Mihai Popșoi

Consulat general al Moldovei la Chicago, din 2025. Popșoi: Va sprijini cetățenii noștri stabiliți în SUA

La Chicago va fi deschis un consulat general al Republicii Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice John Bass în timpul unei întrevederi cu ministrul de Externe de la Chișinău Mihai Popșoi. Informații despre această întrevedere au fost publicate pe site-ul Departamentului de Stat al SUA. Ulterior, Popșoi a adăugat pe o rețea de socializare că deschiderea consulatului va avea loc în prima jumătate a anului 2025. 

La întrevedere, adjunctul secretarului de stat al SUA a felicitat Republica Moldova pentru organizarea referendumului constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană. Părțile au convenit, de asemenea, să înceapă negocierile pentru un acord care va permite „ridicarea relațiilor bilaterale la nivelul unui parteneriat strategic”, au menționat reprezentanții Departamentului de Stat al SUA. De asemenea, John Bass a anunțat că Departamentul de Stat al SUA a aprobat solicitarea Moldovei de a deschide un consulat la Chicago.

Ulterior, Mihai Popșoi a comunicat pe o rețea de socializare că deschiderea consulatului va avea loc în prima jumătate a anului 2025: „Consulatul va sprijini cetățenii noștri stabiliți în Statele Unite ale Americii, va facilita accesul lor la servicii consulare și va întări legătura cu comunitatea noastră din această regiune. I-am mulțumit subsecretarului de Stat pentru Afaceri Politice, John Bass, pentru faptul că SUA a aprobat demersul înaintat de Ministerul Afacerilor Externe. Acest lucru ne oferă posibilitatea de a extinde prezența consulară a Republicii Moldova în SUA”.

Cu privire la „dialogului strategic cu Statele Unite ale Americii”, Popșoi a declarat: „Am agreat lansarea unei noi etape în relația bilaterală dintre RM și SUA – inițierea negocierilor pentru avansarea spre un Parteneriat Strategic, cu accent pe fortificarea securității, rezilienței energetice și dezvoltării economice”.

Menționăm că, în perioada 2-9 decembrie, ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Tot în SUA se află și președintele Parlamentului Igor Grosu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală repetată în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Ce arată concluziile experților

Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul Ludmilei Vartic a fost finalizat, iar concluzia experților este că femeia a decedat în urma leziunilor provocate de căderea de la înălțime. Anunțul a fost făcut de Roman Mihăieș, avocatul soțului victimei, Dumitru Vartic, care este învinuit în aces dosar.

Organul de urmărire penală a prezentat apărării și lui Dumitru Vartic raportul de expertiză medicală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din România. Comisia de experți medico-legali conchide că moartea numitei Vartic Ludmila a survenit în momentul impactului corpului sau de planul de aterizare. Leziuni asfixice la examinarea cadavrului nu au fost constatate”, a scris Roman Mihăieș pe Facebook.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: