FEERM aduce primele rezultate concrete pentru locuitorii Moldovei

Programul guvernamental Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de CNED, vine cu rezultate concrete în toate cele trei produse de finanțare: reabilitarea blocurilor locative multietajate, sprijinul gospodăriilor rurale vulnerabile energetic și renovarea caselor individuale prin produsul Casa Verde.

Rezultatele programului au fost prezentate în cadrul unui Club de Presă organizat de Centrul Național pentru Energie Durabilă în parteneriat cu GIZ Moldova, eveniment care a reunit reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și mass-media.

 „Fiecare leu investit în eficiență energetică poate genera peste 4 lei în beneficii prin reducerea facturilor la energie, crearea locurilor de muncă și stimularea economiei locale. Aceasta este logica pe care se întemeiază FEERM – nu compensații temporare, ci investiții structurale cu efecte măsurabile pe termen lung”, a menționat Ion Muntean, directorul CNED, care a prezentat rezultatele programului FEERM.

Torsten Greis, managerul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ Moldova, a evidențiat contribuția partenerilor internaționali la dezvoltarea și implementarea produselor de finanțare oferite prin FEERM.

„În 2024, am început să lucrăm cu CNED la dezvoltarea unor produse de finanțare din cadrul FEERM. De atunci, ne-am bucurat de implementări de succes, am țintit spre standarde europene de eficiență energetică în țară, am susținut produse de finanțare noi și, doi ani mai târziu, continuăm să muncim în același ritm. Pentru a asigura durabilitatea programului, investim în sisteme IT și în instruiri, dar și lucrăm împreună cu CNED la crearea de noi produse FEERM”, a declarat Torsten Greis.

Eficiența energetică a blocurilor locative multietajate: primele lucrări lansate 

Reabilitarea energetică a blocurilor multietajate este cel mai complex produs al FEERM, implicând decizii colective ale proprietarilor, documentație tehnică extinsă și lucrări integrate de renovare.

Până la finele anului 2025, au fost realizate 98 de audituri energetice pentru blocuri din întreaga țară, 77 de Asociații de proprietari din condominiu (APC) au intrat în proces, iar 17 proiecte au fost aprobate pentru finanțare, cu o valoare totală de 74,2 milioane de lei. Primele 4 contracte de lucrări au fost semnate pentru blocuri din Chișinău și Bălți, iar alte 3 se află în curs de contractare. Pentru blocurile deja contractate, lucrările au fost demarate și se desfășoară conform graficului stabilit.

Prin acest produs, APC-urile beneficiază de un grant de 70% din costurile eligibile de reabilitare, completat cu alocații suplimentare de până la 90% din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice (FRVE) pentru locatarii cu venituri reduse.

Intervențiile finanțate pot acoperi un pachet integrat de măsuri precum izolarea termică a fațadei și acoperișului, modernizarea sistemelor de încălzire, instalarea iluminatului eficient cu LED-uri în spațiile comune, modernizarea lifturilor, precum și integrarea panourilor fotovoltaice sau a pompelor de căldură.

Pentru locatari, efectele sunt vizibile – temperatură uniformă în apartamente, cu posibilitatea de reglare a temperaturii în fiecare odaie, facturi mai mici la energie, spații comune mai sigure și o valoare mai mare a apartamentelor pe piața imobiliară.

Eficiența energetică a caselor individuale din gospodăriile rurale: 42 de gospodării rurale renovate

Produsul destinat gospodăriilor rurale cu vulnerabilitate energetică extremă a înregistrat cel mai avansat grad de implementare în 2025, cu granturile atingând aproximativ 90% din ținta anuală a bugetului planificat.

Identificarea beneficiarilor pentru etapa de pilotare s-a realizat prin Sistemul Informațional al Vulnerabilității Energetice (SIVE), care a asigura o distribuție echilibrată la nivel național. Grantul FEERM acoperă până la 95% din costurile lucrărilor, contribuția beneficiarilor fiind de doar 5% – astfel încât povara financiară directă asupra familiilor cu resurse limitate să fie minimă.

Din cele 190 de cereri depuse, 163 au fost aprobate, 153 de contracte au fost semnate, iar 42 de lucrări au fost deja finalizate, cu o valoare totală de 12,8 milioane de lei. Locuințele beneficiarilor au fost transformate din case cu pierderi mari de căldură în spații sigure, eficiente și accesibile energetic.

Valoarea totală a proiectelor aprobate este de 51,2 milioane de lei, cu un cost mediu de aproximativ 350.000 de lei per gospodărie.

O a doua tranșă, vizând renovarea a altor 99 de case din mediul rural, se află în evaluare.

Casa Verde: Peste 1.700 de cereri recepționate în primul an de lansare

Lansat în iulie 2025, produsul de finanțare Casa Verde s-a adresat proprietarilor de case individuale interesați să investească în renovare energetică și surse regenerabile. Interesul din partea beneficiarilor a fost major în cadrul primelor două apeluri deschise.

În primul an de operare, 1.745 de cereri de participare au fost depuse prin platforma online feerm.md. Din acestea, 964 au fost aprobate pentru Componenta I – audit și documentație, 528 de dosare au fost depuse pentru Componenta II – lucrări de construcție, iar 295 de proiecte au fost aprobate, cu 275 de contracte de finanțare semnate în valoare de 55 de milioane de lei.

Beneficiarii s-au orientat preponderent spre soluții moderne și integrate, inclusiv sisteme fotovoltaice cu stocare și pompe de căldură, pentru a-și spori reziliența energetică și reduce costurile pe termen lung.

Costul mediu de investiție este de 400.000 de lei per gospodărie, din care 50% este acoperit prin grant FEERM, plafonat la maximum 200.000 de lei.

Impact energetic și social: cifre reale, beneficii concrete

Dincolo de rezultatele individuale, programul generează efecte la scară mai largă. Pe baza proiectelor aprobate până la finele anului 2025, FEERM va produce anual economii de 5,86 milioane kWh de energie, echivalând cu 14,65 milioane de lei economisite de beneficiari la facturile de energie și o reducere de 1.438 de tone de CO₂ emise în atmosferă. Reducerea consumului energetic per gospodărie poate atinge 69%.

Efectele se resimt și în economia locală. FEERM stimulează cererea pentru materiale de termoizolare, echipamente de eficiență energetică și sisteme regenerabile, susține dezvoltarea serviciilor de audit și proiectare și creează locuri de muncă calificate – de la instalatori și proiectanți până la auditori energetici și supraveghetori tehnici. În 2025, au fost identificați 35 de auditori energetici eligibili și înregistrate zeci de companii de construcții în program, punându-se bazele unui ecosistem de servicii dedicat renovării rezidențiale.

Anul 2026 marchează trecerea de la faza de operaționalizare la cea de implementare investițională intensivă. CNED și-a stabilit ținte clare – reabilitarea a minimum 8 blocuri locative, finalizarea lucrărilor la circa 160 de case vulnerabile, finanțarea a peste 1.000 de gospodării prin Casa Verde și lansarea a minimum două apeluri naționale pentru acest produs. 

Pe termen mediu, programul vizează reabilitarea a cel puțin 500.000 de metri pătrați de suprafață încălzită, cu economii anuale estimate la 66,3 GWh, urmărind ca cel puțin jumătate dintre beneficiari să fie gospodării vulnerabile energetic.

Progresul înregistrat de FEERM nu a fost lipsit de obstacole. Principala provocare a fost capacitatea limitată a pieței tehnice locale – numărul insuficient de proiectanți specializați, auditori atestați și firme de construcții cu experiență în reabilitare energetică a dus la relansări repetate ale procedurilor de achiziție și la termene mai lungi decât planificate.

La nivelul blocurilor locative, provocările au fost de altă natură. Deciziile privind reabilitarea unui bloc trebuie luate colectiv de toți proprietarii – un proces care implică adunări generale și negocieri îndelungate, la care s-a adăugat dificultatea unor firme de proiectare de a gestiona soluții tehnice complexe și individualizate. Cu toate acestea, odată depășite aceste provocări, proiectele au avansat, iar primele contracte de lucrări au fost deja semnate și se află în etapa de implementare.

Pe baza lecțiilor acumulate, CNED a definit un plan de acțiune pentru 2026 structurat pe cinci direcții: standardizare și elaborare de instrumente practice, digitalizare și automatizare a fluxurilor, dezvoltarea pieței de eficiență energetică, accelerarea implementării și comunicare mai bine adaptată nevoilor beneficiarilor.

În plus, pentru a facilita accesul la finanțare pentru asociațiile de locatari, CNED dezvoltă un mecanism de garantare și compensare a împrumuturilor bancare, care va permite APC-urilor să acceseze credite pentru a acoperi contribuția locatarilor la investiție – mecanism planificat să devină operațional până în toamna anului 2026.

Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) este un program național, cu un buget de 1,4 miliarde de lei, destinat finanțări proiectelor de reabilitare energetică a locuințelor din Republica Moldova. Programul susține atât blocurile multietajate, cât și gospodăriile individuale, vizând îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon din sectorul energetic.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Recean – viitor candidat la Președinție, iar Sandu – premier? Răspunsul șefei statului

Președinta Maia Sandu susține că nu îl „pregătește” pe fostul prim-ministru Dorin Recean pentru o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale și spune că, până în prezent, nici numele acestuia, nici cel al ex-ministrului de Externe Nicu Popescu nu au fost discutate în acest context. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

„Nu îl pregătesc pe Dorin Recean și nu cred că se lasă pregătit de cineva. Fiecare om decide pentru el”, a declarat șefa statului.

Întrebată dacă o eventuală candidatură a lui Recean sau a lui Popescu – numiți la sfârșitul anului 2025 emisari speciali prin ordin prezidențial – este vehiculată în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, Maia Sandu a răspuns: „Nu. Cel puțin până acum nu s-au vehiculat”.

Președinta a fost întrebată și dacă ia în calcul să preia funcția de prim-ministru după ce va încheia cel de-al doilea mandat de șefă a statului.

„Nu mă gândesc la ce voi face după. Am doi ani și ceva din acest mandat și sunt multe lucruri pe care vreau să le fac și care trebuie să le fac, pentru că le-am promis cetățenilor. În primul rând, să facem ordine în întreprinderile de stat și asta trebuie să devină o prioritate a guvernului în următoarele șase luni, pentru este absolut inacceptabil ce s-a întâmplat și discreditează eforturile noastre pe foarte multe paliere și e mare păcat. Am spus că o să contribui în continuare ca Republica Moldova să devină stat membru al UE și o să mă gândesc atunci cum o să fac asta”, a mai declarat președinta Maia Sandu.

***

Precizăm că articolul 80 din Constituție prevede că „nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive”.

În aceste condiții, având în vedere că Maia Sandu a exercitat deja două mandate consecutive – primul în perioada 2020–2024, iar al doilea început după realegerea din 2024 – aceasta nu mai poate candida la următoarele alegeri prezidențiale, care ar urma să aibă loc, cel mai probabil, în 2028. Șefa statului ar putea însă reveni în cursa prezidențială doar după o pauză de cel puțin un mandat exercitat de o altă persoană.

De menționat că Maia Sandu este primul președinte ales prin vot direct care obține două mandate consecutive de la independența Republicii Moldova. Vladimir Voronin a avut, la rândul său, două mandate de președinte, însă a fost ales de Parlament.

La începutul anului, Sandu a declarat că viitorul președinte al Republicii Moldova ar trebui să fie un lider capabil să construiască relații solide cu partenerii externi și să mențină țara pe agenda internațională. Alegerea acestuia, a precizat șefa statului, aparține în totalitate cetățenilor.

Recent, Maia Sandu a declarat că nu intenționează să modifice Constituția pentru a putea candida pentru un al treilea mandat, dar că o va respecta. Ea a respins, totodată, și speculațiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcția de președinte al României. În schimb, Sandu a declarat la începutul lunii martie că poate contribui la dezvoltarea țării „și din alte funcții”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Maia Sandu, despre salariul verișoarei sale la MoldATSA: „Este amoral să iei bani nemeritați. Acești bani trebuie întorși”

Președinta Maia Sandu susține că nu a avut nicio implicare în angajarea verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, la întreprinderea de stat MoldATSA. Șefa statului consideră nejustificate salariul și sporurile de aproximativ 120 de mii de lei pe lună pe care aceasta le-a încasat. Potrivit Maiei Sandu, banii primiți nemeritat trebuie întorși.

„Nu am nicio legătură cu această angajare. Nu am recomandat-o, nu am fost consultată. Am aflat din investigațiile de presă despre faptul că a fost angajată fără concurs și despre salariul pe care l-a primit. E clar că nu a putut să livreze un comunicator pentru o sumă de 120 000 lei. Nu îmi imaginez ce poate să livreze un comunicator de la MoldATSA pentru acest salariu. (…) După mine, este amoral să ei bani nemeritați și acești bani trebuie întorși”, a declarat președinta Maia Sandu la ProTV.

Întrebată cum ar putea fi recuperați banii, Maia Sandu a răspuns că aceasta nu este responsabilitatea sa.

„E treaba APP-ului să vadă cum acești bani trebuie întorși. În cel mai rău caz, dacă nu pot fi întorși la MoldATSA, pot fi donați la o casă de copii, de bătrâni. Există suficiente modalități prin care acești bani trebuie să meargă acolo unde sunt meritați, nu acolo unde nu au fost meritați”, a mai declarat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că nu a discutat cu Anastasia Taburceanu despre acest caz. Totuși, a precizat șefa statului, verișoara sa i-a confirmat în scris că a fost angajată fără concurs și că a fost remunerată cu peste 100 de mii de lei pe lună.

În ceea ce privește scandalul de la MoldATSA și fostul director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, președinta Maia Sandu a calificat cazul drept „un eșec” al instituțiilor statului. Șefa statului a declarat că a aflat din investigația Ziarului de Gardă că informațiile din CV-ul acestuia nu corespundeau realității și că în cadrul întreprinderii erau acordate salarii și bonusuri de la zeci de mii până la peste 100 de mii de lei. Potrivit Maiei Sandu, la momentul angajării ar fi trebuit efectuate verificări mai riguroase.

„Sunt multe întrebări. (…) Reprezintă un abuz clar, evident. Aici instituțiile statului au eșuat de mai multe ori”, a precizat șefa statului.

Maia Sandu susține că au existat suspiciuni și anterior, însă verificările efectuate la acel moment nu au confirmat nereguli.

Amintim că, în ultimele zile, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, s-a aflat în centrul unui scandal privind salarizarea sa la întreprinderea de stat MoldATSA. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația lunară a acesteia a depășit 120 000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât indemnizația salarială a președintei Maia Sandu. Detalii – AICI.

Pe 23 iunie, Taburceanu a a anunțat, pe rețelele de socializare, că a depus cerere de demisie din funcția de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Verișoara președintei țării a precizat, tot atunci, că va restitui toate sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de baza pentru întreaga perioadă în care amactivat la întreprinderea de stat responsabilă de traficul aerian în Republica Moldova. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari / NewsMaker

Valul de caniculă din Moldova se intensifică: meteorologii prognozează până la +38°C

La sfârșitul lunii iunie, Republica Moldova va fi afectată de primul val de caniculă din această vară. Potrivit meteorologilor, în weekend temperaturile vor urca până la +37°C în centrul și sudul țării, iar de la începutul săptămânii viitoare căldura intensă va cuprinde și regiunile din nord. Cea mai fierbinte zi este așteptată luni, 29 iunie, când maximele ar putea atinge +38°C.

Specialiștii explică faptul că episodul de caniculă este provocat de un anticiclon. În cazul în care temperatura aerului va ajunge la +38°C, autoritățile vor emite cod portocaliu de pericol meteorologic.

În contextul temperaturilor ridicate, salvatorii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare, în special în intervalele cu cele mai mari valori termice. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să reducă activitățile fizice solicitante, să se hidrateze corespunzător și să poarte haine lejere, în culori deschise. Pentru protecție suplimentară împotriva razelor solare, sunt recomandate pălăriile, șepcile sau alte accesorii care acoperă capul.

Rolul Moldovei în reconstrucția Ucrainei. Mesajul lui Munteanu la conferința de la Gdansk

Prim-ministrul Alexandr Munteanu a participat joi, 25 iunie, la cea de-a cincea ediție a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Gdansk, Polonia. Oficialul a ținut un discurs în care a menționat că Republica Moldova este pregătită să-și dezvolte în continuare infrastructura și să-și consolideze rolul de hub logistic pentru sprijinirea procesului de reconstrucție a Ucrainei.

În cadrul intervenției sale, premierul a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și a condamnat războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva țării vecine.

Redresarea Ucrainei nu înseamnă doar reconstruirea unei țări. Ea înseamnă consolidarea viitorului întregii noastre regiuni și al Europei în ansamblu. Republica Moldova va continua să fie alături de Ucraina, așa cum a fost din prima zi a invaziei. Vom continua să contribuim prin cooperare practică, securitate energetică sporită și parteneriate regionale mai strânse”, a declarat Alexandru Munteanu, conform unui comunicat emis de Guvern.

Totodată, șeful Executivului a vorbit despre mai multe proiecte transfrontaliere în domeniul transportului rutier și feroviar, realizate în cadrul cooperării bilaterale și multilaterale, inclusiv în formatul „Triunghiul Odesa”. Potrivit oficialului, proiectele de construcție și modernizare a podurilor, drumurilor și căilor ferate vor facilita comerțul și transportul de mărfuri, vor crește capacitatea de traversare a frontierei și vor contribui indirect la redresarea economică a Ucrainei.

Pentru Ucraina, rutele de transport reziliente și diversificate sunt esențiale pentru redresarea economică și creșterea pe termen lung. Republica Moldova este angajată să contribuie la asigurarea acestor conexiuni”, a menționat premierul.

Un alt subiect abordat de șeful Guvernului a fost cooperarea energetică regională. Alexandru Munteanu a menționat că Republica Moldova continuă reformele de integrare în piețele europene ale gazelor naturale și energiei electrice și consolidează, în paralel, cooperarea energetică cu Ucraina.

Prim-ministrul a evidențiat importanța inițiativelor regionale – Coridorul Vertical de Gaze, precum și a proiectelor bilaterale, inclusiv inițiativa Bălți – Centrala Hidroelectrică Dnestrovsk. El a menționat că Guvernul investește în extinderea producției de energie regenerabilă, ceea ce poate contribui la diversificarea surselor de energie disponibile pentru Ucraina.

În timpul discursului, Alexandru Munteanu a vorbit și despre legătura sa personală cu Ucraina.

Am lucrat în Ucraina mai mult de 20 de ani. Copiii mei au crescut și s-au maturizat în Ucraina. Am legat prietenii pe viață în Ucraina și unii dintre ei sunt în această sală. Totodată, prietenii mei luptă pentru Ucraina și pentru noi toți. Deci cu toată responsabilitatea, pot spune: „Sunt din Kiev””, a declarat premierul.

Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei este organizată pentru al cincilea an consecutiv și reprezintă o platformă internațională de coordonare a sprijinului pentru reconstrucția, modernizarea și integrarea europeană a Ucrainei.

IGSU/imagine simbol

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz din Soroca

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz din municipiul Soroca, joi, 25 iunie. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat.

Cazul a avut loc în această după-amiază. Conform IGSU, minora a intrat în apă pentru a înota, iar la scurt timp a început să dea semne de înec.

La fața locului au intervenit angajații Unității de Salvatori și Pompieri Soroca, care au efectuat lucrări de căutare și salvare. Copila a fost a fost depistată și extrasă la mal, însă medicii au constatat decesul acesteia.

Preliminar, copila se afla la iaz împreună cu fratele său mai mic, fără supravegherea adulților.

De la începutul acestui an, 25 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, dintre care 3 copii.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: