Dan Suruceanu, propus ministru al Culturii, este nepotul lui Ion Suruceanu. Ce avere declară

Dan Suruceanu, propus pentru funcția de ministru al Culturii în Guvernul prezentat de premierul desemnat Vasile Tofan, este nepotul artistului poporului Ion Suruceanu. Informația a fost confirmată chiar de interpret. Acesta spune că este mândru de nepotul său și îi dorește succes în noua funcție.

„Este rudă. Este feciorul fratelui mijlociu, fost profesor la Ștefan Neaga, răposatului Trofim Suruceanu. Dan este feciorul lui și nepotul meu, cu care mă mândresc. Vreau în continuare să îmi ofere marea posibilitate să mă mândresc cu el”, a declarat Ion Suruceanu, într-un video publicat de Nicolae Josan.

Artistul consideră că un ministru al Culturii trebuie să fie, înainte de toate, un bun organizator, capabil să atragă investiții și să sprijine domeniul cultural. „Întotdeauna am fost împotrivă ca artiști ai poporului să fie și miniștri ai culturii”.

Amintim că premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat pe 17 iulie componența viitorului Cabinet de miniștri, care urmează să solicite votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. Din actualul Executiv au fost păstrați 13 miniștri. Schimbări au fost propuse doar la conducerea a patru ministere: Agricultură și Industria Alimentară, Finanțe, Sănătate și Cultură. Detalii – AICI.

După anunțarea noii componențe a Guvernului, ministrul interimar al Culturii, Cristian Jardan, a declarat că a fost „o onoare să servească Moldova” și i-a urat succes lui Dan Suruceanu, propus să preia conducerea ministerului. Detalii – AICI.

Cine este Dan Suruceanu?

Dan Suruceanu ocupă, în prezent, funcția de viceadministrator al Arena Națională.

Potrivit declarației sale de avere, în 2025 acesta a obținut venituri salariale de aproape 496.000 de lei, echivalentul a peste 41.000 de lei pe lună.

Suruceanu declară un teren cu destinație agricolă, dobândit în 2008, cu o valoare declarată de aproape 30.000 de lei, precum și un apartament de aproape 61 de metri pătrați, primit prin donație în 2020, evaluat la puțin peste 105.000 de lei.

În declarația de avere mai figurează un autoturism Toyota Carina E, fabricat în 1994 și cumpărat în 2017, cu o valoare declarată de 20.000 de lei.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mec.gov.md

Elevii moldoveni au obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan

Republica Moldova a obținut o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată în perioada 2-8 august, la Astana, Kazahstan. Este prima participare oficială a țării noastre la această competiție.

Medalia de argint a fost câștigată de Alin Popescu, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești. Medaliile de bronz au fost obținute de Octavian Harcel, elev în clasa a XII-a, și Ion Pavelescu, elev în clasa a XI-a, ambii de la aceeași instituție de învățământ.

La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Inteligență Artificială au participat 435 de elevi din 131 de țări.

Republica Moldova a fost reprezentată de cei trei elevi, iar lotul a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor și profesor la Universitatea de Stat din Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare i-au felicitat pe elevi, profesori și părinți pentru rezultatele obținute și au mulțumit celor implicați în pregătirea lotului olimpic național.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: