Facebook/Ion Ceban

Dacă MAN accede în Parlament, Ceban se va regăsi în Legislativ sau rămâne la Primărie? Ce a răspuns edilul VIDEO

Edilul de Chișinău Ion Ceban își va continua activitatea la Primărie chiar dacă partidul său Mișcarea Alternativă Națională (MAN) va accede în Parlament la alegerile din 2025. O precizare în acest sens a fost făcută de Ceban. El a adăugat că pentru MAN este important să delege „o echipă profesionistă, competentă și care știe ce trebuie de făcut”. „Eu voi continua să rămân să îmi onorez toate angajamentele pe care le-am luat în fața alegătorilor”, a precizat Ceban. 

La emisiunea Rezoomat de la Rlive TV, Ceban a spus că „Mișcarea Alternativă Națională se pregătește foarte serios de orice scrutin electoral pe care îl are în față”. „Vrem să aducem un alt stil de guvernare pentru Republica Moldova, știm că este posibil”, a adăugat el.

Întrebat ce va face în cazul în care formațiunea sa va accede în Parlament, primarul Ceban a răspuns: „Când am fost întrebat dacă voi participa sau nu voi participa la alegerile prezidențiale unul din răspunsuri a fost că am un angajament pentru locuitorii municipiului Chișinău, pe care îi respect foarte mult și anume – de a fi alături de ei ținând cont că mi-a fost încredințat mandatul din primul tur. (…) Pentru noi este foarte important să delegăm o echipă profesionistă, competentă. O echipă care știe ce trebuie de făcut. (…) Despre acest subiect voi reveni un pic mai târziu. (…) Eu voi continua să rămân să îmi onorez toate angajamentele pe care le-am luat în fața alegătorilor”.

„Nu luați în considerare eventualitatea să mergeți în parlament în calitate de deputat”, a comunicat prezentatoarea TV. „Cred că la această etapă nu”, a adăugat Ceban.

Ion Ceban a obținut al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău, urmare a scrutinului din 5 noiembrie 2023. El a obținut majoritatea voturilor alegătorilor (50,62%) din primul tur. Precizăm că mandatul primarului este de 4 ani.

În noiembrie 2024, Ion Ceban a anunțat că Mișcarea Alternativă Națională se extinde în raioane. Detalii AICI.

Tot în luna noiembrie, NewsMaker a întrebat-o pe Maia Sandu cu cine este pregătit PAS să colaboreze în viitorul Parlament, în cazul în care nu va obține un număr majoritar de mandate de deputați și dacă este pregătit PAS să coopereze cu formațiunea lui Renato Usatîi sau cea a lui Ion Ceban. Maia Sandu a declarat că partidele politice integre trebuie să se întâlnească și să stabilească un plan de acțiune pentru a preveni cumpărarea de voturi de către oligarhul fugar Ilan Șor și la parlamentare. Ea a mai sugerat că PAS ar putea colabora în viitorul Parlament cu formațiunile politice care au acces în Legislativ în mod cinstit, nu prin corupere electorală. Detalii AICI.

MAN, condus de primarul capitalei Ion Ceban, a fost înregistrat oficial la ASP în ianuarie 2023. O categorie aparte a membrilor MAN o constituie angajații Primăriei Chișinău. Consilieri, șefi de Direcție, șeful cabinetului primarului și viceprimarii Ilie Ceban, Irina Gutnic și Angela Cutasevici fac parte din partidul edilului Ion Ceban. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: