taxiru.ru

De luni, Chișinăul ar putea să rămână fără taxi. Declarația Asociației Transportatorilor Auto în Regim de Taxi

Asociaţia Transportatorilor Auto în Regim de Taxi anunță că de luni, 24 ianuarie, Chișinăul ar putea să rămână fără taxi. Reprezentanții Asociației declară că ținând cont de creșterea prețului la gazul metan „munca în taxi devine nerentabilă atât pentru șoferi, cât și pentru companiile de taxi”. Totodată, cei de la Asociație vin cu o solicitare către autorități cu privire la platformele mobile străine care activează în domeniul taximetriei din Republica Moldova.

„Dacă situația nu se va schimba urgent, aceasta va duce inevitabil la creșterea tarifelor pentru serviciile de taxi”, comunică Asociația, cu privire la creșterea prețului la gazul metan.

Reprezentanții Asociației mai spun că asistă „la un paradox uluitor în Moldova: prețurile la gaze ne sunt dictate de la Moscova și tot de acolo se stabilesc și tarifele în taxi”.

„În altă ordine de idei, la 1 ianuarie în Rusia a intrat în vigoare o lege privind „aterizarea” giganților IT străini, care îi obligă să creeze reprezentanțe în Federația Rusă. Scopul principal al legii „cu privire la aterizare” este de a crea condiții egale pentru activitățile companiilor IT interne și străine, precum și de a asigura drepturile digitale ale rușilor, în special în ceea ce privește protejarea datelor lor personale. Care ar fi corelația? Lucrurile se explică foarte simplu. Multe companii de taxi locale au devenit ostatici direcţi sau indirecţi ai cooperării cu platformele mobile străine de comenzi de taxi, deoarece tarifele sunt dictate de șeful de la Moscova”, se arată într-o declarație a Asociației.

Astfel, sursa declară că companiile nu își pot stabili propriile prețuri – „iar pentru a rămâne cumva pe linia de plutire, recurg adesea la încălcarea legilor fiscale și la practicarea transportului ilicit de persoane”.

Asociația Transportatorilor mai spune că de cinci ani se vorbește despre concurență neloială pe piața taxiurilor şi despre absența unui cadru legislativ care să reglementeze activitățile platformelor mobile străine pe piața serviciilor de taxi din Moldova.

„Faptul că nu sunt înregistrate local, le permite agregatorilor străini să câștige și să nu plătească impozite din câștigurile lor. Le permite să-şi dicteze condițiile, încălcând legislaţia concurențială şi anti monopol, la fel cum să colecteze și să utilizeze datele personale ale cetățenilor noștri în scopuri lucrative, dar şi greu de definit, printr-un transfer lejer a acestor date către terți. Activitatea pe piaţă fără a fi rezident fiscal încurajează munca ilegalilor în taxi, care, fără calificări corespunzătoare și în lipsa controlului, pun în pericol viața și sănătatea pasagerilor și a celorlalți participanţi la trafic”, comunică cei de la Asociație.

În final ei spun că obligarea la nivel legislativ ca platformele mobile străine care activează în domeniul taximetriei să se înregistreze legal în Republica Moldova va pune bazele normalităţii în domeniu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Irina Vlah s-a apucat de cântat: politiciana a lansat o dedicație muzicală pentru PAS

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie.

Membrii partidului au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

„În aceste clipuri am transmis emoțiile oamenilor pe care îi întâlnim în toată țara și, mai ales, speranța uriașă că pe 28 septembrie vom reda Moldova cetățenilor ei”, menționează Vlah.

Solicitat de NewsMaker pentru un comentariu, serviciul de presă al PAS a declarat că nu comentează acțiunea Partidului „Inima Moldovei”.

Menționăm că mandatul actualului Parlament se va încheia în iulie. Speakerul Igor Grosu a declarat la la RLIVE TV că a avertizat Guvernul că până atunci trebuie prezentate și votate toate proiectele importante.

***

Precizăm că Irina Vlah și-a început cariera politică în Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Aceasta a reprezentat formațiunea în Parlament din 2005 până în 2014. În anul 2014, Vlah a părăsit fracțiunea comuniștilor, acuzând-o de colaborare cu alianțele pro-europene de atunci, iar în 2015 a ieșit inclusiv din PCRM.

Vlah a concurat pentru prima dată la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei în 2015, în calitate de candidat independent, susținut de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Vlah a câștigat scrutinul respectiv, dar și pe următorul, conducânt astfel autonomia găgăuză până în 2023. După încheierea celui de-al doilea mandat de guvernatoare, a declarat în repetate rânduri că nu va ieși din politică, a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să scrie și să vorbească în limba română și chiar și-a scris o autobiografie. Atunci, mulți experți au început să vorbească despre ambițiile prezidențiale ale Irinei Vlah.

Irina Vlah a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova în scrutinul din 20 octombrie 2024. Potrivit rezultatelor finale, ea a acumulat circa 83 mii de voturi, adică aproape 5,4% din sufragii, nereușind să ajungă în turul II de scrutin.

În noiembrie 2024, ️Irina Vlah a anunțat constituirea Partidului Republican „Inima Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: