Ольга Гнаткова/NM

Deputatul Sergiu Litvinenco solicită recuzare unui judecător de la CC. Magistratul s-ar afla în relații de rudenie cu ministrul Finanțelor

Deputatul Sergiu Litvinenco a formulat o cerere de recuzare a judecătorului Curții Constituționale, Eduard Ababei, de la examinarea sesizărilor pe marginea acordului de împrumut cu Federația Rusă. Litvinenco argumentează acest lucru prin faptul că magistratul s-ar afla în relații de rudenie cu actualul ministru al Finanțelor, Serghei Pușcuța.

„În procesul de pregătire a acestui dosar, am constat că în presa de la Chișinău s-a relatat că judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei s-ar afla în relații de rudenie cu viceprim-ministrul, ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța. Trebuie de precizat că informația respectivă nu a fost dezmințită nici de Eduard Ababei, nici de Serghei Pușcuța”, a scris Litvinenco.

„Anterior, la una din ședințele biroului permanent al parlamentului, președintele parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că anume Serghei Pușcuța, având calitatea de ministru al finanțelor, este persoana care a fost coordonatorul principal al negocierii și încheierii acordului de împrumut cu Federația Rusă”, a mai precizat Litvinenco.

„În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Micallef împotriva Maltei), relația de rudenie a unui judecător cu oricare parte dintr-un proces este un element care face să nu se respecte principiul de „imparțialitate”. Altfel spus, nu poate fi considerat imparțial judecătorul care este rudă cu oricare parte a procesului pe care îl judecă. De aceea, dacă informația referitoare la relația de rudenie este veridică, consider că judecătorul Curții Constituționale Eduard Ababei nu poate participa la examinarea sesizărilor pe marginea constituționalității acordului de împrumut cu Federația Rusă”, a declarat deputatul.

Precizăm că Curtea Constituțională a suspendat procedura de intrare în vigoare a legii privind ratificarea acordului de împrumut cu Federația Rusă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

„Adevărul” despre Ucraina, în versiunea Moscovei. Rusia pregătește un nou manual de istorie

În Rusia este pregătit un manual de istorie a Ucrainei, care va fi elaborat de Societatea Rusă de Istorie Militară. Anunțul a fost făcut de directorul științific al organizației, Mihail Miagkov, care a precizat că manualul „va prezenta adevărul”.

Pot dezvălui un mic secret: în prezent este pregătit și un manual de istorie a Ucrainei. Nu în Ucraina, ci în Federația Rusă. Nu voi dezvălui toate detaliile, dar istoria va fi prezentată începând din cele mai vechi timpuri”, a declarat Miagkov în cadrul unei conferințe de presă la Moscova, relatează Meduza.

Potrivit acestuia, va fi vorba despre „un manual care va prezenta adevărul” și care va aborda, printre altele, „principalele momente legate de unitatea poporului rus antic”, precum și apariția termenului „ucrainism”.

Miagkov a menționat și problema modului în care această versiune a istoriei ar putea fi transmisă elevilor din teritoriile care, în opinia sa, se află în prezent „sub controlul regimului de la Kiev”.

Deocamdată, reprezentantul Societății Ruse de Istorie Militară nu a precizat pentru ce clase este destinat manualul și nici când urmează să fie publicat. El nu a dezvăluit nici numele autorilor.

În 2023, Moscova a actualizat manualele de istorie universală și de istorie a Rusiei pentru clasele a X-a și a XI-a. Vladimir Medinski, șeful Societății Ruse de Istorie Militară, a participat la elaborarea acestora în calitate de redactor.

În vara anului 2026, ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov, a prezentat, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, un nou manual intitulat „Istoria Donbasului și a Novorosiei”, destinat elevilor din clasele a V-a–a VII-a.

Kravțov a spus că manualul prezintă „o istorie unitară, legată de cursul istoriei Rusiei”, precum și „informații obiective”, spre deosebire de ceea ce el a numit „minciunile” din manualele de istorie ucrainene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: