Andrei Mardari / NewsMaker

Copilul de trei ani, rănit în accidentul de la Orhei, se află în comă. Precizările ministrei Sănătății

Cei doi copii, în vârstă de trei și, respectiv opt ani, răniți în tragicul accident rutier care s-a produs pe un drum din raionul Orhei, au fost transferați în seara zilei de 8 iulie la Institutul Mamei și Copilului. Despre aceasta a informat ministra Sănătății Ala Nemerenco.

Potrivit lui Nemerenco, ambii copii se află în unitatea de terapie intensivă, cel micuț în stare extrem de gravă, cu multiple traumatisme, în comă.

„Un șir de alte accidente grave au avut loc astăzi, inclusiv și cu implicarea copiilor, care sunt spitalizați. Stimati conducători auto, vă rugăm să conduceți atent și să aveți grijă de cei dragi, în special de cei mici. Folosiți obligatoriu centura de siguranță și micșorați viteza”, a scris ministra Sănătății pe Facebook.

Menționăm că trei persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au ajuns la spital în stare gravă, după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent, în după-amiaza zilei, pe traseul R-20, între localitățile Step-Soci și Chiperceni din raionul Orhei. Printre victime sunt un bărbat de 53 de ani, o femeie de 30 și un minor de 13 ani. Cei trei au decedat la fața locului, urmare a impactului fatal.

La spital au ajuns, inclusiv, alte două victime ale accidentului – un o femeie și un bărbat. Femeia a fost spitalizată cu multiple plăgi ale corpului. Starea de sănătate a acesteia este de gravitate medie, stabilă. Bărbatul a primit tratament la domiciliu, după ce a fost examinat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

realitatea.md

Moldova a acceptat controlul comun cu Ucraina pe teritoriul său, în două puncte de trecere a frontierei. Negocierile continuăOFICIAL

Republica Moldova și Ucraina discută despre introducerea controlului comun la punctele de trecere Criva–Mamalîga și Mirnoe–Tabaki, pe teritoriul moldovenesc. Proiectele protocoalelor au fost transmise părții ucrainene și sunt în curs de examinare, a anunțat Poliția de Frontieră pe 30 octombrie.

Potrivit instituției, între autoritățile competente ale celor două țări sunt în desfășurare discuții tehnice. Protocoalele vor putea fi semnate după încheierea negocierilor și finalizarea procedurilor necesare de ambele părți.

Poliția de Frontieră precizează că introducerea controlului comun urmărește consolidarea securității cetățenilor, reducerea aglomerației și asigurarea unor condiții sigure și eficiente de traversare a frontierei.

Precizările vin după ce presa ucraineană a scris că Republica Moldova a acceptat desfășurarea controlului comun pe teritoriul său, la Criva–Mămăliga și Mirnoe–Tabaki. Potrivit Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, citat de Novyny.LIVE, acordul Chișinăului a fost transmis Kievului pe 23 octombrie. Sursa preciza că mecanismul va fi aplicat după crearea condițiilor necesare și semnarea protocoalelor interinstituționale, fără să indice o dată de începere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: