eurasianews

Conflict la nivel diplomatic. Muntenegru și Serbia și-au expulzat reciproc ambasadorii

Muntenegru şi Serbia şi-au expulzat sâmbătă, 28 noiembrie, reciproc ambasadorii acreditaţi la Belgrad, respectiv Podgoriţa, într-o escaladare a tensiunilor deja existente între cele două două ţări din fosta Iugoslavie, informează AFP, citat de agerpres.ro.

Muntenegru l-a declarat pe ambasadorul sârb Vladimir Bozovic persona non grata pentru „amestec în afacerile sale interne”, acordându-i 72 de ore să părăsească ţara, potrivit informaţiilor furnizate de ministerul de externe.

Serbia a anunţat în decurs de câteva ore o măsură reciprocă, declarându-l pe ambasadorul muntenegrean Tarzan Milosevic persona non grata şi expulzându-l.

Se aşteaptă ca guvernul din Muntenegru să rămână la putere doar în următoarele patru zile, întrucât o nouă coaliţie se pregăteşte să o înlocuiască în urma alegerilor din vară. Miercuri, parlamentul de la Podogriţa urmează să voteze un nou guvern care reuneşte trei formaţiuni ale opoziţiei.

Preşedintele muntenegrean Milo Djukanovic a condus ţara timp de aproape 30 de ani fără întrerupere, spre independenţa faţă de Serbia în 2006 şi aderarea la NATO în 2017. În timpul guvernării sale, el a îndepărtat Muntenegru de alianţa sa tradiţională cu Serbia şi Rusia pentru a adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Cu toate acestea, formaţiunea sa politică, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), a pierdut la alegerile parlamentare din august.

În timpul mandatului său, Djukanovic a încercat să consolideze identitatea muntenegreană. Serbia a continuat însă politica sa de extindere a influenţei în Muntenegru prin intermediul Bisericii Ortodoxe Sârbe, a diplomaţiei şi mass-media, cu o abordare prin care încearcă să-i atragă pe etnicii sârbi din afara ţării.

La recensământul din 2011, 29% din cetăţenii Muntenegrului s-au descris ca fiind sârbi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: