De Ziua Independenței, 200 de veterani au primit ajutor financiar din partea Asociației A.S.I.C.S.

200 de veterani de război din diferite regiuni ale Republicii Moldova au beneficiat de un suport financiar, în valoare de 1000 de lei pentru fiecare. Ajutorul a fost acordat cu ocazia Zilei Independenței de către Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului prin intermediul Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova.

«Acțiunea face parte din proiectul Asociației A.S.I.C.S. „Respect pentru veterani“. În acest mod, noi am decis să arătăm oamenilor care au stat la baza independenței țării noastre că societatea îi apreciază și le oferă o mână de ajutor», a declarat Victoria Kriukova, directorul Asociației A.S.I.C.S.

Printre beneficiarii proiectului se regăsește Valeriu Chirița, veteran de război și refugiat din Transnistria. Bărbatul povestește că îndată după începerea conflictului de pe Nistru a decis să-și apere țara cu arma în mână, iar soția împreună cu copilul, în vârstă de 5 ani, a fost nevoită să plece la Chișinău.

«Până la începerea războiului din Transnistria eu aveam casă și masă în Dubăsari. Acolo am trăit. Cu situația tensionantă care este și până în ziua de azi, acum este imposibil acolo de trăit. Mulțumesc donatorilor care au grijă de noi, de veteranii de război, care au participat în conflictul din anul 1992. Acest ajutor este binevenit, mai ales înainte de școală, grădiniță. Mai avem și probleme de sănătate. Banii aceștia n-o să fie simplu azvârliți în vânt, dar o să-mi fie de folos», susține Valeriu Chirița.

Veteranii, prezenți la eveniment, au ținut și un minut de reculegere în memoria camarazilor căzuți în luptele pentru independența și suveranitatea țării noastre.

«Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, noi am hotărât să oferim un ajutor financiar pentru 200 de veterani de război. Aici sunt veterani de la nordul țării și până la sudul Moldovei. Din fiecare raion au fost aleși câte 4 persoane. Desigur, pentru veterani este un ajutor semnificativ, pentru că au nevoie de medicamente, tratament. Toate acțiunile de acest gen le facem sub patronajul Asociației A.S.I.C.S., căreia îi mulțumim din suflet», a precizat Victor Alerguș, președintele Fundației pentru Susținerea Veteranilor și Pensionarilor din Republica Moldova.

Campania «Respect pentru veterani» a fost lansată de către Asociația A.S.I.C.S. în ianuarie 2023, având un buget total de peste 1 200 000 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandr Stoianoglo și Igor Dodon

Dodon: cred că Stoianoglo și-ar dori să fie candidatul PSRM la funcția de bașcan al Găgăuziei; eu îl susțin pe Grigore Uzun

Liderul PSRM, Igor Dodon, susține că mai mulți potențiali candidați la funcția de bașcan al Găgăuziei și-ar dori să fie desemnați sau susținuți de formațiunea pe care o conduce. Printre aceștia, Dodon i-a menționat pe deputatul socialist Grigore Uzun, fosta deputată socialistă Ivanna Koksal și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, în prezent deputat „Alternativa”, care a beneficiat de sprijinul PSRM la alegerile prezidențiale din 2024. Totuși, liderul socialiștilor a reiterat că îl susține pe Grigore Uzun și că va insista ca acesta să fie desemnat candidatul partidului.

„Știu sigur că foarte mulți potențiali candidați la funcția de bașcan ar vrea să fie candidați ai PSRM, având în vedere poziția noastră acolo. Eu mi-am expus deja poziția în calitate de lider al partidului. Cred că cel mai potrivit candidat ar fi Grigore Uzun. El conduce organizația teritorială și a obținut un rezultat bun la alegerile precedente, dar decizia va fi luată după 16-17 septembrie de comitetul executiv al PSRM. Eu voi insista să fie Grigore Uzun. (…) Sunt mai mulți candidați care la anumite etape au avut tangențe cu PSRM – Grigore Uzun, Ivanna Koksal și Alexandr Stoianoglo. Cred că toți ar vrea, probabil, să îi susținem”, a declarat Igor Dodon pe 10 septembrie.

Întrebat de NewsMaker dacă Uzun a învățat limba română, în contextul noilor cerințe pentru candidații la funcția de bașcan, Dodon a declarat că toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să cunoască limba de stat, pe care a numit-o „limba moldovenească”. Totodată, el a criticat introducerea acestei cerințe înaintea scrutinului și a spus că aceasta ar fi trebuit aplicată începând cu alegerile de peste patru ani.

„Cred că domnul Uzun va face față acestei cerințe”, a mai declarat Dodon.

Amintim, Igor Dodon a anunțat, recent, că deputatul socialist Grigore Uzun este candidatul formațiunii pentru funcția de guvernator al Găgăuziei. Acesta și-a motivat decizia prin faptul că Uzun a participat anterior la scrutinele din Autonomie și a obținut rezultate bune. Mai mult, liderul PSRM nu excludea că Grigore Uzun ar putea obține numărul necesar de voturi chiar din primul tur.

Invitat la emisiunea „Real Politik” de la NewsMaker, fostul deputat socialist Fiodor Găgăuz nu a exclus, însă, posibilitatea de a fi candidatul PSRM pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în locul lui Grigore Uzun. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Carmena Sterpu, a confirmat că formațiunea va lua o decizie oficială după 16 septembrie.

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei. Recent, și-a anunțat intenția de a candida la scrutin și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Grosu, despre vetting, către consiliul procurorilor și cel al magistraturii: „Nu vă indicăm cine trebuie să promoveze și cine nu”

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, s-a adresat Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), menționând că rapoartele vetting cu recomandări de nepromovare, „în care spun că sunt întrebări sau sunt probleme”, și respinse în mod repetat de instituție „știrbesc din credibilitatea” acesteia. Potrivit lui Grosu, în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) are „mai mult curaj”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 9 septembrie a emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV, unde Grosu a mai spus că guvernarea nu indică „cine trebuie să promoveze și cine nu trebuie să promoveze” evaluarea.

„Profit de momentul acesta să transmit un mesaj foarte clar către stimații procurori din CSP. (…) Când, în mod repetat, vin recomandările de nepromovare, în care spun că sunt întrebări sau sunt probleme la care nu au putut oferi răspuns un vizat sau altul, iar CSP-ul insistă mai departe, asta știrbește din credibilitatea instituției propriu zise și a vettingului, pentru care noi cheltuim și resurse multe, și am investit foarte multe resurse și de credibilitate”, a declarat Grosu.

Grosu a avut un mesaj către sistemul judecătoresc. „Nu vreau să fac complimente gratuite, dar probabil a avut mai mult curaj CSM, când și-a asumat niște decizii în baza evaluărilor la fel externe și s-au pronunțat pe cazuri în care n-au promovat colegii lor de breaslă. (…) Știu că lucrurile au fost contestate în instanță și eu foarte mult sper că instanțele vor analiza foarte atent argumentele prezentate de cei care au analizat foarte atent deciziile. (…) Semnalul care a ajuns în sistemul judecătoresc, dacă să-l compar cu cel al procurorilor, cumva a fost mai clar și mai acceptat de comunitatea judecătorilor”, a comunicat Grosu.

Ulterior, Grosu a spus că guvernarea nu indică „cine trebuie să promoveze și cine nu trebuie să promoveze”. „Cu orice exemplu de promovare, chiar dacă este o evaluare negativă în cazul CSP-ului, aduce prejudicii de imagine și exercițiului, și instituției, în care am investit enorm de mult, și în CSM, și în CSP. Nu vă indicăm cine trebuie să promoveze și cine nu trebuie să promoveze, dar, acolo unde lucrurile sunt evidente și când breasla face zid sau se coalizează și își susțin colegii… Când îi susții atunci când merită, e o chestie, dar atunci când planează întrebări sau anumite suspiciuni, stimați membri ai CSP, vă rog să vă asumați, așa cum noi toți ne asumăm, deseori decizii nepopulare, dar noi nu suntem în funcțiile acestea pentru decizii doar plăcute”, a menționat Grosu.

Grosu a mai spus că, în procesul de aderare la UE, Republica Moldova trece printr-o perioadă de evaluări intermediare a progreselor, inclusiv în domeniul reformei justiției. „Credeți-ne, cei de la Bruxelles… nu-i tratați cu naivitate. Ei foarte bine înțeleg ce se întâmplă, cum spunem noi, în teren. (…) Tot felul de explicații bombastice și separația puterilor în stat și așa mai departe… asta rezistă până la momentul în care te întreabă foarte direct”, a conchis Grosu.

***

În luna august, președinta Maia Sandu a declarat că numărul tot mai mare de rapoarte respinse ale Comisiei Vetting pune „în lumină proastă tot procesul de evaluare”. Detalii AICI.

hubspot.net

Datele personale, protejate după reguli noi în Moldova: amenzi de până la 2 milioane de lei și dreptul de a le ștergere (ANALIZĂ)

La sfârșitul lunii august, în Republica Moldova a intrat în vigoare o nouă lege privind protecția datelor cu caracter personal, care schimbă radical regulile pentru mediul de afaceri și cetățeni. Elaborat în conformitate cu Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR), documentul impune o abordare mult mai riguroasă a confidențialității și introduce amenzi considerabile pentru încălcări. NewsMaker explică ce prevede noua lege, de ce companiile vor trebui să-și adapteze activitatea și ce noi instrumente au la dispoziție cetățenii pentru a-și proteja datele.

Ce s-a schimbat pentru afaceri și organizații

Să începem prin a explica ce informații sunt considerate date cu caracter personal. Reprezentanții Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) au precizat pentru NM că în această categorie intră orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Mai simplu spus, este vorba despre orice informație care permite stabilirea identității unei persoane. Aceasta poate fi numele, numărul de identificare, datele de localizare, identificatorul online, precum și alte elemente specifice identității fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale a persoanei respective.

În Republica Moldova existau reguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal și înainte de intrarea în vigoare a noii legi, însă respectarea acestora era adesea mai degrabă o formalitate. Companiile se limitau deseori la publicarea pe site a unui mesaj prin care informau că pot colecta astfel de date. Noua lege introduce principiul responsabilității stricte. Potrivit reprezentanților CNPDCP, orice operator de date cu caracter personal – adică orice persoană sau entitate care prelucrează astfel de informații – trebuie să demonstreze că respectă cerințele legale.

Operatorul este, de asemenea, obligat să asigure protecția datelor: să cripteze sau să anonimizeze datele, să testeze periodic măsurile de securitate și să fie capabil să restabilească rapid datele în cazul unui incident.

Mai mult, colectarea informațiilor „pur și simplu” sau „pentru orice eventualitate” este acum ilegală. Pentru prelucrarea datelor, operatorul trebuie să aibă temeiuri legale. Printre acestea se numără, de exemplu, consimțământul persoanei, necesitatea executării unui contract, obligația legală a companiei, protejarea intereselor vitale, precum și interesul public sau interesul legitim al companiei.

Legea acordă o atenție deosebită securității cibernetice și scurgerilor de informații. Dacă baza de date este spartă, operatorul este obligat să informeze CNPDCP în termen de 72 de ore din momentul depistării incidentului. Dacă însă scurgerea reprezintă o amenințare gravă pentru oameni, de exemplu, au fost furate parole sau date din pașapoarte, compania trebuie să-i informeze direct despre acest lucru și pe cei afectați.

Modificările au vizat și documentația internă a afacerilor. Companiile în care lucrează mai mult de 250 de angajați, precum și întreprinderile a căror activitate este legată de riscuri ridicate sau de informații sensibile sunt obligate să țină un registru detaliat al operațiunilor. În acest document se consemnează ce date anume colectează compania, în ce scop, cui îi sunt transmise și în ce termene urmează să fie șterse. În plus, înainte de lansarea oricăror proiecte digitale de amploare, capabile să influențeze drepturile cetățenilor, afacerile sunt obligate să efectueze o evaluare preliminară a impactului asupra protecției datelor. În unele cazuri, de exemplu, în cazul monitorizării în masă, companiile vor trebui să desemneze un angajat special responsabil de protecția datelor.

Au devenit mai stricte și regulile privind transmiterea informațiilor în străinătate: trimiterea datelor cetățenilor în afara țării este permisă acum exclusiv în prezența unor garanții de securitate sigure.

Pentru încălcarea acestor reguli sunt prevăzute amenzi considerabile, care pot ajunge la 1–2 milioane de lei sau la 1–2% din cifra de afaceri anuală a companiei. Totuși, constatarea unei încălcări nu duce automat la aplicarea unei amenzi. Legea prevede și măsuri corective sau avertismente. Înainte de aplicare, cuantumul amenzii este stabilit individual, pe baza unui mecanism gradual și a unor criterii clare, în funcție de circumstanțele fiecărui caz.

Totodată, reprezentanții CNPDCP au subliniat că nici legea, nici instituția nu urmăresc transformarea supravegherii într-un mecanism exclusiv punitiv. „Sarcina instituției este ca operatorii să înțeleagă noile cerințe, să adapteze procesele și să implementeze măsuri pentru prelucrarea legală, transparentă și sigură a datelor. Cei doi ani de după adoptarea legii au reprezentat o perioadă de tranziție pentru pregătire. Centrul înțelege complexitatea adaptării și este pregătit [dacă va fi necesar] să ofere explicații și asistență metodologică”, au explicat reprezentanții Centrului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Aceștia au mai precizat că, în primul an de la intrarea în vigoare a legii, amenzile nu vor depăși 10% din cuantumul prevăzut de lege, iar în al doilea an vor ajunge la cel mult 40%. Amenzile vor fi aplicate în cuantum integral abia începând cu al treilea an.

Ce s-a schimbat pentru cetățeni

Noua lege le oferă cetățenilor noi posibilități de a-și proteja datele, similare celor existente în Uniunea Europeană. În primul rând, aceasta garantează dreptul la informare. Astfel, orice organizație este obligată să explice cât mai clar și accesibil cine colectează datele, în ce scop și cui îi pot fi transmise ulterior.

Dacă o persoană are îndoieli cu privire la modul în care sunt utilizate datele sale, aceasta poate solicita companiei un raport complet despre ce date ale sale sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele. În cazul identificării unor erori sau inexactități, intră în vigoare dreptul la rectificare, care obligă operatorul să corecteze operativ și la prima solicitare datele.

Una dintre cele mai importante noutăți a devenit dreptul la ștergerea datelor. Acesta le permite cetățenilor, în multe situații, să solicite distrugerea completă a informațiilor lor personale din bazele de date ale companiei, fără întârzieri nejustificate. Dacă însă între persoana fizică și organizație apare un litigiu, persoana are dreptul să limiteze prelucrarea datelor sale, „înghețând”, de fapt, utilizarea acestora până la finalizarea tuturor verificărilor.

De asemenea, datorită dreptului la portabilitate, cetățenii își pot lua datele digitale într-un format convenabil și le pot transmite unui alt furnizor de servicii. Cetățenii pot beneficia de toate drepturile enumerate prin depunerea unei solicitări scrise către operator, care nu are dreptul să ignore o astfel de adresare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
screenshot

(FOTO/VIDEO) Primul iPhone pliabil de la Apple: va costa între 1 999 și 3 199 de dolari

În doar a doua săptămână de activitate în funcția de director general al Apple, John Ternus a anunțat cea mai radicală schimbare a aspectului iPhone-ului din aproape 20 de ani de existență a acestuia, relatează BBC.

Pe 9 septembrie, Ternus, care l-a înlocuit pe Tim Cook la conducerea Apple, a apărut la tradiționala prezentare a noilor produse ale companiei, în fața unei imagini gigantice a primului iPhone pliabil din istorie.

Dispozitivul, care seamănă cu o carte și poartă denumirea Duo, este totodată cel mai mare iPhone din istorie. Iar, având în vedere că în SUA acest telefon va costa între 1.999 și 3.199 de dolari, este și cel mai scump. Vânzările primului telefon pliabil de la Apple vor începe pe 23 octombrie. Ternus a declarat că designul modelului Duo este „inspirat de iPad”.

Specialiștii Apple au lucrat la iPhone-ul pliabil în ultimii câțiva ani. În stare deschisă, Duo seamănă cu un iPad de dimensiuni mici. Când este pliat, arată ca un iPhone lat. Ternus a avut un rol direct în dezvoltarea noului dispozitiv, întrucât timp de mulți ani a condus divizia Apple responsabilă de dezvoltarea componentelor hardware.

Potrivit sursei citate, schimbarea designului iPhone-ului ar putea fi un răspuns la criticile celor care spuneau că, după apariția primului telefon Apple în 2007, compania nu a mai creat niciun produs cu adevărat revoluționar și popular.

Pe 9 septembrie, Apple a prezentat, de asemenea, noile modele iPhone 18 Pro și 18 Pro Max, ale căror prețuri în SUA vor porni de la 1.199 și, respectiv, 1.299 de dolari. Vânzările vor începe pe 18 septembrie.

parlament.md

Grosu neagă că Stoianoglo ar fi candidatul PAS la funcția de bașcan al Găgăuziei: „Este un fals”

Informațiile de pe canale de Telegram precum că Alexandr Stoianoglo ar fi candidatul PAS-ului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei sunt false. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, la ediția din 9 septembrie a emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV. La aceeași emisiune, Grosu a apreciat prestația lui Stoianoglo din timpul negocierilor dintre Comrat și Chișinău cu privire la particularitățile desfășurării alegerilor. În același timp, l-a îndemnat să aleagă o altă locație pentru anunțurile electorale decât Parlamentul.

În timpul emisiunii, Grosu a fost întrebat dacă PAS va merge ca partid în alegerile din Găgăuzia. „Noi n-avem o decizie la capitolul acesta. Vă spun așa cum este, încă discutăm. (…) Noi ne dăm bine seama șansele care le avem acolo, dar, în același timp, nu putem să lăsăm oamenii”, a comunicat Grosu.

Solicitat să comenteze informațiile de pe canale de Telegram precum că Stoianoglo ar fi candidatul PAS-ului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, Grosu a declarat: „Evident că este un fals. (…) Comunicăm foarte rar cu domnul Stoianoglo și mai mult în ședință în plen. Dar vreau să vă spun că i-am văzut prestația în cadrul negocierilor. (…) Atunci când încercam să găsim soluții pentru particularitățile desfășurării alegerilor. Când veneau deputații din Adunarea Populară la Chișinău. (…) A fost invitat și domnul Stoianoglo. A avut o poziție foarte corectă. A fost plăcut surprins. În multe momente intervenea și spunea: „Colegi, aici e clar soluția, e benefică și e corectă ca aceleași reguli să fie aplicate, de desfășurare a alegerilor, pe tot teritoriul Republicii Moldova”. (…) Nu pot să mă pronunț despre capacitățile dumnealui manageriale și nici nu e cazul să mă pronunț”.

În context, Grosu l-a rugat pe Stoianoglo, care și-a anunțat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei în timpul unui briefing de presă organizat la Parlament, să aleagă o altă locație pentru anunțurile electorale. „Am văzut că și-a anunțat intențiile. Ceea ce am să-l rog frumos, când se gândește să mai facă astfel de anunțuri electorale, să aleagă alt spațiu. (…) Parlamentul nu-i pentru a anunța lansări în campanii electorale. Sunt alte spații neutre”, a menționat Grosu.

***

Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, și-a anunțat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei pe 7 septembrie, în timpul unui briefing de presă organizat la Parlament. El a spus că va candida independent.

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a scris pe canalul său de Telegram că Stoianoglo „este candidatul partidului de guvernare”, adăugând că acestuia „i s-a promis închiderea tuturor dosarelor penale pornite pe numele său și sprijin politic și administrativ”. Stoianoglo nu a comentat aceste informații.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceiași zi cu scrutinul electoral pentru Adunarea Populară.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: