Concursul pentru șefia PCCOCS rămâne incert. Ședința Consiliului Superior al Procurorilor a eșuat din nou

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) nu a avut loc nici pe 15 februarie. Președinta Consiliului Angela Motuzoc a menționat că pentru a declara ședința deliberativă nu este numărul necesar de cvorum. Și 17 februarie nu va avea loc ședința Consiliului. Motuzoc a spus că un membru CSP a anunțat că nu va fi prezent. „Respectiv nu vom avea cvorum”, a adăugat președinta Consiliului. 

Motuzoc a declarat că este în imposibilitate să anunțe o nouă dată a ședinței.

„Nici astăzi nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru a declara această ședință deliberativă. Din nou, această ședință va fi amânată. Sunt în imposibilitatea de a anunța o nouă dată pentru care să se desfășoare ședința CSP, deoarece nu sunt prezenți membrii atât de drep cât și din societatea civilă. Suntem nevoiți de a consulta inițial și agenda acestora pentru a fi numită o altă ședință a CSP”, a comunicat Motuzoc.

„Ședința din data de 17, de vineri, se contramandează dat fiind faptul că din nou nu se cunoaște despre cvorumul care va fi întrunit. Ne-a anunțat unul din membri că nu va fi prezent. Respectiv nu vom avea cvorum nici pentru data de 17”, a conchis președinta Consiliului.

Amintim că pe 9 februarie la fel nu a avut loc ședința CSP, din lipsă de cvorum. Aceasta a fost amânată pentru 15 februarie „Situația devine din ce în ce mai neclară, în această situație societatea nu poate decât să își facă concluzii”, comunica Motuzoc.

Potrivit agendei ședinței, care era programată pentru 15 februarie, membrii CSP urmau să desemneze un adjunct al procurorului – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum și un adjunct al procurorului – șef al Procuraturii Anticorupție.

***

Procesul de selectare a unui candidat pentru funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care a fost inițiat anul trecut, a eșuat cu scandal. CSP va trebui să înceapă din nou întreaga procedură. NM a analizat motivele eșecului concursului, precum și când ar putea fi numit un nou șef al instituției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: