Pe 24 decembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Chișinău desfășoară percheziții într-un dosar privind încălcarea regulilor de construcție pe terenul fostului cinematograf „Gaudeamus”. Informația a fost comunicată de reprezentanții CNA, care au precizat că printre cei vizați se află reprezentantul unei companii de construcții din municipiul Chișinău.
Mai mulți specialiști implicați în proiectarea, verificarea, execuția și recepția blocului de locuit din Durlești, afectat de incendiul din 16 mai, au rămas fără certificate de atestare profesională. Documentele le-au fost retrase după ce au fost constatate abateri în toate etapele de realizare a construcției. Înainte de luarea deciziei, specialiștii
Republica Moldova și România lansează pe 26 aprilie construcția primului pod rutier de autostradă peste râul Prut din ultimele șase decenii – Podul de la Ungheni. Evenimentul este marcat printr-un festival denumit „Podul de Flori”. Festivalul a început la ora 12:00 în Piața Unirii din Ungheni. Printre participanții la manifestație
Companiile APS Service Grup, Moncomtex, Sud-Terra și Zagorlar din Republica Moldova au fost sancționate cu circa 4,7 milioane de lei. Anunțul a fost făcut în data de 4 februarie de Consiliul Concurenței, care a precizat că cele patru firme ar fi trucat aproximativ 60 de proceduri de achiziții publice. Potrivit
Lucrările de construcție a noului sediul al ambasadei SUA în Republica Moldova vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Această prevedere se conține într-un proiect de lege elaborat de Agenția Proprietății Publice (APP), care urmează a fi examinat de Parlament. Documentul mai detaliază modul în care vor fi
La Chișinău ar putea fi construită o centrală de producere a energiei electrice. Premierul Dorin Recean a declarat că a fost anunțată o licitație în acest sens și că există interes din partea investitorilor. Centrala, a menționat Recean, va avea capacitatea suficientă să asigure cu energie întreaga țară. La emisiune
Un tânăr a rămas blocat într-o groapă, sub peretele unei case cu două nivele din Chișinău. Incidentul a avut loc pe 11 octombrie. Trei echipe de salvatori au ajuns la fața locului. Aceștia l-au găsit pe tânăr blocat cu un strat de pământ. Salvatorii au reușit să-l extragă. Informația a
Într-o construcție auxiliară din municipiul Bălți a izbucnit un incendiu, care ulterior a provocat explozia a două butelii cu gaz din interior. Cazul a avut loc în seara de 4 octombrie. Flăcările au distrus în totalitate construcția auxiliară și au afectat parțial acoperișul alteia care se afla în preajmă. Informațiile
Gunoiștea din sectorul Ciocana al capitalei ar urma să fie închisă în următoarele 18 luni. O companie turcă se va ocupa de lucrări iar costul acestora se ridică la 3,8 milioane de euro. Compania și-a asumat, printre altele, să acopere teritoriul depozitului cu un strat din sol fertil pentru înverzirea
Primăriile din Moldova pot aplica la un concurs, lansat de Guvern, pentru ca în localități să fie construite creșe. Guvernul va contribui cu 1,5 milioane de lei pentru fiecare proiect. Pot depune dosarul, până pe 30 iulie, primăriile cu mai mult de 5 mii de locuitori. Potrivit autorităților, creșele vor