Andrei Mardari / NewsMaker

Conferința Maiei Sandu cu secretarul general al ONU a fost anulată. Președinta țării nu se simte bine

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru astăzi, 9 mai. Informația a fost confirmată de către Președinție.

„Se anulează inclusiv întrevederea și conferința de presă comună cu domnul António Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. Conferința se va ține la Guvern, împreună cu doamna Prim-ministră Natalia Gavrilița”, au precizat reprezentanții Președinției.

Amintim că secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a sosit în Republica Moldova pentru o vizită de două zile. În prima zi a vizitei, acesta urma să aibă o întrevedere, la Președinție, cu Maia Sandu. La ora 17:30, Maia Sandu și Antonio Guterres, urmau să susțină o conferință de presă comună.

În data de 10 mai, între orele 10:00 – 11:00, secretarul-general ONU, are planificată o vizită la Centrul de Acomodare a Refugiaților de la Moldexpo. El va fi însoțit de Coordonatorul Rezident ONU, Simon Springett, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari și alți oficiali și șefi de agenții ONU. În timpul acestei vizite, E.S. Antonio Guterres va face, de asemenea, declarații de presă.

Anterior, Antonio Guterres a efectuat o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin. Ulterior, el a mers la Kiev și a discutat cu președintele Ucrainei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Escrocheriile continuă: moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei într-o singură zi

Moldovenii au pierdut peste 1,5 milioane de lei în 24 de ore din cauza escrocheriilor telefonice, potrivit unui avertisment al Poliției Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore au fost raportate 13 cazuri de escrocherie, înregistrate în Chișinău, Briceni, Bender, Cahul, Glodeni și Sîngerei. Datorită vigilenței cetățenilor, au fost prevenite 322 de tentative de fraudă.

Escrocii acționează prin apeluri și mesaje false, prezentându-se drept angajați ai băncilor sau ai instituțiilor statului, cu scopul de a obține bani, date bancare sau informații personale. Poliția avertizează că în multe situații victimele își dau seama că au fost înșelate abia după săptămâni sau luni de la efectuarea transferurilor — unele fraude investiționale desfășurate între februarie și iunie 2026 au fost raportate abia pe 9 iunie.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu ofere niciodată bani, date bancare sau informații personale la telefon, să închidă imediat apelurile suspecte, să verifice informațiile direct la instituția vizată și să sesizeze Poliția în cazul tentativelor de fraudă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: