„Acest popor poate produce genii”. Premierul, miniștri, deputați, cântăreți și-au luat rămas-bun de la Eugen Doga (VIDEO)

Premierul, miniștri, deputați, lideri de partide, cântăreți și scriitori se numără printre cei care au venit, pe 5 iunie, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău, pentru a-și lua rămas-bun de la compozitorul Eugen Doga. Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că Eugen Doga a fost „un om planetar, un titan”, iar ministrul Educației, Dan Perciun, a spus că regretatul compozitor este „o demonstrație a faptului că acest popor poate produce genii”. „Este cea mai mare bucurie când pământeanul tău este cunoscut peste tot”, „Avea un suflet de copil”, „Ne va duce faima sute de ani înainte”, „Eugen Doga n-a murit, el trăiește mai departe prin celebrul său vals” – sunt doar câteva dintre declarațiile celor care au venit la Palatul Național.

Premierul Dorin Recean a declarat că „maestrul a intrat în tăcere, dar muzica lui va răsuna peste vremuri”. „Zilele acestea, după ce am aflat despre decesul lui Eugen Doga, am ascultat și am citit oamenii vorbind despre el. Din Moldova, de peste hotare, din muzică, din educație, din teatru, din toate domeniile, de la cei vârstnici, dar și de la copii. Eugen Doga ne-a unit pe toți în această sală și peste tot. (…) Ne-a așezat în patrimoniul cultural mondial și ne-a făcut mândri că țara noastră mică a dat întregii lumi un om planetar, un titan”, a comunicat Dorin Recean.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a spus că Eugen Doga este „o demonstrație a faptului că acest popor poate produce genii”. 

„L-am cunoscut, pot să zic, îndeaproape pe maestrul Doga. Pentru mine personal a însemnat o etapă în viața mea. (…) A fost o lecție extraordinară de creativitate, de profunzime și de talent”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Fostul președinte Igor Dodon, în prezent – lider al Partidului Socialiștilor, a declarat că „așa personalități se nasc o dată în secol”. „Îmi amintesc că într-un an, fiind în funcția de președinte al țării, dumnealui s-a apropiat de mine, la mine în birou, și mi-a propus să mergem cu elaborarea împreună a unor discuri, care mai târziu au fost tipărite și transmise în diferite școli din Republica Moldova”, a comunicat Igor Dodon.

„Ne-a părăsit Ion Druță, ne părăsește Eugen Dogan, ne-a părăsit Emil Loteanu, ne-a părăsit Mihai Volontir, Maria Bieșu, Vladimir Curbet… Cine a rămas din urmă? Pe mine asta mă revoltă și mă doare. Cine o să promoveze mai departe cultura noastră națională pe globul pământesc?”, a comunicat fostul președinte Vladimir Voronin, în prezent – lider al Partidului Comuniștilor.

Deputatul comunist Constantin Starîș a declarat că muzica lui Eugen Doga „a putut transmite cele mai sensibile vibrații ale sufletului omenesc”. „Este o calitate uimitoare. A fost și va rămâne un geniu”, a menționat el.

„Cea mai mare povață a regretabilului Doga este să-ți iubești limba și neamul. În afară de opera sa muzicală, dumnealui a combătut minciuna în care a trăit o viață, fiindcă o viață a trăit în minciuna sovietică, ce ține de identitatea noastră, de limba noastră”, a comunicat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Dirijorul Nicolae Botgros a spus că decesul lui Eugen Doga este o mare pierdere, totodată a adăugat că „este cea mai mare bucurie când pământeanul tău este cunoscut peste tot”. „Vreau să vă spun un singur lucru, la înmormântarea lui Nicolae Sulac, Dumnezeu să-l odihnească, Grigore Vieru mă întreba: „Oare cine va fi următorul?”. Și noi toți am înlemnit, nu știam ce să vorbim, la care peste două săptămâni l-am avut decedat pe Emil Loteanu, care a făcut lucruri mari de tot. Astăzi ne luăm rămas bun de la marele compozitor, marele muzician, marele om Eugen Doga. (…) Unde nu ne vom duce, în orice colțișor al lumii, vom asculta muzica lui Eugen Doga. Eu am fost nu demult în Viena, am intrat într-un hotel și acolo cânta muzica lui Eugen Doga. Este cea mai mare bucurie când pământeanul tău, omul tău, este cunoscut peste tot”, a comunicat Nicolae Botgros.

Cântărețul de muzică populară Mihai Ciobanu a menționat că Eugen Doga a fost cel mai mare compozitor ale timpurilor noastre. „Nu se știe când se va mai naște un asemenea mare compozitor și mare artist. (…) Totdeauna am avut ce învăța de la el”, a spus Mihai Ciobanu.

Interpretul Costi Burlacu, care cântă în duet cu soția sa, Corina Țepeș, a spus că „întâlnirile cu dumnealui erau o sărbătoare, pentru că el avea un suflet de copil”. „Maestru Eugen Doga are un rol cheie în duetul nostru, pentru că în anul 2005 dumnealui a fost primul care ne-a încurajat să cântăm în duet. (…) Ne va duce faima sute de ani înainte”, a adăugat Costi Burlacu. „Vreau să vă zic că Eugen Doga n-a murit, pentru că el trăiește mai departe prin celebrul vals al său, prin „Orasul meu cu umeri albi de piatră”, cu adevărata comoară pe care ne-a lăsat-o nouă și multor generații care vor veni”, a menționat interpreta Corina Țepeș.

„Întotdeauna când începeau repetițiile, maestrul era cel care verifica cap-coadă fiecare notă, nu exista vreun moment fără controlul și sacrificiul dumnealui. La fiecare repetiție. (…) A fost o epocă care, cred, că astăzi s-a încheiat”, a spus interpretul Igor Sîrbu, membru al trupei Akord.

„Pe strada Eminescu, unde a trăit Eugen Doga, a muțit pianul lui genial și s-a lăsat o liniște adâncă. (…) Noi am avut multe lucrări împreună, dar anul trecut am făcut o lucrare care se numește „Odă Europei”. Eugen Doga era un cetățean al Moldovei și al României, dar și al Europei. (…) Întotdeauna noi prețuim oamenii după ce ei pleacă. (…) Eu am avut cu dânsul o prietenie lungă, am conlucrat cu el și cred că ceea ce a lăsat face să ne mândrim. (…) Îl iubeau toți”, a spus scriitorul Ianoş Ţurcanu.

Menționăm că președinta Maia Sandu nu a participat la funeraliile compozitorului Eugen Doga. Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, a explicat că șefa statului se află într-o vizită privată.

***

Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. Este înmormântat pe 5 iunie, la Cimitirul Central (str. Armenească). Ceremonia funerară are loc începând cu ora 14:00.

Ziua funeraliilor a fost decretată zi de doliu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Comuna Negureni și șapte localități vecine inițiază procesul de amalgamare voluntară

Consiliul local Negureni, raionul Telenești, a votat în unanimitate, la 26 februarie 2026, inițierea procesului de amalgamare voluntară cu șapte localități învecinate. Decizia a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, a comunicat primarul comunei, Ion Popa. Potrivit edilului, amalgamarea nu presupune pierderea identității satelor, ci reprezintă o unire a forțelor pentru dezvoltarea unei comunități mai puternice, cu peste 9.000 de locuitori.

„Este un demers responsabil, orientat spre consolidarea capacității administrative, atragerea investițiilor și crearea unei comunități mai puternice, cu peste 9.000 de locuitori.Amalgamarea nu înseamnă pierderea identității, ci unirea forțelor pentru dezvoltare, infrastructură mai bună și servicii publice mai eficiente.Deciziile importante se iau cu gândul la viitor. Iar viitorul trebuie construit împreună!”, a comunicat acesra.

Conform hotărârii aprobate, comuna Negureni urmează să inițieze procedura de amalgamare cu următoarele unități administrativ-teritoriale: comuna Chițcanii Vechi, comuna Târșiței, comuna Ratuș, satul Verejeni, satul Țânțăreni, satul Nucăreni și satul Codrul Nou, toate din raionul Telenești.

Totodată, a fost constituit un grup de lucru comun pentru procesul de amalgamare, format din reprezentanți ai administrației publice locale și consilieri. Primarul a fost împuternicit să transmită propunerea de amalgamare către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale vizate.

Autoritățile locale subliniază că acest proces vizează eficientizarea actului administrativ și creșterea capacității de accesare a fondurilor pentru proiecte de infrastructură și dezvoltare comunitară.

Decizia intră în vigoare odată cu includerea în Registrul de stat al actelor locale și poate fi contestată în termen de 30 de zile, conform prevederilor legale.

În prezent, peste 450 de primării au început procesul de amalgamare voluntară. Potrivit secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, primăriile implicate în procesul de amalgamare voluntară vor primi stimulente financiare, iar în perioada următoare vor fi simplificate și procedurile birocratice.

Amintim că Guvernul a anunțat pe 20 ianuarie că începe consultări pentru reforma administrației publice locale. Conceptul urmează să fie prezentat la începutul lunii martie, iar implementarea s-ar putea produce toamna. Guvernul a stabilit că teritoriul unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să aibă minimum 3.000 de locuitori, cu o posibilă deviere de până la 10% în anumite situații. Distanța dintre centrul administrativ al unității și oricare dintre unitățile care o alcătuiesc nu trebuie să depășească 25 de kilometri sau maximum 30 de minute de deplasare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: