screenshot

De la 12 la 9 minute, din centrul Chișinăului la stația Revaca. CFM, lucrări pentru legătura cu aeroportul

Dacă în luna octombrie distanța dintre gara feroviară din Chișinău și stația Revaca era parcursă cu trenul în 12 minute, atunci zilele trecute aceasta a fost parcursă în 9 minute. Potrivit întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM), diferența s-a constatat în timpul unei testări tehnice după lucrări de reparație și reabilitare. Întreprinderea a menționat că există potențial de a reduce și mai mult timpul de călătorie, iar acțiunea face parte „din proiectul de lansare a unei linii de tren menite să reducă semnificativ timpul de deplasare între Gara Feroviară Chișinău și aeroport”.

Reprezentanții CFM au anunțat că, pe 25 noiembrie, directorul întreprinderii, Serghei Cotelinic, împreună cu o echipă de specialiști, a efectuat testarea tehnică a tronsonului feroviar Chișinău-Revaca.

„Călătoria experimentală a devenit necesară după efectuarea lucrărilor de reparație și reabilitare, care au inclus înlocuirea traverselor uzate și a șinelor pe anumite segmente, ceea ce a permis ridicarea restricției de viteză. Scopul acestei testări a fost estimarea timpului de parcurs și stabilirea prealabilă a programului de circulație pentru viitoarele trenuri regulate pe ruta Chișinău-Revaca”, au comunicat reprezentanții întreprinderii CFM.

Potrivit instituției, în timpul testului trenul a parcurs cei 10 kilometri dintre Gara Feroviară Chișinău și stația Revaca în 9 minute. „Un rezultat pozitiv, care confirmă funcționalitatea și fezabilitatea segmentului existent de cale ferată. Evaluările tehnice au identificat, de asemenea, potențialul de optimizare a timpului de călătorie prin modernizarea infrastructurii și ajustarea parametrilor operaționali”, au declarat reprezentanții CFM.

Conform întreprinderii, acțiunea se înscrie „în cadrul proiectului de lansare a unei linii de tren, menite să reducă semnificativ timpul de deplasare dintre Gara Feroviară Chișinău și Aeroportul Internațional „Eugen Doga””.

***

Amintim că, în iulie 2025, ministrul Vladimir Bolea declara, într-un interviu pentru NewsMaker, că autoritățile intenționează să conecteze aeroportul din Chișinău la calea ferată. Bolea explica că din Chișinău există deja un segment de cale ferată în direcția Sîngera (aeroportul fiind situat între cele două localități), iar autoritățile trebuie să identifice locația exactă unde va fi realizată conexiunea. Ministrul a menționat că valoarea estimativă a proiectului este de aproximativ 8,5 milioane de euro.

Pe 20 octombrie, Bolea a anunțat că, până în primăvara anului 2026, autoritățile vor pregăti stația din care pasagerii aeroportului vor fi preluați cu trenul către centrul capitalei. Tot până atunci, potrivit lui Bolea, viteza medie a trenului pe acest tronson ar urma să ajungă la 50 km/h. Ministrul a adăugat că, în prezent, trenul parcurge distanța de la gara centrală până în stația Revaca cu o viteză de 20 km/h, în aproximativ 12 minute, iar alte 10 minute sunt necesare pentru a ajunge în orașul Sîngera.

Menționăm că, potrivit informațiilor de pe pagina CFM, stația Revaca se află pe șoseaua Muncești, iar aeroportul se află pe bulevardul Dacia. Potrivit bani.md, stația Revaca se află la aproximativ 1,5 kilometri de terminalul aeroportului.

În prezent, de la Aeroportul Chișinău spre centrul orașului se poate ajunge doar cu troleibuzul sau taxiul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Regele spațiului și al drumurilor lungi: Škoda Superb celebrează 25 de ani de la lansarea generației modern

Un sfert de secol de spațiu generos, confort superior și inovație tehnologică. Modelul Škoda Superb, nava amiral a brandului ceeh, marchează o bornă istorică: 25 de ani de la debutul primei generații moderne. De la prezentarea sa oficială în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din septembrie 2001, Superb a cucerit aproape 1,8 milioane de clienți la nivel global, devenind un reper absolut în segmentul automobilelor executive de clasa medie.

Numele „Superb” poartă o moștenire istorică profundă, fiind utilizat inițial între anii 1934 și 1949 pentru limuzinele de lux ale producătorului din Mlada Boleslav. Renașterea modelului în 2001 a adus noi standarde în industrie, iar de-a lungul celor patru generații moderne, Škoda Superb a fost pionierul celor mai importante inovații ale marcii:

Generația I (2001): A redefinit oferta brandului prin lansarea primului model mare de lux, introducând motoare V6 și soluția emblematică a umbrelei integrate în portieră.

Generația a II-a (2008): A adus sistemul brevetat TwinDoor (care permitea deschiderea portbagajului atât ca sedan, cât și ca hatchback), tracțiunea integrală și versatilitatea versiunii Combi.

Generația a III-a (2015): A devenit nava amiral tehnologică a mărcii, introducând un limbaj de design cristalin, asistență avansată pentru șofer și prima versiune plug-in hybrid (iV) în 2019.

Noutățile celei de-a patra generații: Versatilitate, digitalizare și autonomie extinsă

Noua generație Škoda Superb își reconfirmă statutul de lider al călătoriilor lungi prin optimizări semnificative:

  1. Eficiență Plug-in Hybrid redefinită: Pe lângă motoarele pe benzină și diesel, noua generație oferă două opțiuni plug-in hybrid care permit o autonomie pur electrică de peste 120 de kilometri.
  2. Interior intuitiv cu Škoda Smart Dials: Controlul digital se îmbină perfect cu cel fizic prin rotro-butoanele inteligente multifuncționale, oferind o ergonomie impecabilă la bord.
  3. Spațiu de încărcare record: Capacitatea portbagajului a crescut la niveluri impresionante — 645 de litri pentru versiunea Liftback și 690 de litri pentru versiunea Combi.
  4. Aerodinamică și design sculptural: Liniile dinamice și sculpturale îmbunătățesc considerabil aerodinamica, reducănd consumul de combustibil și zgomotul la rulare.

De la începutul anului 2024 și până în prezent, peste 240.000 de clienți au ales deja cea de-a patra generație Superb, confirmând succesul unui model devenit o adevărată legendă a drumurilor.

Intrați în showroom-urile Škoda și vedeți pe viu legenda vie!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: