cenzura.md

Combaterea dezinformării și retragerea trupelor rusești. Viitorul ambasador al SUA în Moldova și-a prezentat prioritățile

Viitorul ambasador american în Moldova Kent Doyle Logsdon este sigur că „SUA trebuie să exercite presiuni asupra Rusiei și să solicite retragerea trupelor și munițiilor de pe teritoriul Moldovei”. În cadrul audierilor online din Congresul american pentru confirmarea candidaturii sale, diplomatul a menționat că își propune o colaborare strânsă cu autoritățile locale și va contribui la acțiunile de combatere a „influenței negative și a dezinformării”.

Kent Doyle Logsdon a apreciat desfășurarea reformelor democratice în Moldova. Acesta a menționat că președinta Maia Sandu și noul guvern au prezentat un program ambițios, care prevede construirea unei democrații transparente, luptă cu corupția și întărirea economiei. Potrivit diplomatului, SUA trebuie să continue să susțină Moldova, inclusiv în ceea ce privește anchetarea schemelor de corupție. De altfel, viitorul ambasador a calificat „lupta cu corupția” drept una dintre prioritățile activității sale în Moldova.

De asemenea, Kent Doyle Logsdon a mai declarat că „influența negativă a Rusiei și dezinformarea pun în pericol dezvoltarea democratică a Moldovei și programul ambițios de reforme, precum și tendința spre integrare europeană”.

„Soluționarea diferendului transnistrean rămâne o prioritate. (…) SUA susțin eforturile OSCE pentru protejarea suveranității teritoriale a Moldovei și acordarea unui statut special pentru Transnistria. Trebuie să aplicăm presiuni în continuare asupra Rusiei, pentru ca aceasta să-și îndeplinească obligațiile privind retragerea trupelor și a munițiilor din Moldova. Și ne asumăm să protejăm libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai spus Doyle.

„Vă asigur că voi colabora îndeaproape cu conducerea Moldovei, societatea civilă și partenerii internaționali, pentru a susține programul desfășurării reformelor democratice și a contribui la contracararea influenței negative și a dezinformării”, a mai spus diplomatul american.

***

Președintele american Joe Biden l-a nominalizat pe diplomatul Kent Doyle Logsdon pentru funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova. Kent Doyle Logsdon este diplomat de carieră senior în cadrul Serviciului Diplomatic al Statelor Unite cu rangul de ministru-consilier, șef de personal pe lângă subsecretarul pentru Creștere Economică, Energie și Mediu.

În trecut, a lucrat la Ambasada SUA din Berlin, Germania, în calitate de Chargé d’Affaires, a fost șeful Oficiului pentru Relații cu Rusia și șef-adjunct al Misiunii în Tbilisi, Georgia. De asemenea, a lucrat la Kiev, Ucraina, Bangkok, Thailanda, Almatî, Kazahstan, Islamabad, Pakistan și Stuttgart, Germania. Acesta vorbește rusa, ucraineana, thailandeza și germana. Deține un masterat obținut la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență obținută la Universitatea Notre Dame din SUA.

Anterior, funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova a fost exercitată de către diplomatul american Dereck J. Hogan. Mandatul său a expirat în august.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Restricții de circulație în Chișinău, în ziua summitului Moldova-UE: lista străzilor vizate

Pe 4 iulie, circulația și accesul publicului vor fi restricționate temporar în centrul Chișinăului și pe arterele către Aeroport, ca măsură de securitate pentru vizitele oficiale din cadrul primului summit Moldova – Uniunea Europeană. Primăria a publicat lista străzilor vizate.

Poliția a anunțat că restricțiile vor fi în vigoare pe 4 iulie, între orele 08:00 și 22:00.

„În legătură cu vizitele oficiale participante la Summit-ul Republica Moldova-Uniunea Europeană, au fost instituite restricții temporare de circulație pe anumite străzi, precum și limitări de acces în unele zone publice din centrul capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău”, au comunicat reprezentanții poliției.

Oamenii legii au îndemnat locuitorii și oaspeții capitalei să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren. „Aceste măsuri sunt necesare pentru asigurarea ordinii publice, protejarea participanților și buna desfășurare a evenimentului”, se mai arată în declarația poliției.

Primăria Chișinău a publicat lista străzilor unde va fi temporar limitat accesul publicului.

Menționăm că, pe 4 iulie, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat va avea loc primul summit Moldova – Uniunea Europeană. În acest sens, la Chișinău vor ajunge președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Summitul va fi găzduit de președinta Maia Sandu. Împreună cu șefa statului, la eveniment vor participa președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul, Dorin Recean.

Conform instituției prezidențiale, în timpul summitului vor fi abordate subiecte legate de procesul de aderare, atât în ceea ce privește evoluțiile de până acum, cât și etapele următoare ale acestui proces. Totodată, liderii vor discuta despre extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un alt punct pe agenda summitului va fi Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: