Imagine simbol

Moldova se alătură DiscoverEU: tinerii vor putea călători gratuit cu trenul în Uniunea Europeană din 2027

Tinerii din Republica Moldova vor putea călători gratuit cu trenul în Uniunea Europeană începând cu anul 2027. Asta după ce Comisia Europeană a propus includerea țării noastre în programul DiscoverEU, anunță Delegația UE la Chișinău. Misiunea diplomatică a calificat anunțul drept o veste „extraordinară”.

„Această inițiativă prevede ca, începând din 2027, tinerii călători din Moldova să poată participa la programul care oferă tinerilor europeni de 18 ani șansa de a câștiga un permis de tren GRATUIT pentru 30 de zile, pentru a explora Europa”, transmite Delegația UE în Moldova.

DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care le oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a descoperi Europa călătorind, în principal, cu trenul.

Participanții selectați primesc un permis de călătorie cu care pot călători până la șapte zile, care nu trebuie să fie neapărat consecutive, într-o perioadă de valabilitate de 30 de zile. Ei își pot alege liber punctul de plecare și destinațiile, cu condiția ca acestea să se afle într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară participantă la programul Erasmus+, precum Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Serbia sau Turcia.

Călătoria poate începe și dintr-o altă țară decât cea de reședință, însă cheltuielile pentru deplasarea până la punctul de plecare și pentru întoarcerea acasă sunt suportate de participant.

Pe lângă permisul de călătorie, participanții vor primi și cardul DiscoverEU (European Youth Card), care oferă mii de reduceri la cazare, transport public, muzee, atracții turistice, evenimente culturale și sportive, precum și la restaurante, cafenele și alte servicii.

Pentru a participa la program, tinerii trebuie să completeze formularul de înscriere pe Portalul European pentru Tineret (European Youth Portal) și să susțină un scurt test format din cinci întrebări despre Uniunea Europeană și o întrebare de departajare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: