parlament.md

Copiii familiei Vartic continuă să locuiască cu tatăl lor, pus sub acuzare. Cum explică ministra Protecției Sociale

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, confirmă că cele două fete ale Ludmilei Vartic continuă să locuiască cu tatăl lor, Dumitru Vartic, care a fost pus recent sub acuzare pentru că ar fi determinat-o pe soția sa să se sinucidă, în urma violențelor la care aceasta ar fi fost supusă. Oficiala a spus că, în prezent, autoritățile consideră că rămânerea minorelor alături de părintele lor este „cea mai bună” soluție. În același timp, asistența socială monitorizează situația copilelor, acestea fiind vizitate săptămânal la domiciliu. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 26 mai a emisiunii „Rezoomat” de la RLive.

Sunt monitorizate de asistența socială din momentul în care s-a întâmplat acest lucru – adică decesul mamei. Din acel moment, ele sunt monitorizate săptămânal, de câteva ori de săptămână, atât de psihologul școlii, care a avut sesiuni separate cu fiecare, dar și de către asistența socială, care face vizite la domiciliu. De aceea, fetele sunt la moment în siguranță și noi în continuare monitorizăm starea lucrurilor”, a declarat Natalia Plugaru.

Aceasta a confirmat că fetițele continuă să locuiască cu tatăl lor, Dumitru Vartic.

Știu că sunt multe întrebări în ceea ce privește faptul că ele sunt în continuare cu tatăl lor. (…) Dar la moment, pentru interesul superior al fetelor, aceasta a fost determinată ca fiind soluția cea mai bună”, a menționat ea.

Întrebată ce se va întâmpla cu minorele în eventualitatea în care Dumitru Vartic va fi condamnat, ministra a spus: „Atunci se aplică decizii care se aplică în orice caz, atunci când copii rămân fără îngrijire părintească. În acest caz, se stabilește dacă există cineva din rudele apropiate sau din familiile cunoscute care ar putea să ia în îngrijire și în plasament acești copii. Pentru că asta-i soluția de bază: noi nu vrem să plasăm copiii în centre de plasament. Pentru noi este important ca ele să rămână în familia extinsă, fie că este vorba de neamuri, de prieteni”.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

„Voi merge în toate instanțele, știu că am dreptate”. Ceban, reacție la hotărârea din procesul cu Țoiu

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că a luat act de decizia primei instanțe din România și va acționa în continuare în conformitate cu legislația națională a țării. În acest sens, el a spus că va merge în toate instanțele. „Știu că am dreptate”, a adăugat Ceban. Reacția vine după ce edilul a pierdut în primă instanță procesul cu ministra de externe a României, căreia i-a cerut despăgubiri de 1 leu.

Primarul a declarat că a luat act de decizia primei instanțe din România. „Orice declarație făcută până acum și în prezent cu scopul de a mă denigra, inclusiv de politicieni, dar și de miniștri, care pretind că au imunitate conform legii, fiind protejați sub acest aspect și având libertatea să spună tot ce gândesc, vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va dura pe tot parcursul vieții”, a adăugat Ceban.

În continuare, el a declarat că va acționa în conformitate cu legislația națională a României și cu cea internațională.

„Decizia de a mi se interzice intrarea în România a fost una strict cu caracter politic, luată cu două luni înaintea campaniei electorale parlamentare din Republica Moldova, iar despre acest lucru am comunicat. De aceea voi merge în toate instanțele, deoarece știu că am dreptate. (…) Până astăzi nu mi s-a prezentat niciun document sau act care ar demonstra ori ar sta la baza deciziei politice luate împotriva mea”, se mai arată în declarația lui Ceban.

Menționăm că primarul Chișinăului și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, Ion Ceban, a pierdut în primă instanță procesul civil intentat împotriva ministrei Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, care asigură interimatul funcției în prezent. Pe 8 iunie, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea depusă de Ceban în acest litigiu. În acțiune, reclamantul, Ion Ceban, i-a solicitat Oanei Țoiu despăgubiri morale în valoare de 1 leu, încetarea oricăror acte de defăimare la adresa sa și, în cazul câștigării procesului, ca pârâta să publice hotărârea pe cheltuiala sa într-un ziar cu acoperire națională.

***

Amintim că Ion Ceban s-a ales cu interdicție de intrare pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, pe data de 9 iulie 2025. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Ceban a calificat decizia drept una politică.

Pe 17 iulie, Oana Țoiu a declarat că decizia de a-i interzice lui Ion Ceban accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. În aceiași zi, Ceban a negat afirmațiile Oanei Țoiu, solicitând probe care să i le confirme. Ulterior, Ceban a anunțat că intenționează să o acționeze în judecată pe Oana Țoiu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: