afisha.uz

Concertul lui Jah Khalib la Summer Fest din Chișinău, anulat: „Nu a fost posibil să anunțăm oficial mai devreme”

Concertul cântărețului kazah Jah Khalib de la festivalul Summer Fest din Chișinău, care urma să aibă loc în august, a fost anulat. Se întâmplă după ce solicitări privind anularea prestației artistului au venit din partea opiniei publice și societății civile, din cauza susținerii unei replici deplasate privind violența sexuală împotriva fetelor și femeilor. 

Pe 27 aprilie, într-o publicație pe Facebook, organizatorii Summer Fest au anunțat că Jah Khalib nu va mai cânta la festival.

Dragi prieteni, în legătură cu evenimentele și știrile recente, performanța lui Jah Khalib la Summer Fest a fost anulată. Din cauza unor factori logistici și confidențiali, nu a fost posibil să anunțăm oficial și deschis decizia luată mai devreme. Organizarea unui eveniment de o amploare similară necesită mult efort și o pregătire îndelungată, fapt care nu permite să luăm decizii impulsive. Vă reamintim că Summer Fest este un eveniment care are ca element central doar muzica. Vă mulțumim pentru răbdare și vă rugăm să fiți respectuoși”, se arată în mesaj.

Coliția Națională „Viața fără Violență”, care, anterior, a cerut ca evoluția lui interpretului kazah să fie anulată, a salutat decizia. „Participarea lui Jah Khalib la Summer Fest a fost anulată. Este reușita noastră comună! Mulțumim tuturor pentru implicare și solidarizare”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Coaliție.

***

Precizăm că, recent, Coaliția Națională „Viața fără Violență”, figuri publice, printre care actorul Cătălin Lungu, dar și oameni simpli au solicitat organizatorilor Summer Fest de la Chișinău să anuleze prestația lui Jah Khalib, care figura programul artiștilor festivalului, din cauza susținerii pentru un comentariu deplasat privind violența sexuală împotriva persoanelor de gen feminin. Organizatorii evenimentului nu au venit cu o reacție oficială timp de câteva zile.

În august 2022, pe canalul de YouTube RUH FOOD, a fost publicat un podcast cu șase persoane publice din Kazahstan, inclusiv Jah Khalib. La un moment dat, unul dintre participanți a declarat că 85% dintre cazurile de viol, în care victimile sunt femei, au loc pentru că acestea se aflau „în locul nepotrivit, în hainele nepotrivite, la momentul nepotrivit”. Jah Khalib a susținut comentariul.

Cazul a revenit recent în atenția opiniei publice din Kazahstan în contextul în care, în prezent, au loc ședințele de judecată în cazul ex-ministrului Economiei al țării, Kuandîk Bishimbayev, învinuit că și-a omorât soția în bătaie. Astfel, concertele din Kazahstan ale cântărețului au început să fie anulate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: