facebook.com

Construcția noului sediu al Ambasadei Moldovei în Belarus, tergiversată de 7 ani. Iar facturile continuă să fie achitate

În 2015, Moldova a arendat pe o perioadă de 49 de ani terenul pe care urma să fie construită Ambasada Belarusului de la Minsk. Cu toate acestea, clădirea misiunii diplomatice nu a fost construită nici până în prezent. Informația a fost făcută publică de către Andrei Munteanu, reprezentantul Curții de Conturi, în cadrul ședinței din 23 mai, dedicate auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) încheiate la 31 decembrie 2021. MAEIE a achitat mai mult de 1 milion de lei pentru proiectele clădirii.

Reprezentantul Curții de Conturi Andrei Muntean a remarcat că subiectul este discutat pentru a treilea sau al patrulea an consecutiv, iar situația nu se schimbă.

Potrivit acestuia, primul proiect de contrucție al ambasadei a costat Guvernul 781 mii de lei. În 2021, a fost solicitat un proiect nou. De această dată, factura s-a ridicat la 500 mii de lei.

„Au ajuns la concluzia că proiectul inițial e depășit, au cheltuit încă jumătate de milion de lei, însă ambasada încă nu a început a fi construită”, a menționat Munteanu.

Secretarul general interimar al MAEIE Sergiu Odainic a declarat că subiectul este unul dintre cele mai importante pentru instituție.

„În prezent, proiectul este finalizat. L-am schimbat pentru că, între timp, s-a trecut la standarde europene în ceea ce privește normele de construcție și utilizarea materialelor de construcție”, a explicat reprezentantul Ministerului de Externe.

Odainic a mai spus că o altă problemă este lipsa unui ambasador acreditat al Moldovei în Belaurs, iar persoana care conduce în prezent misiunea diplomatică nu deține competențe pentru soluționarea problemei legate de construcție.

„În prezent, acest subiect, în mare parte, depinde de aspectul politic”,  a adăugat acesta.

La rândul său, șefa Direcției management instituțional din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene Inga Ionesii a precizat că procedurile cu privire la construcția noii ambasade a fost deja soluționată cu partea belarusă și se așteaptă doar numirea noului ambasador al Moldovei, care se va ocupa de această activitate.

***

În septembrie 2021 s-a încheiat mandatul de patru ani al ambasadorului Moldovei în Belarus Victor Sorocean. În prezent, misiunea diplomatică de la Minsk este condusă de Ana Raicu, secretar I, însărcinată cu afaceri ad interim. Clădirea este situată în str. Belaruskaya, 2.

Erată. MAEIE a precizat pentru NM că terenul este oferit gratis pentru construcția misiunii diplomatice. Banii au fost cheltuiți doar pentru realizarea proiectelor. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters/Alexey Pavlisjak

750 de persoane au fost evacuate din Oleşki, orașul ucrainean aflat sub ocupație rusă din 2022

750 de locuitori ai orașului Oleşki, din regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupație rusă din 2022, au fost evacuați în cadrul misiunii umanitare desfășurate în timpul unui armistițiu local, negociat cu medierea primei doamne a SUA, Melania Trump. O parte dintre evacuați, care au ales să ajungă pe teritoriul controlat de Kiev, au sosit sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Gomel din Belarus, de unde urmează să fie transportați în Ucraina.

Potrivit publicației Meduza, încheierea misiunii umanitare a fost anunțată pe 30 octombrie de ombudsmanii pentru drepturile omului din Rusia și Ucraina, Iana Lantratova și Dmitro Lubineț. Lantratova a precizat că operațiunea s-a desfășurat fără incidente.

Convoiul umanitar a fost format din 25 de autobuze, nouă ambulanțe și vehicule speciale destinate transportării persoanelor imobilizate la pat. Locuitorii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să plece în Rusia sau în teritoriile controlate de Ucraina.

Persoanele care au ales să ajungă în teritoriile controlate de Kiev au fost transportate inițial cu autobuzele până în orașul Anapa, din sudul Rusiei. Ulterior, acestea au fost transportate cu avionul la Gomel, în Belarus.

Potrivit liderului fracțiunii parlamentare „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, toate cele patru aeronave care transportau locuitori din Oleşki au aterizat deja la Gomel. Acesta a anunțat că evacuații, împreună cu delegația ucraineană, urmau să ajungă în Ucraina în câteva ore.

Operațiunea a fost posibilă în urma unui acord privind încetarea temporară a focului în zona orașului Oleşki, încheiat cu medierea primei doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump.

Armistițiul a intrat în vigoare în dimineața zilei de 27 octombrie și urmează să expire în seara zilei de 1 noiembrie. În această perioadă, cele două părți au permis desfășurarea operațiunii de evacuare, precum și livrarea ajutoarelor umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Oleşki se află în partea regiunii ucrainene Herson controlată de Rusia. Orașul s-a confruntat cu o criză umanitară, pe fondul războiului și al dificultăților de aprovizionare cu alimente și medicamente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: