facebook / Igor Dodon

Deputații au aprobat: Amenzi mai mici pentru încălcarea măsurilor de combatere a bolilor epidemice

Amenzile aplicate  pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică, stabilite de autoritățile competente, vor fi micșorate. Parlamentul a votat astăzi în lectură finală modificări la Codul Contravențional.

Astfel, cuantumul amenzii va scădea de la 22 500 – 25 000 de lei, cât constituie în prezent, până la 2000 – 5000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice amenda va constitui între 10 000 – 35 000 de lei, în comparație cu 50 000 – 75 000 de lei, cât este în prezent.

Totodată, persoana sancţionată anterior, printr-o hotărâre/decizie definitivă,  va fi amendată pentru săvârşirea repetată a aceleiași contravenţii pe parcursul aceluiaşi an calendaristic, Astfel,  pentru această contravenţie, persoana fizică  va fi sancţionată cu amendă de la 15 000 la 25 000 de lei, iar persoana juridică – de la 50 000 la 75 000 de lei.

De asemenea, urmează să fie micșorată și amenda pentru prezentarea intenţionată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fişei epidemiologice de la 22 500 la 25 000 de lei la 2500 la 7500 de lei.

În urma acestor modificări, sancțiunile vor fi proporționale cu fapta săvârșită, iar constituționalitatea cadrului legal va fi restabilită. Totodată, în acest fel  se va  da posibilitate agenților constatatori să aplice în continuare amenzile pentru încălcarea acestor prevederi.

De asemenea, Comisia naţională extraordinară de sănătate publică urmează să asigure actualizarea și evidența permanentă a hotărârilor emise. Conform legislației în vigoare, hotărârile Comisiei se publică pe pagina web oficială a Guvernului.

***

Amintim că, pe 30 iunie, Curtea Constituțională a decis că articolul din Codul Contravențional, în baza căruia au fost stabilite amenzile în timpul pandemiei de Covid-19, contravine Legii Supreme. În cazul persoanelor fizice sancţiunile pentru încălcarea măsurilor anti-COVID-19 ajungeau la 25 de mii de lei, iar pentru cele juridice – până la 75 de mii.

Vă rugăm să ne susțineți cu un like la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Alexandru Versinin

Alexandr Verșinin, inclus în baza de date „Mirotvoreț”. Reacția deputatului „Democrația Acasă”

Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, a fost inclus în baza de date a site-ului ucrainean „Mirotvoreț”, care îl acuză de răspândirea narațiunilor propagandei ruse și de acțiuni îndreptate împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și Uniunii Europene. Parlamentarul respinge acuzațiile și susține că includerea sa în listă are legătură cu declarațiile sale publice.

Pe site-ul „Mirotvoreț” se menționează că Alexandr Verșinin ar fi participat „la acte de agresiune umanitară împotriva Ucrainei, la răspândirea narațiunilor propagandei ruse și la acțiuni de propagandă rusească împotriva Ucrainei, Republicii Moldova și UE”.

În reacție, parlamentarul a menționat că a fost inclus în baza de date „Mirotvoreț” din cauza declarațiilor sale. „Nu știam că dacă afirmi că granița cu Ucraina trebuie securizată, pentru ca pe acolo trec drogurile este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Nu știam că afirmația referitor la nivelul apei de pe Nistru și catastrofa ecologică este o afirmație împotriva Moldovei sau Ucrainei. Iar dacă presa de propagandă de la Kremlin preia o declarație, devii automat „putinist””, a spus el.

Verșinin și-a mai exprimat nemulțumirea față de faptul că a ajuns în aceeași bază de date cu Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, care a fost inclus anterior.

Eu prefer o regulă ceva mai plictisitoare: discutăm afirmațiile, verificăm faptele și apoi tragem concluziile. Nu invers. Dar recunosc: „pro-ăvropeni, Ru-ropeni” sună mai spectaculos decât o verificare serioasă a faptelor”, a adăugat deputatul „Democrația Acasă”.

Amintim că site-ul „Mirotvoreț” a fost creat în Ucraina în 2014. Portalul publică date cu caracter personal despre persoane pe care autorii săi le consideră implicate în acțiuni „împotriva securității naționale a Ucrainei”. În baza de date figurează inclusiv mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova.

În decembrie 2023, în baza de date a fost inclusă și Marina Tauber, fostă vicepreședintă a ex-Partidului „ȘOR”. Potrivit informațiilor publicate pe site, aceasta ar fi „manipulat informații de interes public”, „participat la destabilizarea vieții social-politice a țării” și „răspândit narațiuni ale propagandei de la Kremlin”. În baza de date „Mirotvoreț” au mai fost incluși oligarhul fugar Ilan Șor, fosta bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, precum și foștii președinți ai Republicii Moldova Vladimir Voronin și Igor Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: