parlament.md

Copiii străzii, în atenția Parlamentului. Avocatul Copilului s-a întâlnit cu deputații

Comisia parlamentară drepturile omului și relații interetnice a efectuat audieri publice privind respectarea drepturilor copiilor în situații de stradă. Evenimentul s-a desfășurat în colaborare cu Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu. Urmare audierilor, Comisia va aproba o decizie care va include recomandări ce vor fi remise în adresa Guvernului și a autorităților responsabile.

Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, în cadrul audierilor, a vorbit despre problemele constatate în asigurarea drepturilor copiilor în situații de stradă, necesitatea perfecționării mecanismului de implementare a Legii privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant. Totodată, Bănărescu s-a referit la potențialele soluții pentru a garanta interesul superior al copilului.

La ședință au mai participat Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău, reprezentanți ai autorităților publice, ai organizațiilor internaționale și ai societății civile.

Printre cele mai importante subiecte invocate de participanți au fost aplicarea în diverse regiuni ale țării a practicii municipiului Chișinău de funcționare a Serviciului de asistență stradală, precum și necesitatea creării și punerii în aplicare a unui mecanism viabil de servicii de reabilitare a copiilor dependenți de droguri și alcool.

Un alt subiect abordat a fost elaborarea și implementarea Programului național pentru protecția copiilor, precum și aplicarea unor noi politici de intervenție pentru recuperarea copiilor din stradă și reintegrarea acestora în familie.

Membrii comisiei au adresat mai multe întrebări reprezentaților autorităților statului, precum și celorlalți participanți, reieșind din problemele nuanțate în cadrul audierilor publice.

Urmare audierilor, Comisia drepturile omului și relații interetnice va aproba o decizie care va include un șir de recomandări, ce vor fi remise în adresa Guvernului și a autorităților responsabile, cu solicitarea de a întreprinde acțiunile ce se impun pentru înlăturarea carențelor depistate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Regulament de 35 de pagini pentru clinicile stomatologice: accesul la preot, printre cerințe. Tofan cere revizuirea

Premierul Vasile Tofan a cerut revizuirea regulamentului de 35 de pagini, pe care clinicile stomatologice trebuie să-l respecte. Potrivit oficialului, în asemenea condiții, un tânăr stomatolog care încearcă să-și deschidă o clinică în Moldova nu are nicio șansă să o facă. „Sincer, nu știu cum oamenii au primit autorizațiile”, a declarat premierul, menționând printre condiții existența unui lift și asigurarea accesului la preot. Declarațiile au fost făcute pe 26 august, la începutul ședinței Guvernului.

Premierul a declarat că, pe 25 august, a avut o întâlnire cu Asociația de Turism Medical. „E o industrie care de la nimic, de la zero, a ajuns la o industrie foarte mare. Zeci de milioane de euro de exporturi, fără subvenții, fără ajutor de stat, fără nimic. Oamenii (…) au văzut că să-ți faci dinții în Italia, dantura asta totală, costă 20-30 de mii de euro și pot să o facă mai ieftin în Moldova și au creat o industrie de la zero. (…) Mi-au spus blocajele pe care le au la moment”, a comunicat premierul.

Potrivit lui Tofan, la nivel de atestări și aprobări ale clinicilor stomatologice există un regulament de 35 de pagini. „Dacă un tânăr stomatolog încearcă să-și deschidă o clinică în Moldova, nu are nicio șansă să o facă. Sincer, nu știu cum oamenii au primit autorizațiile. Criteriile acestea spun că trebuie să ai și lift, și generator și trebuie să oferi acces la preot sau alte culturi religioase, și trebuie să păstrezi probele de mâncare trei zile în frigider și ușa trebuie să fie neapărat 1,10 metri lățime”, a menționat oficialul.

În continuare, premierul s-a adresat ministrului Sănătății, Alexandru Gasnaș. „Domnul Gasnaș, vă rog frumos să ne lămurim cu acest regulament, în primul rând, pentru că dacă vrem să dezvoltăm noi industrii, noi nu putem să înădușim antreprenorii. Mai ales un cabinet mic stomatologic, care are două scaune, care vrea să aducă italieni, să le facă dinții la noi. Ei nu pot să îndeplinească aceste cerințe. Acest regulament este ca pentru un spital gigantic de la Cahul sau de la Bălți, pe care nu reușim să-l construim. El nu poate fi aplicat unei clinici mici stomatologice. (…) Domnul Gasnaș, vă rog frumos, poate chiar la următoarea ședință de guvern să veniți cu un update pe acest subiect”, a conchis oficialul.

În contextul declarației premierului cu privire la asigurarea accesului la preot, menționăm că, potrivit regulamentului privind standardele de evaluare și acreditare a prestatorilor de servici medicale spitalicești, prestatorul de servicii medicale trebuie să faciliteze „accesul pacientului la ajutor spiritual şi moral din partea unui slujitor al religiei sale”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: