parlament.md

Deputatul BCS Alexandr Nesterovschi a fost chemat la poliție pentru explicații, după ce a purtat panglica Sf. Gheorghe

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Alexandr Nesterovschi, fost candidat la funcția de primar al municipiului Bălți, a fost citat la Inspectoratul de Poliție pentru a oferi explicații, după ce a purtat panglica bicoloră Sf. Gheorghe, în pofida faptului că aceasta a fost interzisă prin lege. Informația a fost confirmată de către parlamentar pentru reporterii Agora.

Am fost la Inspectoratul de Poliție Bălți și am scris o explicație la data de 11 mai. M-au sunat și m-au chemat. Amenda încă nu mi-a fost aplicată, au spus că deocamdată cercetează cazul și urmează să decidă cum vor acționa în continuare. Nu a fost inițiat niciun proces”, a declarat alesul poporului.

Alexandr Nesterovschi a recunoscut că a participat într-un marș organizat de automobiliști în contextul evenimentelor de 9 mai, iar pe mașina sa era arborat drapelul bicolor, „Sfântul Gheorghe”. Deputatul a mai adăugat că în cazul în care procurorul general interimar, Dumitru Robu, va veni în Parlament să ceară ridicarea imunității, inițiativa va fi „o rușine pentru toată țara”.

Amintim că mai mulți deputați au sfidat legea care interzice promovarea simbolurilor războiului, inclusiv panglica Sf. Gheorghe. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a declarat că 10 dintre parlamentari vor fi documentați, inclusiv cei din Găgăuzia. Printre aceștia se numără foștii șefi de stat, Igor Dodon și Vladimir Voronin, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, deputatul BCS Oleg Reidman, dar și deputata PSRM Zinaida Greceanîi.

Aceștia sunt însă protejați de imunitatea parlamentară. Șefa statului, Maia Sandu, consideră „că este ridicol faptul că deputații care au purtat panglica Sf. Gheorghe, interzisă în Moldova, nu pot fi sancționați contravențional fără să se meargă în Parlament.

Persoanele fizice care încalcă această lege riscă amenzi de la 4.500 la 9.000 de lei sau 30-60 de ore în folosul comunității, iar pentru persoanele cu funcție de răspundere, amenda este de la 9.000 la 18.000 de lei. Persoanele  juridice riscă amendă de la 18.000 la 30.000 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: