Deconectări la energia electrică în regiunea transnistreană pe 10 ianuarie. Câte ore nu va fi lumină?

Durata deconectărilor programate la lumină din regiunea transnistreană, care au loc în contextul crizei energetice, se va micșora. Astfel, în data de 10 ianuarie, curentul electric va fi întrerupt o singură dată, pentru cinci ore – de la 13:00 la 18:00. Presa locală scrie că deconectările vor viza orașele Tiraspol, Bender, Râbnița, Camenca și mai multe sate.

Precizăm că, la 1 ianuarie 2025, concernul Gazprom din Federația Rusă a întrerupt livrările de gaz către Moldovagaz, care erau direcționate în totalitate în regiunea transnistreană. Compania a invocat neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efectuării unui audit internațional.

Din volumele de gaz rusesc erau acoperite necesitățile de consum ale populației regiunii transnistrene, iar la Centrala de la Cuciurgan se producea energie pentru ambele maluri ale râului Nistru.

Conform autorităților nerecunoscute ale regiunii transnistrene, 72 000 de gospodării au rămas fără gaz, iar 1 500 de blocuri de locuit nu au încălzire și apă caldă din cauza încetării livrărilor de gaz. Actualmente, Centrala de la Cuciurgan produce curent electric pentru malul stâng din rezervele de cărbune, însă, din data de 3 ianuarie, zilnic, au început să aibă loc deconectări în evantai din cauză că consumul de energie electrică depășește producția. În ultimele trei zile, deconectările la energia electrică au avut loc de două ori pe zi, în intervale de patru ore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: