Procurorii cer arest preventiv pentru 30 de zile pentru 12 din cele 74 de persoane reținute în dosarul privind instruirile militare din Serbia și pregătirea dezordinilor în masă în Republica Moldova. Judecătorul de instrucție urmează să se pronunțe asupra acestor solicitări, anunță PCCOCS. Potrivit sursei citate, celelalte 62 de persoane
În capitala Serbiei, în seara zilei de 28 iunie, a avut loc un protest de amploare, în cadrul căruia s-a cerut organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Președintele țării, Aleksandar Vučić, a declarat că „nu va accepta un ultimatum” și că alegerile vor avea loc la termenul stabilit, în anul 2026,
Acoperișul gării din orașul Novi Sad, Serbia, s-a prăbușit în data de 1 noiembrie. În urma incidentului, cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața, iar altele trei se află în stare gravă la spital. Astfel, 2 noiembrie a fost declarată zi de doliu național în Serbia. Partea exterioară a acoperișului