CSP

Conversațiile atribuite procurorului general interimar Ion Munteanu, publicate pe un site anonim

Pe site-ul anonim creat acum circa două săptămâni, pe care anterior au fost publicate discuții private, atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial Dorin Recean, ex-deputatului Vadim Pistrinciuc, ministrului de Interne Ana Revenco și ministrului Economiei Dumitru Alaiba, au apărut noi informații. De această dată, a fost vizat procurorul general interimar, Ion Munteanu. 

De această dată au fost publicate 67 de chat-uri de pe Telegram, dar și emailurile lui Ion Munteanu. Printre persoanele vizate în discuții figurează miniștri, procurori, dar și alți demnitari de stat.

***

Pe 10 noiembrie, cu puțin timp înainte de ședința Guvernului, canalul de Telegram al președintei Maia Sandu, dar și al vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte, fiind publicate mesaje cu critici în adresa guvernării. Atât Președinția, cât și vicepremierul Andrei Spînu au declarat că nu au publicat astfel de mesaje.

În mesajul respectiv a fost indicat și un site, unde au fost publicate presupuse conversații private ale ministrului Justiției Sergiu Litvinenco. Acesta a declarat că este vorba despre un fals. „Am văzut aceste mesaje false, era cumva previzibil, pentru că ajungem la un final și acesta nu este deloc plăcut pentru acele grupări criminale cu care luptăm de mai mult timp și s-au unit și încearcă săptămână submineze procesele care au pornit împotriva lor”, a declarat Litvinenco.

În aceeași zi, miniștrii au aprobat în unanimitate hotărârea privind expedierea la Curtea Constituțională a sesizării cu privire la controlul constituționalității Partidului „ȘOR”. Subiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, chiar în timp ce în afara sediului Executivului se protesta, manifestația fiind organizată de către simpatizanții formațiunii.

Pe 11 noiembrie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a precizat că nu a încălcat legea, iar conversațiile private scurse pe internet ar fi fost rupte din context cu scopul denaturării informației și manipulării. Potrivit lui Litvinenco, în spatele acțiunii ar fi „hoți și bandiți” care vor să destabilizeze situația din țară și să saboteze parcursul european al Moldovei.

La scurt timp, pe site-ul respectiv au fost publicate și presupuse discuții private ale consilierului prezidențial Dorin Recean. Președinția a declarat că informațiile au fost fabricate. Ulterior, PCCOCS a anunțat că și canalul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a fost spart. Procuratura a inițiat un dosar penal.

Pe 16 noiembrie, pe site-ul anonim au apărut conversații atribuite ex-deputatului PLDM Vadim Pistrinciuc, care deține în prezent funcția de director executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS). Iar pe 18 noiembrie au fost publicate presupuse discuții private ale ministrului de Interne Ana Revenco.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață a declarat că primele cercetări arată că în spatele scurgerilor de informații de pe Telegram, ale căror veridicitate o pune la îndoială, ar sta serviciile speciale ale altor state, iar primii suspecți ar fi din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Urmărire nocturnă la Dubăsari: un șofer ar fi tamponat intenționat mașina Poliției. Este cercetat pentru braconaj și amenințare cu moartea

În raionul Dubăsari, un șofer nu s-a conformat somațiilor polițiștilor de a opri, în timp ce aceștia desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului. Ulterior, bărbatul ar fi tamponat intenționat automobilul de serviciu al Poliției, după care și-a continuat deplasarea. La scurt timp, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării. Acesta a refuzat să prezinte automobilul pentru examinare, astfel că vehiculul a fost ridicat, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în acest caz au fost inițiate două cauze penale – una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 8 noiembrie, IGP a anunțat că „polițiștii documentează un caz de braconaj, însoțit de amenințări cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și cu nimicirea bunurilor, după ce un automobil al Poliției a fost deteriorat în timpul intervenției”.

Potrivit instituției, incidentul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului. „În timpul intervenției, oamenii legii au observat un Ford, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de model Dacia Duster, după care și-a continuat deplasarea. Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, în acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor, iar cealaltă pentru vânatul ilegal. „Bărbatul, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore. Proprietarul a refuzat categoric să prezinte automobilul de marca Ford pentru examinare. În acest context, mașina a fost ridicată, iar Poliția va întreprinde acțiunile procesuale necesare în vederea percheziționării mașinii, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a comunicat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: