Getty Images

Încă două decese și 101 cazuri noi de COVID-19 în Republica Moldova. Bilanțul se ridică la 965 de îmbolnăviri

Încă 101 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19 din 6 aprilie. Viorica Dumbrăveanu a anunțat încă două decese: o persoană de 30 de ani, care suferea de diabet și o persoană de 70 de ani din Ștefan Vodă. 

„Este o persoană de 30 de ani din Chișinău, care suferea de diabet zaharat de tip 1. A fost internată pe 4 aprilie în stare extrem de gravă și cu evoluție culminantă. Cea de-a două persoană avea 70 de ani și era din Ștefan Vodă. Avea hipertensiune și obezitate. A fost tranferată pe 4 aprilie la Chișinău, în stare extrem de gravă”, a explicat ministrul.

Dintre cazurile noi, 4 sunt de import (Marea Britanie, Franța și Rusia), iar 97 cu transmitere locală.

Ministrul Sănătății a precizat că astăzi nu au fost înregistrate cazuri noi în Soroca, însă continuă răspândirea cazurilor din Ștefan Vodă. Menționăm că Spitalul raional Ștefan Vodă va fi închis din 7 aprilie și până pe 20 aprilie.

Amintim că în cadrul briefingului de dimineață, ministrul Sănătății a anunțat încă două decese în Republica Moldova, din cauza infecției cu COVID-19. Astfel, bilanțul a urcat la 19 decese.

Tot astăzi, Comisia Situații Excepționale a decis ca perioada 7 aprilie – 17 aprilie să fie declarată de odihnă pentru angajații din instituțiile publice. Premierul Ion Chicu a precizat că perioada ar putea fi extinsă până pe 28 aprilie, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Zilele vor fi recuperate după ridicarea stării de urgență. Elevii vor continua să învețe la distanță.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ceban nu va fi deputat/Dodon a cheltuit de două ori mai mult decât Sandu/Centrul Chișinăului, blocat

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Carburanții se scumpesc din nou în Moldova
— Ceban nu vrea să ajungă deputat în Parlament?
— CSJ a explicat de ce alegerile din Boldurești sunt valabile
— 28 de raioane au pierdut peste 20% din locuitori
— Avocații au intrat în grevă generală
— Ședința în dosarul Marinei Tauber, amânată din cauza grevei avocaților
— Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE
— Călătoriile lui Dodon, de două ori mai scumpe decât ale Maiei Sandu
— Piața Marii Adunări Naționale, închisă temporar. Cum va circula transportul public
— Furtună, Lungu, Nesterovschi și Lozovan, sancționați de UE
— Informații despre alegeri, la un click distanță pentru moldovenii din diaspora
— Temperaturile ridicate se mențin. Două Coduri Galbene, în vigoare
— Transportatorii vor protesta în fața sediului delegațieI UE la Chișinău
— Sandu răspunde acuzațiilor Moscovei: „Minciunile vor curge gârlă”
— 25 din 66 de partide pot participa la parlamentare
— Ai altă adresă? Anunță autoritățile pentru a putea vota la alegeri
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: