Deputat din Găgăuzia, acuzat că ar fi pretins și primit 12 mii euro mită. Dosarul – trimis în judecată
Full Article 2 minutes read

Deputat din Găgăuzia, acuzat că ar fi pretins și primit 12 mii euro mită. Dosarul – trimis în judecată

Un deputat din UTA  Găgăuzia, acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, va compărea pe banca acuzaților.  Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a finalizat urmărirea penală și a remis în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală în care alesul local este vizat.  

Potrivit PA, urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție (CNA) în baza unui denunț.

Potrivit materialelor, învinuitul, în perioada lunii octombrie 2019-august 2021, ar fi pretins și primit, în trei tranșe, de la denunțător, mijloace bănești în sumă totală de 12 000 euro. El ar fi susținut că prin intermediul altor persoane are influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în cadrul căreia denunțătorul avea calitatea de pârât. Însă, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit sursei citate, dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: