cna.md

Corupția mică pleacă la MAI, cea înaltă la PA și sistemică – la CNA. Guvernul a aprobat noile competențe ale celor trei instituții

Competențele Procuraturii Anticorupție (PA) și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) vor fi delimitate la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Justiției, modificări la Codul de procedură penală. 

„Modificările urmăresc centrarea capacităților anumitor instituții pe corupția mare și au fost necesare ținând cont de faptul că, în prezent, atât CNA, cât și PA sunt supraîncărcate cu dosare de corupție mică”, comunică reprezentanții Guvernului.

Prin urmare, investigarea penală pentru corupția de nivel înalt va fi realizată de Procuratura Anticorupție, pe când CNA va investiga corupția sistemică.

În același timp, corupția mică va fi investigată de către organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care va coopera, în acest sens, cu CNA.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

europalibera.org

Un cuplu din Chișinău a omorât în bătaie un bărbat. Ce pedeapsă au primit inculpații

Un cuplu din Chișinău a fost recunoscut vinovat de omor intenționat, fiind condamnat la câte 18 ani de închisoare. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală (PG) într-un comunicat din 10 decembrie.

Potrivit PG, crima a avut loc pe 10 decembrie 2024, în curtea locuinței unui bărbat de 45 de ani și o femeie de 48 de ani, aflați în concubinaj, după izbucnirea unui conflict cu victima – un bărbat de 46 de ani.

În urma tensiunilor și al consumului de alcool, altercația a degenerat, iar bărbatul a fost lovit de mai multe ori de către inculpat, care ulterior l-a înjunghiat și l-a lovit și cu o lopată în regiunea toracelui și în alte părți ale corpului, afectând organele vitale. Femeia a acționat în vederea facilitării actelor de violență. Ca urmare a rănilor provocate, victima a decedat”, a comunicat instituția.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani i-a recunoscut vinovați de omor intenționat pe cei doi inculpați.

Aceștia au fost condamnați la câte 18 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța a mai dispus încasarea în mod solidar de la inculpați a prejudiciului material de 16 392 lei și a prejudiciului moral de 1 000 000 lei, în beneficiul succesorului părții vătămate. De asemenea, s-a dispus achitarea în beneficiul fiului minor al victimei a sumei de 2 242 lei lunar, până la atingerea vârstei de 18 ani.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: