Point.md

CSJ pune punct: partidul lui Costiuc rămâne fără alocaţii de stat pentru rezultatele la alegeri

Partidul „Democrația Acasă” a rămas, într-un final, fără alocații de la bugetul de stat pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare din septembrie. Se întâmplă după ce Curtea Supremă de Justiție a casat parțial hotărârea Curții de Apel Centru din 9 octombrie, menținând sancțiunea aplicată de Comisia Electorală Centrală (CEC). În reacție, liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a declarat că hotărârea CSJ este „extrem de dureroasă”.

Pe 13 octombrie, CSJ a examinat recursul depus de Comisia Electorală Centrală împotriva hotărârii instanței de apel, prin care a fost anulată sancțiunea privind lipsirea Partidului „Democrația Acasă” de finanțare de stat timp de 12 luni. Astfel, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea instanței în partea ce ține de anularea sancțiunii.

Curtea Supremă de Justiție a indicat în decizia sa că sancțiunea CEC este „este legală, temeinic motivată și proporțională cu gravitatea și persistența încălcărilor constatate”. „Aplicarea acesteia respectă condițiile prevăzute de art. 102 alin. (4) din Codul electoral și principiile constituționale privind echitatea, legalitatea și transparența în procesul electoral. În aceste condiții, se impune menținerea în vigoare a hotărârii contestate”, se mai arată în document.

Hotărârea CSJ este irevocabilă.

Search Col Civil.php by Ana-Maria

Liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a catalogat decizia judecătorească ca fiind „extrem de dureroasă”. „Suntem un partid parlamentar, dar care are nevoie de resurse transparente ca să se poată dezvolta democratic”, a declarat politicianul într-un videoclip pe Facebook, potrivit TV8.

Amintim că, pe 3 octombrie, Comisia Electorală Centrală a sancționat Partidul „Democrația Acasă”, după ce a constatat că formațiunea și-a desfășurat campania electorală cu încălcarea prevederilor privind finanțarea campaniei, desfășurarea agitației electorale și interdicția de a primi sprijin din partea persoanelor străine.

CEC a aplicat partidului o sancțiune sub formă de avertisment pentru încălcarea repetată a legislației care interzice finanțarea sau susținerea materială a campaniilor electorale de către persoane care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova, precum și pentru utilizarea fondurilor financiare și materiale nedeclarate. Totodată, formațiunea a fost privată de alocațiile de la bugetul de stat pentru performanțele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie. Detalii – AICI.

Partidul lui Costiuc a contestat în instanţă decizia autorității electorale. Pe 9 octombrie, Curtea de Apel Centru a casat parțial hotărârea, în partea ce prevede lipsirea formațiunii de alocații pentru 12 luni.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alternativa

Ceban, după ce Gutnic a revenit la Primărie, dar i s-a spus că nu mai este viceprimar: PAS vrea să mă înlăture și să pună „o marionetă”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, acuză PAS că ar încerca să îl înlăture ilegal din funcție și să preia controlul Primăriei. Reacția vine după ce Irina Gutnic s-a prezentat pe 19 octombrie pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în baza unei decizii a Curții de Apel Centru. NM a solicitat un comentariu de la PAS, dar nu a primit un răspuns până la publicarea știrii.

Ceban susține că acțiunile împotriva sa și a municipalității ar avea scop electoral. El acuză partidul de guvernare că ar folosi instituțiile statului și justiția pentru a pune presiune asupra Primăriei.

„Campania electorală a început, iar scopul celor din PAS este Primăria Chișinău, cu orice preț. Despre asta au anunțat chiar ei. În ultimele luni, vedem tot mai multe decizii politice împotriva Primăriei și a primarului general. (…) Cei din PAS, de la bun început, au avut ca scop ca, împreună cu anumiți pioni din interior, să deturneze situația în cadrul Primăriei Chișinău, inclusiv pentru a mă înlătura ilegal din funcție și a pune în loc o marionetă controlată de guvernare. PAS nu a renunțat la această ilegalitate, iar, deținând puterea în stat și controlul asupra justiției, sunt luate decizii abuzive și ilegale, pe care le condamn”, a scris Ceban pe rețele.

Edilul nu a numit persoanele la care se referă și nu a prezentat în mesaj dovezi care să susțină aceste acuzații.

Referindu-se la funcțiile de viceprimar, Ceban a scris că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului.

„Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului. Prin comparație, ar fi ca și cum un fost viceprim-ministru din guvernele precedente, de exemplu Andrei Spînu, ar cere să fie restabilit în funcție și să lucreze în Guvernul actual. Dacă vor cei de la PAS să îi pună în funcție, să îi pună la ei în Guvern, Parlament sau Președinție”, a mai scris el pe rețele.

Amintim, Irina Gutnic a venit, în dimineața zilei de 19 octombrie la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Reprezentanții municipalității i-au prezentat însă o nouă dispoziție semnată de Ion Ceban, potrivit căreia mandatul său încetează începând cu această zi.

Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii – AICI.

Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care Ceban a revocat-o pe Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării.

Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: