ziaruldeiasi.ro

Deputați socialiști, în vizită de două zile în Rusia: Scopul este promovarea dialogului politic

O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), din care fac parte și deputați, efectuează o vizită în Federația Rusă. Anunțul a fost făcut într-un comunicat din 12 mai de formațiune, care a precizat că deplasarea are menirea „să promoveze dialogul politic” moldo-rus.

Potrivit sursei citate, un grup de deputați, împreună cu conducerea PSRM, se află într-o vizită de lucru de două zile în Federația Rusă, la invitația Consiliului Federației și Dumei de Stat.

„Programul vizitei include întâlniri cu reprezentanți ai organelor legislative ale Federației Ruse, participarea la mese rotunde și la o serie de evenimente dedicate marcării a 80 de ani de la Marea Victorie.

Scopul acestei vizite este consolidarea relațiilor interparlamentare și promovarea dialogului politic între Republica Moldova și Federația Rusă, precum și reafirmarea angajamentului comun față de păstrarea memoriei istorice și promovarea valorilor luptei împotriva fascismului, care au stat la baza Marii Victorii”, a menționat partidul.

Precizăm că relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă s-au deteriorat semnificativ pe fundalul invaziei ruse la scară largă din Ucraina, care a început în februarie 2022. Guvernarea pro-europeană de la Chișinău condamnă agresiunea militară rusă, sprijinind țara vecină și autoritățile sale.

În această perioadă, Moscova a întreprins mai multe acțiuni ostile împotriva țării noastre, printre care încercarea de a deturna alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 2024 și adăpostirea oligarhului fugar Ilan Șor, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ozerov a primit o nouă notă de protest de la MAE. Neagă acum că dronele care survolează Moldova sunt rusești: „Toate seamănă. Luați-le pe cele americane, sunt la fel”

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, convocat joi, 1 octombrie, la Ministerul Afacerilor Externe, a primit o notă de protest din partea autorităților de la Chișinău, după ce trei drone au încălcat în ajun spațiul aerian național. Anunțul a fost făcut de MAE într-un comunicat.

„Republica Moldova condamnă cu toată fermitatea această încălcare gravă a suveranității sale, care a pus în pericol direct viața cetățenilor. Condamnă, totodată, războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, care amenință securitatea întregii regiuni”, a transmis MAE.

Totodată, după ce a ieșit din sediul MAE, Ozerov a negat că dronele care au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova ar aparține Rusiei, deși, în urmă cu câteva zile, a admis că unele aparate sunt de proveniență rusească.

„Toate aceste incidente trebuie investigate înainte de a înainta acuzații. Suntem sătui de acuzații care nu sunt însoțite de probe. (…) Nu am primit nicio dovadă că ar fi drone de proveniență rusească. Toate seamănă. Luați-le pe cele americane, sunt la fel”, a spus diplomatul.

Amintim, pe 30 septembrie, trei drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Prima s-a prăbușit și a explodat dimineața, în extravilanul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi. A doua a intrat în spațiul aerian aproape cinci ore mai târziu și a fost detectată în zona localității Lunga, raionul Dubăsari.

Cea de-a treia dronă a pătruns în spațiul aerian în jurul orei 20:45 și a fost depistată în apropierea traseului Ivancea–Brănești. Aceasta s-ar fi prăbușit după ce ar fi lovit copacii. Potrivit informațiilor preliminare ale Ministerului Apărării, ar fi vorba despre o dronă de tip „Geran”, cu motor turboreactiv.

În ultimele șapte zile, spațiul aerian al țării a fost încălcat de opt ori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: