Peste 400 de invitați au celebrat vara la ŠKODA Summer Fest 2026 – o zi despre familie, natură și bucuria de a explora împreună

Pe 25 iulie, dealurile verzi de la Hill & Valley Farm au devenit locul de întâlnire al comunității Škoda din Republica Moldova. Proprietari de automobile Škoda, familiile lor și prietenii brandului au lăsat pentru câteva ore în urmă agitația orașului și s-au bucurat de o zi petrecută în natură, în cadrul Škoda Summer Fest 2026.

Inspirat de filosofia „Let’s Explore”, evenimentul a fost construit în jurul unui mesaj simplu: cele mai frumoase drumuri sunt cele pe care le parcurgem împreună.

Încă de la sosire, participanții au fost întâmpinați într-o atmosferă relaxată, unde zâmbetele copiilor, muzica, aerul curat și peisajele spectaculoase au creat cadrul perfect pentru o experiență autentică de vară.

Pe parcursul întregii după-amiezi, familiile au participat la jocuri și activități interactive, cei mici s-au bucurat de ateliere creative și surprize pregătite special pentru ei, iar adulții au avut ocazia să descopere cele mai noi modele Škoda și să participe la sesiuni de test drive.

Atmosfera festivalului a fost completată de zonele gastronomice și experiențele oferite de partenerii evenimentului. Degustările de vinuri Purcari, produsele Sandra, băuturile oferite de OM și Efes, precum și activările pregătite de Viorica Cosmetics au contribuit la transformarea evenimentului într-o adevărată sărbătoare dedicată întregii familii.

Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei a fost experiența de test drive, unde participanții au avut posibilitatea să conducă modelele Škoda Karoq, Škoda Kodiaq și Škoda Superb, iar noile versiuni electrificate Kodiaq iV și Superb iV au atras un interes deosebit din partea celor care își doresc să descopere mobilitatea viitorului.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiționala tombolă, care a adus numeroase zâmbete și surprize participanților rămași până la final, demonstrând încă o dată că cele mai frumoase momente sunt cele împărtășite împreună.

Maxim Buzdugan, Directorul si Brand Managerul – a mulțumit tuturor celor prezenți pentru încrederea acordată brandului și pentru faptul că au ales să facă parte din această comunitate:

„ŠKODA Summer Fest a fost creat pentru oamenii care aleg Škoda nu doar ca automobil, ci ca partener al călătoriilor și al momentelor importante din viață. Ne-am dorit să oferim familiilor o experiență autentică, în care să petreacă timp împreună, să exploreze natura și să creeze amintiri frumoase. Le mulțumim tuturor participanților și partenerilor care au făcut posibil acest eveniment și ne bucurăm că, împreună, am demonstrat încă o dată că spiritul Let’s Explore înseamnă mult mai mult decât condusul unui automobil.”

Prin organizarea ŠKODA Summer Fest 2026, Škoda Moldova își reconfirmă angajamentul de a construi o comunitate în jurul valorilor care definesc brandul: încredere, familie, siguranță, inovație și bucuria de a explora lumea împreună.

Pentru că, în cele din urmă, cele mai frumoase destinații nu sunt întotdeauna locurile în care ajungem, ci oamenii alături de care alegem să călătorim.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg

Plata facturilor la lumină de la Premier Energy: Poșta Moldovei explică cine nu va mai putea achita la ghișee

Facturile la lumină de la Premier Energy pot fi achitate la orice oficiu poștal din Republica Moldova. Excepție fac facturile consumatorilor casnici din orașele Hîncești, Nisporeni și Cantemir, pentru care achitarea prin intermediul oficiilor poștale nu va mai fi disponibilă. Precizările au fost făcute de întreprinderea „Poșta Moldovei” pe 21 august. Potrivit întreprinderii, oficiile din Hîncești, Nisporeni și Cantemir vor continua să încaseze plăți pentru energia electrică aferente altor locuri de consum din țară, însă nu și plățile în baza facturilor consumatorilor casnici din aceste trei localități.

„Poșta Moldovei” a declarat că „facturile pot fi achitate la orice oficiu poștal din țară, cu excepția facturilor pentru energia electrică aferente consumatorilor casnici din orașele Hîncești, Nisporeni și Cantemir, pentru care achitarea prin intermediul oficiilor poștale nu va mai fi disponibilă, conform informației comunicate de Premier Energy”.

În același timp, întreprinderea a precizat că plățile pentru energia electrică pot fi efectuate la toate oficiile Poștei Moldovei, inclusiv la cele din Hîncești, Nisporeni și Cantemir, indiferent de adresa locului de consum. Excepție fac facturile pentru energia electrică ale consumatorilor casnici din aceste trei localități.

***

Menționăm că, într-un aviz, Premier Energy a anunțat consumatorii că, începând cu 24 august 2026, achitarea facturilor pentru energia electrică la oficiile Poșta Moldovei nu va mai fi disponibilă. Totuși, pe 20 august, Premier Energy a declarat pentru NewsMaker că plata va fi retrasă doar în unele oficii ale Poștei Moldovei, fiind vorba despre orașe. Totodată, compania a menționat că această măsură va fi aplicată treptat, în contextul extinderii soluțiilor digitale moderne, precum și al reducerii numărului de achitări efectuate la ghișeele poștale. Detalii AICI.

igsu.gov.md

(FOTO) Incendiul de la gunoiștea din Orhei, izbucnit miercuri, încă nestins: sunt afectate circa 1.500 m²

Pompierii continuă să intervină la gunoiștea orășenească din Orhei și pe 21 august. Menționăm că incendiul a fost raportat la serviciile de urgență pe 19 august, la ora 23:22. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în prezent, arderea se produce atât la suprafață, cât și în substraturile masei de deșeuri, ceea ce complică procesul de lichidare a incendiului. Instituția a precizat că suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1500 m², din suprafața totală a gunoiștii de circa 5000 m².

Potrivit IGSU, pompierii și salvatorii continuă lichidarea focarelor de ardere de la gunoiștea orășenească din Orhei.

„Pe parcursul nopții, pompierii au monitorizat situația și au desfășurat acțiuni de localizare și lichidare a focarelor de ardere, astfel încât focul să nu se extindă în alte sectoare ale gunoiștii. La fața locului arderea se produce atât la suprafață, cât și în substraturile masei de deșeuri, ceea ce complică procesul de lichidare a incendiului. În aceste condiții, pentru lichidarea completă a focarelor, pompierii, în comun cu reprezentanții autorităților publice locale, desfășoară lucrări de desfacere și împrăștiere a deșeurilor și identificare a focarelor de ardere mocnită. Totodată, sunt efectuate lucrări de refulare a apei, transportare și compactare a masei de deșeuri”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a mai spus că la fața locului sunt antrenate trei autospeciale de intervenție, cu un efectiv de 13 angajați ai IGSU. Totodată, sunt implicate două buldozere, patru autobasculante și două tractoare cu cisterne, precum și opt persoane antrenate pentru operarea tehnicii și desfășurarea lucrărilor auxiliare.

„Suprafața afectată de ardere constituie aproximativ 1500 m², din suprafața totală a gunoiștii de circa 5000 m². La moment, situația este sub control, iar pompierii și salvatorii IGSU, în comun cu autoritățile publice locale și operatorii tehnicii grele, continuă acțiunile în vederea lichidării completă a incendiului”, a declarat Inspectoratului.

igsu.gov.md
igsu.gov.md
igsu.gov.md
igsu.gov.md

Menționăm că incendiul de pe teritoriul gunoiștii orășenești din municipiul Orhei a fost raportat serviciilor de urgență pe 19 august, la ora 23:22.

Colaj NM

„Să mă scuzați”: deputată „Democrația Acasă“, cerere prealabilă de la Marcela Adam după imaginea cu „vodka” generată cu AI. Reacția deputatei PAS

Deputata PAS, Marcela Adam, i-a transmis o cerere prealabilă deputatei „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, solicitând scuze pentru imaginea generată cu AI, în care apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. „Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați”, a spus Țurcan-Oboroc. Adam susține că adresarea colegei sale este „însoțită de ironii” și i-a cerut să respecte „întocmai solicitările formulate”. Potrivit deputatei „Democrația Acasă”, cererea a fost transmisă de pe poșta oficială a Parlamentului, fapt confirmat de Adam, care a explicat că a folosit antetul instituției deoarece „ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată”.

Ce a declarat deputata „Democrația Acasă”

Pe 20 august, Ana Țurcan-Oboroc a anunțat că a primit o cerere prealabilă din partea Marcelei Adam.

„Pretinde că eu aș fi numit-o pe dumneaei alcoolică și consumatoare de băuturi alcoolice. Cere dumneaei ca, timp de 30 de zile, să fie pe pagina mea de Facebook postate scuzele publice prin care eu afirm că dumneaei nu consumă alcool, citez: „în mod special în timpul exercitării mandatului de deputat”. (…) Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați. Replica o să stea 30 de zile, după cum solicită doamna deputată”, a comunicat deputata „Democrația Acasă”.

Totodată, a spus că cererea prealabilă a fost trimisă de pe poșta oficială a Parlamentului. „Cineva încurcă demnitatea personală, care ar fi fost lezată, cu demnitatea Parlamentului ca și instituție”, a adăugat Țurcan-Oboroc.

Reacția deputatei PAS

Pe 21 august, Marcela Adam a confirmat că a depus o cerere prealabilă în calitate de deputată.

„Da, am ales să formulez o cerere prealabilă pe antetul oficial al deputatului pentru că ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată, ci m-a vizat direct în calitatea mea de deputat și în exercitarea mandatului meu public”, a comunicat deputata PAS.

Ulterior, Adam s-a referit la scuzele prezentate de Țurcan-Oboroc.

„Am văzut noile derapaje de la normele etice și morale ale deputatei Ana Țurcan-Oboroc, care în loc să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, a ales să transforme răspunsul la o cerere prealabilă adresată în mod oficial, într-o adresare video publică, însoțită de ironii și remarci sarcastice. (…) Dna deputată Țurcan-Oboroc a preluat imaginea mea de pe pagina oficială a Parlamentului, a falsificat-o prin modificare digitală și a plasat-o public, declanșând astfel o campanie de denigrare a mea în calitate de deputat. (…) Îi solicit public, d-nei deputate Țurcanu-Oboroc să-și asume acțiunile denigratoare și să respecte întocmai solicitările formulate în cererea prealabilă. În caz contrar, îmi rezerv dreptul să acționez în continuare conform legislației în vigoare”, a declarat parlamentara.

***

Amintim că, pe 30 iulie, deputata fracțiunii „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, a publicat pe Facebook o imagine generată cu AI în care deputata PAS, Marcela Adam, apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. În postare, Țurcan-Oboroc a făcut referire la schimbul de replici din ședința Parlamentului din 28 iulie dintre colegul său Alexandru Verșinin și Marcela Adam. Atunci, în timpul dezbaterilor asupra unui proiect de lege privind prevenirea și combaterea discriminării, inclusiv pe criteriu de gen, Verșinin a ținut un discurs despre „Giovana versus Giovani”, iar după o reacție a Marcelei Adam a spus: „Doamnă, nu vreau să vă discriminez. Scoateți vodka de pe masă”.

„Nu consum vodkă”, a declarat Marcela Adam de la tribuna Parlamentului pe 30 iulie, acuzând opoziția de atacuri la persoană. Deputata a anunțat că a sesizat mai multe instituții naționale și internaționale, inclusiv poliția, Consiliul pentru Egalitate, Avocatul Poporului și Consiliul Europei, în legătură cu declarațiile lui Verșinin, pe care le-a calificat drept discriminatorii, misogine și o dovadă de „degradare morală”. Detalii AICI.

screenshot

Șeful SIS, despre amploarea unei eventuale explozii la Cobasna: Comparația cu Hiroshima este falsă

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a respins informațiile potrivit cărora o eventuală explozie la Cobasna ar putea avea efecte comparabile cu cele ale bombei atomice de la Hiroshima. Potrivit lui Musteața, comparația, care se regăsește într-un studiu din 2005, este falsă.

„Aș vrea să mă opresc asupra unei afirmații pe care, cu siguranță, am auzit-o mai mulți dintre noi: și anume aceea că o explozie la Cobasna ar putea avea o forță a unei bombe nucleare comparabile cu Hiroshima. Această afirmație provine dintr-un studiu din 2005, citat pe larg de agențiile de presă rusești, care invocă un cutremur de circa 7,5 grade pe scara Richter. Raportul nostru arată clar de ce această comparație este falsă. Ea confundă masa totală a munițiilor depozitate cu cantitatea reală de explozibil activ. O bombă precum cea de la Hiroshima echivalează cu 15 mii de tone de TNT, de circa 1500 de ori mai puternică decât cea mai puternică muniție convențională existentă în Cobasna. Pentru ca acest scenariu să fie real ar fi nevoie ca 1500 de bombe convenționale, de 10 tone fiecare, să detoneze simultan în același loc. Acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic la Cobasna”, a declarat Musteața.

Potrivit directorului SIS, raportul prezentat „spune că depozitul de la Cobasna este un risc, dar limitat și controlabil”. „Nu e o amenințare existențială pentru regiune, așa cum a fost prezentat în mod repetat în scop geopolitic”, a conchis acesta.

Menționăm că studiul la care s-a referit directorul SIS a fost efectuat de un grup de savanți de la Academia de Științe a Moldovei, potrivit Federației Mondiale a Savanților în Republica Moldova. Aceștia menționau în studiu că o eventuală explozie la Cobasna ar putea transforma în ruine un număr foarte mare de localități din Republica Moldova, aflate pe ambele maluri ale Nistrului, dar și o parte din localitățile din Ucraina. Totodată, se declara că efectele ipotetice ale detonării simultane a tuturor munițiilor de la Cobasna pot fi comparate cu cele ale exploziei bombei nucleare aruncate la Hiroshima, în august 1945. Mai mult, se menționa că scenariul ipotetic simulat de cercetători a arătat că o eventuală explozie simultană a tuturor munițiilor de la depozitul din Cobasna ar putea provoca un cutremur devastator de 7,5 grade pe scara Richter. 

***

Potrivit raportului, prezentat pe 21 august curent, din cele aproximativ 20 000 de tone de muniții raportate în anul 2006, la Cobasna se află în prezent circa 14 000 de tone. Din această cantitate, doar aproximativ 2800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile nu sunt concentrate într-o singură construcție, acestea fiind repartizate în 42 de depozite, la distanță de aproximativ 80-200 metri unul față de altul. Detalii AICI.

sis.md

Raport SIS despre situația din Cobasna. Cantitatea de muniții este cu mult mai mică decât se estima: cum arată cele 42 de depozite FOTO

Din cele aproximativ 20 000 de tone de muniții raportate în anul 2006, la Cobasna se află în prezent circa 14 000 de tone. Din această cantitate, doar aproximativ 2800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile nu sunt concentrate într-o singură construcție, acestea fiind repartizate în 42 de depozite, la distanță de aproximativ 80-200 metri unul față de altul. Datele au fost comunicate pe 21 august de directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, și directorul Agenției Informații Militare, Radu Cîșleanu. Potrivit lui Musteața, cele constatate reprezintă „un risc, dar limitat și controlabil”.

În timpul unei conferințe de presă, directorul SIS a spus că, de mai bine de două decenii, depozitul de muniții de la Cobasna a fost transformat în spațiul public într-un subiect de frică. Musteața a declarat că au fost reunite informații din rapoarte oficiale ale misiunii OSCE, din imagini satelitare, din surse deschise, din surse secrete umane și din analiza comunicațiilor și semnalelor electronice.

Cîșleanu a spus că depozitul de muniții de la Cobasna, creat de autoritățile sovietice în anii ’40, se află în prezent sub control de facto al Federației Ruse, prin intermediul Grupului Operativ al trupelor ruse staționate ilegal în regiunea trasnistreană.

Ce s-a constatat

Potrivit lui Cîșleanu, în perioada 2001-2004, sub monitorizarea OSCE, aproximativ 22 de mii de tone de muniții au fost evacuate sau distruse. Ulterior, a adăugat Cîșleanu, procesul a fost blocat de partea rusă. Potrivit acestuia, ultimele evaluări și vizite OSCE din acea perioadă indicau că în 2006, la Cobasna, mai erau stocate aproximativ 20 de mii de tone de muniții.

„Analiza noastră arată că în aproximativ 20 de ani, o parte din aceste stocuri a fost consumată în cadrul activităților de instruire și exercițiilor desfășurate de trupele ruse și de structurile de forță separatiste. În consecință, estimăm că în prezent în complex se mai află circa 14 mii de tone de muniții. (…) Din cele aproximativ 14 mii de tone existente, estimăm că doar în jur de 2800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Restul stocului este constituit din carcase metalice, ambalaje, componente inerte și muniții de simulare, fără încărcătură explozibilă”, a spus Cîșleanu.

El a mai declarat că, în cazul proiectilelor de artilerie, încărcătura explozivă reprezintă aproximativ 14-17% din aceasta. În cazul bombelor de aviație – o proporție poate ajunge aproximativ la 30-40% din greutatea acesteia.

Modul în care sunt depozitate munițiile

Cîșleanu a spus că stocurile de la Cobasna nu sunt concentrate într-o singură construcție. „Ele sunt repartizate în 42 de depozite distincte, dispersate pe o suprafață de peste un kilometru pătrat, la distanță de aproximativ 80-200 metri una față de alta”, a comunicat acesta.

El a declarat că această dispersare, împreună cu separarea pe compartimente a infrastructurii și protecția oferită de relieful natural al zonei, reduce semnificativ posibilitatea producerii unei detonări simultane a întregului depozit. „Scenariul realist a unui incident major la Cobasna nu este cel al unei singure explozii de proporții regionale. (…) Simulările noastre indică faptul că efectele directe ale exploziei unui singur depozit s-ar concentra într-o rază de aproximativ 2 km de la epicentru. Această distanță corespunde aproximativ distanței dintre zona tehnică a complexului și cea mai apropiată localitate”, a menționat acesta.

Musteața a declarat, cu referire la raport, că cele constatate reprezintă „un risc, dar limitat și controlabil”.

sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md
sis.md

NM by mihaelaconovali25

Anterior se estima că la Cobasna ar putea exista între 19.000 și 21.500 de tone de muniție.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: