gandul.ro

Copil român, nominalizat la ora de etică din Germania despre furt. Comunitatea de români este revoltată

Comunitatea de români din Germania s-a revoltat după ce doi părinți originari din Bistrița și Sibiu, care locuiesc într-un oraș aflat în apropiere de Stuttgart, au postat pe Facebook lecția pe care a primit-o copilul lor de 12 ani, Luca, la ora de etică. Profesoara a formulat un scenariu de furt din clasă, în care l-a nominalizat pe elevul român ca fiind principalul suspect pentru că „românii sunt cunoscuți pentru furt”, pe care l-a tipărit și l-a distribuit tuturor colegilor. 

Mama elevului, care are o mică afacere de familie în orașul german Vaihingen an der Enz din landul Baden-Württemberg, a declarat că după incident copilul a fost expus glumelor răutăcioase ale colegilor. Acasă, a întrebat-o „de cel puțin 10 ori”: „Mama, de ce numele meu? De ce vârsta mea? Și de ce țara mea?”, relatează gandul.ro.

„Acum vă întreb eu dacă este normal ca în clasa a 5-a la Realschulle Kleinglatbach, elevii să aibă o așa lecție în clasă?”, s-a întrebat femeia pe o rețea de socializare.

Ea a postat o fotografie cu scenariul pe care profesoara de etică l-a distribuit, ca temă pentru acasă, copiilor.

Traducerea:

„Din jurnalul lui Luca, în vârstă de 12 ani:

Nu am fost eu!!!

Ceva rău s-a întâmplat astăzi la școală. Profesorul a strâns bani pentru excursia cu clasa și i-a pus pe birou. Toată lumea a văzut că a încuiat sertarul și a pus cheia în cutie. Când s-a dus să ia banii la sfârșitul orelor, aceștia dispăruseră.

Nimeni din clasă nu a recunoscut fapta. La scurt timp după aceea, Sven m-a acuzat:

„În clasă nu a existat niciodată un furt. Și Luca este din România. Iar (n.r. românii) sunt cunoscuți pentru furt”

M-am înroșit și nu am mai putut spune nimic. După școală, unii băieți l-au chemat pe Klauer după mine și au râs de mine. M-au amenințat cu bătaia dacă nu returnez banii mâine.

Dar nu-i am. Nu am nimic de-a face cu asta!

Mă simt ca…”

„Această era lecția pe ziua de azi la Etică…. în clasa copilului meu sunt 2 români. Al meu și încă unul…. de ce a ales știind că are 2 români această lecție… de ce nu a evitat să vorbească în față atâtor elevi despre români așa?”, a mai spus mama elevului.

„Mă simt rău pentru ca nu am furat banii, mă simt rău pentru că sunt român”, se arată în răspunsul lui Luca la tema profesoarei de etică.

Părinții au povestit că Luca nu mai vrea să meargă la școală după acest incident.

„Toți copiii râdeau de el în curtea școlii. Copilului i-a intrat în cap că este vorba despre el. Nu mai vrea să meargă la școală”, a spus femeia. Ea a adăugat că va scrie o plângere către Inspectoratul școlar.

„O sa merg și la școală bineînțeles, vreau să o cunosc personal pe această profesoară, să o întreb de sănătate și daca are copilași”, a mai scris mama elevului.

Postarea a stârnit zeci de comentarii pe Facebook.

„Nu lăsați lucrurile așa pentru că odată ce au început sa facă din astea clar ca vor mai face”, a scris un utilizator.

„Putea să scrie din altă ţară (să nu dea nume). Nu-i corect și nici pedagogic. Profesoara ar trebui să fie nepărtinitoare, doar așa poate să-i învețe și pe copii. Ar trebui trasă la răspundere”, a reacționat un alt utilizator.

„Înțeleg prin ce treceți…Am fost și eu în Germania și la 3 anișori când fetița mea a mers la grădiniță și nu știa deloc germana când a luat ca orice copilaș o jucărie mică și a băgat- o în buzunăraș că să se joace cu ea în curte când m-am dus după ea la grădiniță mi-au atras atenția că fetița fură. Copilaș de 3 ani…”, a scris o mamă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova.md

Ședința despre armată cu ușile închise: ce modificări au aprobat deputații și în ce condiții „bravii flăcăi ai neamului” riscă să răspundă penal

La ședința cu ușile închise de la Parlament s-a votat noua structură a forțelor armate. Este vorba de adaptarea structurii forțelor armate ale Republicii Moldova la realitățile actuale. Informațiile au fost comunicate de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care a refuzat să spună dacă proiectul a inclus și majorarea efectivului, dar a precizat schimbările nu îi vor fi viza pe cetățenii. De cealaltă parte, opoziția parlamentară susține că nu a văzut necesitatea ca ședința să se desfășoare cu ușile închise și a menționat că nu a primit răspuns la unele întrebări. Opoziția a mai menționat că ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu a fost prezent la ședință, iar liderul PAS a declarat că nu cunoaște motivul.

Ce a declarat opoziția parlamentară

Întrebat despre ce s-a discutată ședința cu caracter închis, liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc”, a declarat: „Probabil despre maioneza rusească, care probabil va fi combătută în următoarea perioadă. Vom înlocui maioneza care vine din Federația Rusă. (…) E o chestie de securitate, pot să vă spun doar că domnul ministru al Apărării nu a avut nici dorința și nici voința să vină să prezinte acest proiect. (…) Când tu spui că ai secret de stat și ai deputați care zboară la Moscova, despre care secret de stat vorbim?”. Totodată, el a spus că nu a susținut proiectul. „Noi astăzi procedura care am făcut-o… este o procedură de a ne închide gura și a nu mai vorbi niciodată despre securitate, pentru că orice am spune din punct de vedere al securității o să urmeze dosar penal”, a adăugat Costiuc.

Liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, consideră că „nu era necesar să avem această ședință închisă”. „N-am văzut să fie prezentat ceva ce ar ține de secretul statului”, a comunicat Usatîi. Totuși, el a spus că a susținut proiectul.

„Eu n-am văzut nimic ce a fost atât de secret”, a spus, la rândul său, deputatul „Alternativa”, Gaik Vartanean.

Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că, în cadrul ședinței, „au fost prezentate planurile Ministerului Apărării pentru armata națională”. „Astăzi, Parlamentul nu a răspuns la principala întrebare: care sunt sursele de dezvoltare economică, cum suplinim bugetul și cum putem oferi armatei naționale mai multă finanțare”, a adăugat socialistul.

Deputatul neafiliat, Vasile Tarlev, a spus că „secretomania aceasta strictă nu a fost necesară”. „Este exagerat. (…) Pare a fi o fumigenă pentru a sustrage atenția societății de la probleme mult mai grave. (…) Eu m-am abținut de la vot”, a menționat Tarlev.

Liderul PCRM, Diana Caraman, a spus că „fracțiunea comuniștilor nu a fost prezentă în semn de protest pentru că este ședință închisă și pentru a nu fi coparticipanți”. „Noi am decis să nu fim coparticipanți la acele procese de care își ia responsabilitatea PAS”, a menționat ea.

Ce a declarat președintele Parlamentului și liderul PAS

Igor Grosu a spus că, în cadrul ședinței, s-a votat noua structură a forțelor armate. Întrebat dacă cetățenii vor fi vizați de aceste schimbări, Grosu a răspuns: „Nu. E vorba de adaptarea structurii forțelor armate ale Republicii Moldova la realitățile care sunt. Va contribui la o mai bună apărare a securității statului”. Potrivit lui Grosu, s-a discutat și despre modernizarea armatei cu echipamente. „E un răspuns la toate transformările care le avem în special în contextul actual regional. Adaptare la noile realități”.

Solicitat să comenteze declarațiile privind necesitatea secretului ședinței, precum și afirmațiile că unii deputați zboară frecvent la Moscova, Grosu a răspuns: „Acești bravi oameni de stat, feciori ai neamului, înțeleg, au pus o semnătură. Două semnături au pus, prin care ei s-au angajat pentru divulgarea secretului de stat… (…) E chestie penală”. În același timp, Grosu a respins afirmațiile că procedura din Parlament ar avea drept scop să-i împiedice pe deputați să mai vorbească despre securitate.

Întrebat de ce nu a fost ministrul Apărării să prezinte proiectul, Grosu a spus că nu cunoaște detalii. Solicitat să comenteze declarațiile despre majorarea efectivului armatei, despre care a vorbit ministrul Apărării înainte de ședință, și faptul că acesta ar fi unul dintre subiectele care se vor discuta, Grosu a răspuns: „Dacă puteam să vă spun, vă spuneam. Dar nu pot să vă spun”.

Solicitat să comenteze unele declarații, precum că prin măsurile discutate la ședință PAS ar pregăti țara pentru război, Grosu a răspuns: „Probabil niște minți un pic afectate. (…) Noi suntem cei care suntem obligați să ne apărăm țara”. Întrebat, în acest context, cât de aproape poate să ajungă războiul din Ucraina de Republica Moldova și dacă poate să treacă de graniță, Grosu a declarat: „Din ceea ce știu eu și știți și dumneavoastră, un pericol iminent nu există, pentru că frontul este departe. (…) Ceea ce rămâne sunt pericolele care țin de spațiul nostru aerian și războiul hibrid”.

La întrebarea câte voturi a acumulat proiectul, Grosu a menționat: „62, dacă nu greșesc, la final”. Potrivit acestuia, au votat deputații PAS, „Partidul Nostru” și „pare-mi-se, a votat cineva din neafiliați”. Grosu a menționat că socialiștii, comuniștii, „Alternativa” și „Democrația acasă” nu au votat. Potrivit lui Grosu, liderul PSRM, Igor Dodon, nu a fost prezent la ședință, însă „au lipsit mai mulți deputați”. „Au fost vreo 82 prezenți”, a adăugat el. Menționăm că deputatul „Alternativa”, Gaik Vartanean, întrebat de ce nu a susținut proiectul, după cum a afirmat Grosu, a răspuns: „Eu n-am susținut. Eu cred că el minte”.

***

Potrivit Codului Penal al Republicii Moldova, divulgarea informațiilor care constituie secret de stat se pedepsește cu amendă de la 27.500 la 47.500 de lei sau cu închisoare de până la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la 5 ani. Dacă fapta este însoțită de publicarea documentului secret, obținerea informațiilor de către un stat sau o organizație străină, deconspirarea persoanelor care oferă sprijin confidențial organelor de drept ori cauzează daune în proporții mari, pedeapsa este de la 3 la 7 ani de închisoare, cu aceeași privare de drepturi pentru un termen de 2 până la 5 ani.

***

Amintim că, în seara zilei de 7 octombrie, președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că, pe 8 octombrie, în cadrul ședinței plenare, va fi analizat proiectul de hotărâre al Parlamentului privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Grosu a precizat că proiectul va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat. Totodată, el a spus că la ședința cu caracter închis vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces la ședință în baza legitimației, dar nu vor avea voie să aibă asupra lor niciun fel de dispozitive electronice (telefoane, laptopuri, ceasuri). Detalii AICI.

Pe 8 octombrie, înainte de ședință, președinta Maia Sandu a declarat că „nu este ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze”. Potrivit șefei statului, documentul va fi examinat în secret „pentru că nu vrem ca alte țări, mai ales cele care sunt ostile Republicii Moldova, să cunoască toate aceste lucruri”. De cealaltă parte, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a spus că armata țării ar trebui să fie într-un număr mai mare și că tot astăzi va fi discutat și cel fel de structură trebuie să fie Armata. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: