Declarațiile de presă după întrevederea Maiei Sandu cu președintele Germaniei (LIVE)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, au făcut declarații de presă. 

„Mă bucur să fiu astăzi la Berlin. Această vizită este o oportunitate de reconfirmare a importanței pe care Republica Moldova o atașează relației cu Germania și o relansare a acestei relații. Îmi doresc o consolidare și o valorificare la maxim a relației noastre”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a spus că a discutat cu președintele Germaniei despre situația politică din Republica Moldova și despre securitatea din regiune.

Maia Sandu și-a exprimat dorința de a consolida relațiile economice dintre Republica Moldova și Germania.

„Germania este unul dintre partenerii principali ai țării noastre. Investițiile germane creează mii de locuri de muncă. Suntem pregătiți pentru noi investiții germane. Moldova dispune de personal calificat și ar putea găzdui linii de producție pentru dispozitive și produse medicale. Un subiect important pentru cetățenii noștri este și recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere. Negocierile pentru semnarea unui acord pe permise urmează să înceapă în viitorul imediat. Totodată, apreciem deschiderea autorităților germane de a semna un acord privind angajarea cetățenilor Republicii Moldova la munci sezoniere în agricultură în Germania”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, președintele german Frank-Walter Steinmeier a declarat că vizita Maiei Sandu în Germania este un semnal „important al relației strânse” dintre cele două țări.

„Cursul reformator curajos pe care l-ați ales evidențiază că relațiile noastre pot deveni și mai strânse în anii ce vor urma. Germania are un interes major într-o Republica Moldova democrată, stabilă și prosperă. De aceea, pledăm pe un sprijin adresat țării dvs”, a spus Frank-Walter Steinmeier.

Precizăm că Maia Sandu efectuează o vizită oficială la Berlin, în perioada 19-20 mai. Vizita are loc la invitația președintelui Republicii Federale Germania și are scopul să dea un nou impuls relațiilor bilaterale dintre cele două state.

În prima zi a vizitei, pe 19 mai, Maia Sandu va avea o întrevedere cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. În după amiaza aceleiași zile, Maia Sandu va avea o discuție cu cancelarul german, Angela Merkel.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: