РБК

Noi detalii în dosarul în care este vizată Karina Țurcan. Aceasta l-ar fi înfuriat pe Evghenii Șevciuk

Fostul top manager al companiei rusești „Inter RAO” Karina Țurcan, ar fi fost acuzată de spionaj în favoarea Moldovei în urma unui conflict dintre aceasta și fostul lider al Transnistriei, Evghenii Șeviuc. Cel puțin asta a relatat șeful companiei energetice „Inter RAO”, Boris Kovalciuk, în timpul unei ședințe de judecată, scrie publicația Kommersant. Jurnaliștii mai scriu că ancheta judiciară s-a finalizat, iar avocații Karinei Țurcan susțin că procurorii nu au reușit să demonstreze că aceasta ar fi transmis serviciilor speciale moldovenești informații secrete din domeniul energetic.

Avocatul lui Țurcan le-a povestit jurnaliștilor că, în cadrul unei ședințe de judecată, a depus mărturie șeful „Inter RAO” Boris Kovalciuc, care ar fi „relatat mărturii foarte interesante”. Acesta a declarat că Țurcan era o „negociatoare foarte eficientă” în timpul activității profesionale în regiuni „dificile” cum sunt Moldova sau Transnistria. Amintim că pe teritoriul regiunii transnistrene se află Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care aparține companiei „Inter RAO” și care poate funcționa atât pe bază de gaz, cât și pe bază de cărbune.

Potrivit lui Kovalciuk, liderul de atunci de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, ar fi decis să majoreze tariful la gaz pentru centrală. Karina Țurcan, care era responsabilă de negocieri, a refuzat în calitate de reprezentant al „Inter RAO” să plătească un preț mai mare, deoarece acest lucru ar fi provocat majorarea tarifului la energia electrică, iar în rezultat, autoritățile moldovenești ar fi decis să cumpere din Ucraina. În rezultat, centrala a început să utilizeze cărbuni importați din Ucraina.

„Acest lucru a provocat furia lui Șevciuk, care a dat ordin să fie închise canalele de livrare a cărbunilor. Drept răspuns, Karina Țurcan a sistat definitiv activitatea centralei și a fost declarată dușman al republicii”, a explicat avocatul lui Țurcan.

Amintim că Țurcan este învinuită că ar fi transmis informații secrete din domeniul energetic serviciilor secrete moldovenești. Mai exact, este vorba despre livrarea energiei electrice din Rusia în unele regiuni ucrainene. Potrivit acuzării, informațiile privind mărimea livrărilor constituie secret de stat.

Potrivit surselor Kommersant, decizia în dosarului Karinei Țurcan ar urma să fie anunțată până la sfîrșitul anului curent.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: