâlcă.

Secretarul Mitropoliei Moldovei Vadim Cheibaș a îndemnat enoriașii care nu au reușit să se vaccineze, să o facă.

„Ne bucurăm că am fost utili. Având în vedere pericolul iminent de infectare, reieșind din circumstanțele noi ale pandemiei, îi îndemnăm că se vaccineze, să creadă și să nu se teamă”, a declarat Cheibaș.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății Denis Cernelea a menționat că, la ora 13:30, au mai rămas la coadă în fața Palatului Republicii circa 300 de persoane. Oficialul a îndemnat oamenii să nu aștepte un anumit tip de vaccin și să le accepte pe cele disponibile.

„Toate vaccinurile disponibile în Moldova sunt eficiente și sigure”, a menționat acesta.

O coadă de sute de oameni s-a format pe 26 iunie la Palatul Republicii, unde se desfășoară un maraton al vaccinării anti-Covid. Majoritatea susțin că au venit pentru că își doresc să fie imunizați anume cu serul rusesc Sputnik V. Coada a început să fie formată încă înainte de miezul nopții.Centrul de vaccinare s-a deschis la 6:30 (cu 30 de minute mai devreme decât era planificat) și se va închide la ora 22:00. Sunt disponibile și serurile Sinopharm și AstraZeneca. În total, au fost alocate 4 000 de doze de ser Sputnik V.

Și liderul PSRM Igor Dodon a venit pentru a se vaccina, însă, după ce a văzut coada imensă, acesta a plecat.

Pe 19 iunie, în Moldova, a fost livrat un nou lot de vaccinuri Sputnik V – 64 de mii de doze. Dintre acestea, 20 de mii au fost transportate în Transnistria. De asemenea, 4 mii de doze au fost prevăzute pentru Mitropolia Moldovei. Este al doilea lot de vaccinuri Sputnik V donat de Rusia Republicii Moldovei. În aprilie, în țara noastră au fost livrate 71 de mii de doze, inclusiv 31 de mii pentru Transnistria.

Rapelul cu Sputnik V se va face peste 3 săptămâni, la fel, la Palatul Republicii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, condamnați în Marea Britanei după 449 de furturi din locuințe

Patru cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română, au fost condamnați în Marea Britanie pentru o serie de furturi prin efracție. Aceștia ar fi comis 449 de spargeri în locuințe nou-construite, relatează ziarul Adevărul.

Faptele au fost comise în perioada ianuarie-octombrie 2025, în zece comitate, inclusiv în Hertfordshire. Gruparea acționa în special în cartiere rezidențiale noi, unde locuințele erau aproape finalizate sau urmau să fie predate proprietarilor.

În acest interval, cei patru bărbați ar fi spart 449 de locuințe, iar valoarea bunurilor furate depășește un milion de lire sterline.

Pe lângă pagubele materiale, spargerile au creat și probleme de siguranță. În unele cazuri, hoții au lăsat în urmă instalații deteriorate, cu țevi de gaz și apă tăiate sau expuse. Dezvoltatorii imobiliari au fost nevoiți să înlocuiască echipamentele furate și să repare locuințele înainte ca acestea să poată fi ocupate de noii proprietari.

Acțiunile lor au afectat dezvoltatori și cumpărători care așteptau cu nerăbdare să se mute în noile lor locuințe. În multe cazuri, au creat și riscuri serioase pentru siguranță, lăsând conducte de gaz și apă expuse”, a declarat ofițerul care a coordonat ancheta.

Indivizii și-au recunoscut vina și au fost condamnați la pedepse de patru ani și zece luni, patru ani și nouă luni, patru ani și două luni, respectiv trei ani și 11 luni de închisoare.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău au confirmat că persoanele condamnate au dublă cetățenie.

În urma verificărilor efectuate și a informațiilor recepționate de la autoritățile britanice, s-a confirmat că cele patru persoane vizate sunt cetățeni ai Republicii Moldova și dețin, totodată, cetățenie română”, a precizat MAE

Instituția a menționat că ambasada Republicii Moldova la Londra monitorizează cazul și menține legătura cu autoritățile britanice competente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: