CNA

(UPDATE) Percheziții la Inspectoratul Național de Investigații. Doi polițiști au fost reținuți de CNA

Oamenii legii au inițiat, pe 1 iunie, percheziții la sediul Inspectoratului Național de Investigații (INI). Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi.

„Confirmăm că este o acțiune comună a CNA, a procurorilor și a Poliției. Se fac acțiuni de urmărire penală care vizează unii angajați ai INI. Cu detalii vom reveni”, a precizat Starinschi.

UPDATE (13:30) Doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă. Aceştia au fost denunţaţi la linia naţională anticorupţie de un bărbat care a comunicat că doi poliţişti i-ar fi cerut bani pentru a-l scăpa de un dosar penal. În scurt timp, oamenii legii au fost identificaţi cu sprijinul subdiviziunilor specializate ale Inspectoratului General de Poliţie.

Potrivit denunţului, poliţiştii l-ar fi intimidat, pe parcursul câtorva zile, pe denunţător, somându-l să le dea mită pentru a nu-l trage la răspundere pe pretinse fapte escrocherie pe care i le incriminau. Acesta a comunicat procurorilor şi ofiţerilor CNA că poliţiştii ar fi insistat, în repetate rânduri, să le transmită 500 de euro, telefonându-l şi fixându-i întrevederi. Tot el a mai spus că ofiţerii INI l-ar fi ameninţat că în cazul în care nu le dă banii, îl vor reţine.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar cei doi poliţişti au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Acum, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare, pedeapsă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pentru o perioadă determinată de timp.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CSM i-a menținut în sistem pe Veronica Cupcea și Ion Bulhac

Comisia Vetting a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, pe 4 august, rapoartele de reevaluare în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac. Instituția, care verifică integritatea etică și financiară a magistraților, anunță că a luat act de deciziile CSM și că, după recepționarea hotărârilor motivate, va examina pașii procedurali pe care urmează să îi întreprindă în conformitate cu legea.

„Astăzi, CSM a examinat rapoartele de reevaluare întocmite de Comisia Vetting în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac, prin care se propunea nepromovarea evaluării externe. În ambele cazuri, CSM a adoptat hotărâri prin care a respins rapoartele de reevaluare ale Comisiei. În conformitate cu cadrul legal aplicabil, după recepționarea hotărârilor motivate ale CSM, Comisia le va examina și va stabili pașii procedurali care urmează a fi întreprinși în exercitarea mandatului său legal”, a precizat Comisia Vetting într-o notă informativă publicată pe rețele, pe 4 august.

Amintim că, în cazul Veronicăi Cupcea, Comisia Vetting a concluzionat de două ori că judecătoarea nu întrunește criteriile de integritate și a recomandat demiterea acesteia. Prin decizia CSM, raportul Comisiei a fost respins, iar Cupcea își va continua activitatea în sistemul judecătoresc.

În aceeași ședință, CSM a respins și raportul de reevaluare în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac. Consiliul a motivat că deficiențele constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care a figurat magistratul reprezintă erori de interpretare juridică, și nu acțiuni arbitrare. CSM a mai precizat că, în cauzele criticate, Bulhac făcea parte din completul colegial de judecată, avea la acel moment o experiență profesională redusă și nu era judecător-raportor sau președintele completului, circumstanțe care, în opinia Consiliului, diminuează gradul de răspundere individuală ce i-ar putea fi imputat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: