Slusari în parlament
Максим Андреев, NewsMaker

Consilierii a doi deputați s-au infectat cu COVID-19. Alexandru Slusari insistă: ședința parlamentului poate avea loc

Șefa de aparat a vicepreședintelui parlamentului Alexandru Slusari a fost testată pozitiv cu COVID-19. Informația a fost confirmată pentru NM de către Alexandru Slusari. Deputatul insistă, totuși, că legislativul trebuie să se întrunească în ședință, vineri. Între timp, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a anunțat că și consiliera lui Vlad Bătrîncea a fost testată pozitiv.

„Da, este adevărat. Rezultatul l-am aflat în această dimineață. Ea nu manifesta simptome, se simte bine, este în autoizolare. Eu am văzut-o ultima oară acum 6 zile”, a declarat Alexandr Slusari pentru NM.

Întrebat dacă va insista să fie convocată ședința parlamentului pentru data de 29 mai, deputatul din fracțiunea Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a spus că nu vede o problemă. Acesta a îndemnat parlamentarii care s-au testat și ale căror rezultate sunt negative să participe la ședință. Alexandr Slusari a reiterat că sunt mai multe subiecte care trebuie examinate de urgență.

Iar deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Bogdan Țîrdea, a scris pe canalul său de Telegram că și consilierul lui Vlad Bătrîncea s-a infectat cu COVID-19.

„Iar Platforma DA cerea convocarea de urgență a parlamentului. Probabil ca să fie toți infectați. Poate ar fi mai bine? Poporul nu ar fi plâns prea mult. Gluma-i glumă, dar carantina din parlament se pare că se va întinde la modul serios și pe mult timp”, a scris Țîrdea.

Precizăm că, în această dimineață, Alexandru Slusari a scris pe pagina sa de Facebook că toate testele la COVID-19 ale deputaților Platformei DA sunt negative. Acesta a precizat că partidul nu susține blocarea activității legislativului pentru două săptămâni și a solicitat convocarea acestuia în ședință pentru vineri.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: