Moldova 1/imagine simbol

Deșeurile din Moldova, reciclate pe bani europeni. Cinci companii vor primi granturi de până la €85 000

Cinci companii de reciclare din Republica Moldova vor beneficia de sprijin în valoare totală de până la 425 000 de euro pentru dezvoltarea activităților de gestionare și reciclare a deșeurilor. Asistența este oferită de Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”.

Conform unui comunicat al Delegației UE la Chișinău, companiile selectate vor beneficia de echipamente, servicii și lucrări de asistență tehnică specializată în valoare de până la 85 000 de euro fiecare. Toate acestea vor contribui la crearea unor noi instalații de reciclare, modernizarea și extinderea capacităților existente, implementarea unor soluții tehnice pentru reducerea impactului asupra mediului, precum și dezvoltarea sistemelor digitale și a soluțiilor IT dedicate managementului deșeurilor.

Creșterea economică a Moldovei este strâns legată de resursele naturale, de la agricultură până la energie. Cu toate acestea, schimbările climatice, poluarea și utilizarea ineficientă a resurselor amenință această bază. Costul inacțiunii este semnificativ. În schimb, oportunitățile oferite de acțiune sunt substanțiale. Economia circulară poate crea locuri de muncă, reduce dependența de importuri și atrage investiții – toate acestea în paralel cu protejarea mediului”, a menționat Adam Grodzicki, șef adjunct în cadrul Secției de Cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Companiile au fost selectate prin concurs, ținându-se cont de impactul estimat asupra creșterii capacităților de reciclare, fezabilitatea tehnică a investițiilor, sustenabilitatea financiară și capacitatea operațională a solicitanților de a implementa proiectele. Contribuția proprie a beneficiarilor este egală cu valoarea sprijinului non-monetar acordat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eveniment de scară mondială, la Chișinău: Opera Națională Chineză – în producția monumentală „Turandot”

Pe 12 iunie, Chișinăul intră pe harta marilor capitale culturale ale lumii. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, celebra Operă Națională Chineză evoluează în țara noastră cu o producție monumentală – capodopera „Turandot”, de Giacomo Puccini, celebrând 100 de ani de la premiera mondială. 

Este mai mult decât un spectacol – este un moment istoric pentru publicul de la Chișinău, este o punte între culturi și civilizații. 

Arena Chișinău va găzdui decoruri și costume spectaculoase, o distribuție de excepție și energia a peste 200 de artiști pe scenă.

Publicul va avea ocazia inedită să descopere tradiția lirică europeană, îmbinată cu forța și originalitatea scenei chineze, într-un eveniment de talie mondială.

Opera Națională Chineză este extrem de apreciată în întreaga lume pentru profunzime, talent, măiestre. Acum, spectatorii de la Chișinău vor avea ocazia să admire pe scena de acasă Soliștii, Corul și Orchestra Operei Naționale Chineze, într-un eveniment unic.  

Opera „Turandot” a avut premiera în 1926, la Teatro alla Scala, din Milano. De un secol, această capodoperă muzicală cucerește publicul de pe întreg mapamondul prin povestea dintre prințesa de gheață Turandot și prințul Calaf – o poveste despre curaj, sacrificiu și puterea transformatoare a iubirii. 

Prințesa Turandot își apără inima cu trei enigme imposibile. Prințul Calaf riscă totul pentru a le dezlega. E o confruntare între orgoliu și pasiune, moarte și viață.

Pe 12 iunie, la Arena Chișinău, trăiește live o experiență de neratat.

Biletele sunt disponibile online, pe cultural.md, dar și la Casele Palatului Național „Nicolae Sulac”. Rezervă-ți locul din timp și fii parte dintr-un moment istoric pentru scena culturală din Moldova.

Evenimentul este organizat de „Moldova-Concert”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: