NewsMaker

CSJ respinge recursul procurorilor privind evaluarea performanțelor lui Alexandr Stoianoglo. Decizia este irevocabilă

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pe numele procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, privind evaluarea performanțelor sale în perioada exercitării funcției. Decizia CSJ este irevocabilă. Avocatul lui Stoianoglo, Iurie Mărgineanu, a declarat că decizia este una „logică” în contextul în care clientul său nu ar fi avut parte de o evaluare conformă legii.

„Ceea ce a făcut CSJ este o decizie logică, pentru că magistrații Curții de Apel Chișinău au suspendat, pe 7 noiembrie 2022, examinarea acestora până în momentul în care Curtea de Apel se va pronunța în privința contestației privind Regulamentul evaluării, aprobat de CSP”, a explicat pentru Anticorupție.md, Iurie Mărgineanu.

În ceea ce privește procesul de evaluare a lui Alexandr Stoianoglo, apărătorul său a declarat că au fost depuse 3 cereri de chemare în judecată.

„Sunt trei contestații pe rol. În primă etapă a fost contestat Regulamentul de organizare a evaluării, aprobat de CSP. Ulterior, am contestat acțiunile comisiei de evaluare, după care – actul final emis de CSP privind rezultatele evaluării performanțelor Procurorului General. Două cereri sunt conexate într-un singur proces”, a declarat avocatul.

***

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general în data de 5 octombrie 2021. Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat inițierea dosarului penal pe numele lui Stoianoglo în urma plângerii depuse de deputatul PAS Lilian Carp. În total, au fost formulate cinci capete de acuzare. Într-un caz, ancheta a fost finalizată și transmisă în judecată.

Ulterior, pe numele lui Stoianoglo au fost inițiate și alte dosare. Un dosar are la bază plângerea fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Stoianoglo este acuzat de „încălcarea dreptului la viața privată” și dezvăluirea unor informații confidențiale din dosarul penal în care era vizat Morari.

Pe 28 iunie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a publicat o listă de întrebări adresate Guvernului Republicii Moldova în legătură cu dosarul penal în care este cercetat procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo. În special, CEDO se interesează dacă au fost motive suficiente pentru a-l plasa pe Stoianoglo în arest la domiciliu.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: