Consiliul pentru Egalitate: Mircea Surdu a fost discriminat și hărțuit la TRM. Vlad Țurcanu, obligat să-i prezinte scuze

Jurnalistul și producătorul Mircea Surdu a obținut câștig de cauză, parțial, în litigiul cu directorul general interimar al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu. Consiliul pentru Egalitate a constatat că Surdu a fost supus discriminării directe și hărțuirii în câmpul muncii pe criteriu de opinie și a dispus o serie de măsuri pentru restabilirea drepturilor acestuia. Printre acestea se numără revizuirea deciziei privind neacordarea bonusului anual de fidelitate pentru anul 2024, retragerea unei postări publicate de Vlad Țurcanu pe Facebook și prezentarea unor scuze scrise pentru lezarea demnității și afectarea reputației jurnalistului.

Decizia a fost adoptată de Consiliul pentru Egalitate pe 15 mai 2026, în urma examinării unei plângeri depuse de Mircea Surdu, director al Departamentului „Telefilm-Chișinău” din cadrul TRM.

Ce a reclamat Mircea Surdu

În plângerea sa, Surdu a susținut că, după ce și-a exprimat public opiniile cu privire la modul în care este administrată compania publică și la direcția de dezvoltare a instituției, a devenit o persoană incomodă pentru conducere.

Jurnalistul a afirmat că a fost exclus din anumite procese decizionale, că i-a fost refuzat bonusul de fidelitate pentru anul 2024 și că a fost supus unor acțiuni menite să-i afecteze reputația profesională. De asemenea, acesta a contestat modul în care au fost stabilite obiectivele sale de performanță și sancțiunile disciplinare aplicate de conducerea TRM.

Potrivit lui Surdu, tensiunile au început să se accentueze în 2024, după ce a criticat unele decizii ale administrației și s-a opus unor practici pe care le considera incompatibile cu independența profesională.

Acesta a mai reclamat faptul că, în iunie 2025, Vlad Țurcanu a publicat pe pagina sa de Facebook o explicație internă oferită de jurnalist privind întârzierea la o ședință de serviciu. Surdu a considerat că publicarea documentului i-a afectat demnitatea și dreptul la viață privată.

Ce a constatat Consiliul pentru Egalitate

După examinarea dosarului, Consiliul pentru Egalitate a stabilit că o parte dintre acțiunile reclamate constituie discriminare directă și hărțuire în câmpul muncii pe criteriu de opinie.

Instituția a decis că faptele analizate la anumite capitole ale dosarului reprezintă discriminare directă în raporturile de muncă, iar alte acțiuni constituie hărțuire pe criteriu de opinie. În schimb, Consiliul nu a constatat victimizare și nici nu a considerat că toate faptele invocate de petiționar întrunesc elementele hărțuirii.

În vederea repunerii în drepturi a jurnalistului, Consiliul a prescris directorului general al TRM să revizuiască decizia de neacordare a bonusului anual de fidelitate pentru 2024 și să retragă postarea publicată pe Facebook la 4 iunie 2025.

Totodată, Vlad Țurcanu urmează să îi prezinte lui Mircea Surdu scuze scrise pentru lezarea demnității și afectarea reputației sale.

Recomandări pentru Teleradio-Moldova

Pe lângă măsurile individuale dispuse în acest caz, Consiliul pentru Egalitate a formulat și recomandări pentru compania publică.

Instituția recomandă TRM să elaboreze reguli clare și obiective privind acordarea bonusului de fidelitate și evaluarea activității angajaților, astfel încât să fie evitate situații similare în viitor.

De asemenea, Consiliul a recomandat instruirea personalului de conducere în domeniul prevenirii discriminării, hărțuirii și victimizării la locul de muncă.

Reacția lui Mircea Surdu

După publicarea deciziei, Mircea Surdu a declarat că hotărârea Consiliului confirmă ceea ce el și colegii săi au reclamat în ultimii ani.

„Consiliul pentru Egalitate a constatat că am fost hărțuit și discriminat la locul de muncă pe criterii de opinie. Le mulțumesc membrilor Consiliului pentru această decizie. Rămân, totuși, cu un gust amar”, a scris jurnalistul pe rețelele de socializare.

Acesta a afirmat că anterior a sesizat Consiliul de Supraveghere al TRM și Comisia parlamentară de profil, însă nu a primit sprijin. Surdu le-a mulțumit colegilor de la studioul „Telefilm-Chișinău” și avocatului care l-a reprezentat în proces.

Poziția conducerii TRM

În cadrul examinării dosarului, Vlad Țurcanu a respins acuzațiile și a susținut că deciziile contestate au fost luate în conformitate cu legislația muncii și regulamentele interne ale instituției.

Directorul general al TRM a argumentat că neacordarea bonusului de fidelitate a fost determinată de neîndeplinirea unor obiective prevăzute în caietul de sarcini al departamentului condus de Surdu și nu de opiniile exprimate de acesta.

De asemenea, conducerea companiei a susținut că evaluarea performanțelor profesionale și aplicarea sancțiunilor disciplinare au respectat procedurile legale și că nu există o legătură între opiniile jurnalistului și măsurile administrative luate în privința sa.

Decizia Consiliului pentru Egalitate poate fi contestată în termen de 30 de zile la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

184 25 Decizie Constatare Votat by dumitrupetruleac03


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Calea Ferată din Moldova

Un nou accident feroviar: mașină cu cinci persoane, inclusiv trei minori, lovită de o locomotivă

În Republica Moldova crește numărul accidentelor la trecerile la nivel de cale ferată. Dacă în 2025 au fost înregistrate 10 cazuri, în 2026, până în luna iunie, au fost documentate 12. Datele au fost comunicate pe 8 iunie de întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM), care a raportat un nou accident. Potrivit întreprinderii, un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a ajuns în fața unei locomotive pe sectorul Cimișlia-Zloți.

Întreprinderea a atenționat asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare în Republica Moldova.

„Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12! Cel mai recent incident s-a produs în seara zilei de 6 iunie 2026, la trecerea la nivel de la km 97, pe sectorul Cimișlia–Zloți, unde un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a pătruns în fața unei locomotive. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă atât automobilul, cât și locomotiva au fost semnificativ deteriorate”, a comunicat întreprinderea.

CFM a solicitat șoferilor să respecte regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată. „Traversarea căii ferate se va efectua exclusiv prin locurile special amenajate și semnalizate; Este interzisă trecerea peste linii în fața trenurilor aflate în mișcare sau staționate; Nu se admite aflarea, deplasarea sau staționarea pe liniile de cale ferată ori în zona de siguranță a acestora; Conducătorii auto sunt obligați să respecte indicatoarele și semnalele de la trecerile la nivel cu calea ferată; Părinții și cadrele didactice sunt îndemnați să informeze copiii și tinerii despre pericolele existente în zona căii ferate”, a menționat întreprinderea.

În contextul accidentului raportat de CFM pe sectorul Cimișlia–Zloți, NewsMaker a solicitat mai multe detalii de la poliție.

Amintim că ultimul accident raportat de CFM înainte de acesta a avut loc pe 31 mai, în comuna Gangura din raionul Ialoveni, după ce un șofer nu s-ar fi asigurat la traversarea căii ferate, iar mașina sa a fost lovită de o locomotivă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: