Comisia juridică a parlamentului a aprobat regulamentul concursului pentru desemnarea membrilor CSM din rândul profesorilor titulari de drept. Ce i-a nemulțumit pe membrii PAS

Comisia juridică, numiri și imunități a parlamentului a aprobat, miercuri, 5 februarie, regulamentul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), din rândul profesorilor titulari de drept. Anunțul a fost făcut de către deputatul socialist Vasile Bolea, care a precizat că documentul va fi publicat tot astăzi, pe site-ul parlamentului. 

Parlamentarul a precizat că deputaților le-a fost prezentat un „draft” al regulamentului și, în urma dezbaterilor, au fost acceptate mai multe amendamente. Acesta susține că regulamentul a fost îmbunătățit pentru a oferi o transparență mai mare procesului. Acesta include, de asemenea, prevederea obligatorie pentru candidați de a prezenta declarația pe avere pentru 2019. Vasile Bolea a mai spus că opiniile din cadrul comisiei au fost diferite.

„Colegii noștri din PAS, mă refer la Sergiu Litvinenco, a reiterat ideea ca acest concurs să fie organizat de o comisie specială, în conformitate cu proiectul de lege care a fost înregistrat acum două zile în parlament. Părerea mea este că acest discuții sunt pentru a întinde timpul și a induce în blocaj CSM. Vreau să vă amintesc că legea care a fost adoptată la finele anului trecut a fost promulgată și a intrat în vigoare vinerea trecută. Avem 5 zile epuizate, iar conform legii, comisia juridică numiri și imunități trebuie să organizeze timp de 30 de zile concursul”, a precizat Bolea.

Deputatul Vasile Bolea a mai menționat că termenul-limită de organizare a concursului este sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie. Ulterior, cei patru candidați selectați vor fi prezentați în plenul parlamentului.

La rândul său, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, reacționat pe pagina sa de Facebook la decizia Comisiei juridice.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=731043294087773&id=100015463279463

Menționăm că, anterior, deputatul Sergiu Litvinenco a înregistrat o inițiativă legislativă, care, potrivit lui, vine să ajusteze Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii la recomandările Comisiei de la Veneția. Litvinenco spune că legea a fost votată în grabă, fără a se ține cont de recomandările magistraților europeni.

Inițiativa lui Litvinenco presupune ca membrii Consiliului din rândul profesorilor de drept titulari să fie selectați de o comisie specială apolitică și nu de Comisia juridică a Parlamentului.

Amintim că la 20 decembrie 2019, parlamentul a votat în lectură finală modificările la Legea cu privire la CSM. Proiectul a fost aprobat cu 56 de voturi ai deputaților PDM și PSRM. Deputații Blocului ACUM au părăsit sala de ședință înainte ca documentul să fie supus votului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a conchis premierul.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: